Tradiţie moştenită şi şansă pentru viitor
Cunoscut pe vremuri ca ,,Liceul de fete”, Colegiul Naţional „Doamna Stanca“ a ajuns acum una dintre cele mai căutate instituţii de învăţământ din oraş. Şi, în plus, una dintre cele mai complexe. Aici se regăsesc aproape toate formele de învăţământ, de la preşcolari, la gimnaziu şi liceu. Şcoala este prima din oraş care a înfiinţat clasele cu program prelungit, iar elevii pot studia, de la vârste fragede şi până la absolvirea liceului, limba germană şi, cei care au înclinaţie, teologia. Cu toate cămajoritatea clădirilor în care învaţă copiii sunt extrem de vechi, iar unele dintre ele necesită reparaţii capitale, proiectele la care participă elevii şi rezultatele deosebite obţinute de ei compensează multe dintre lipsuri.
Şcoală cu tradiţie
Potrivit documentelor, şcoala germană, o şcoală cu tradiţie, există deja de mai bine de 300 de ani. Clădirea colegiului datează din anul 1870, perioadă în care sunt menţionate aici primele activităţi educaţionale. De-a lungul timpului, a funcţionat mai întâi ca liceu cu predare în limba maghiară, apoi ca gimnaziu şi liceu de fete, în 1948 a primit titulatura de Liceul numărul 2, în 1977 de şcoala generală 6, pentru ca din 1999 să devină colegiu naţional.
Această din urmă perioadă a coincis cu venirea la conducere a actualului director, Nicolae Postolache. Atunci au început şi transformările. Iar cea mai importantă şi prioritară dintre ele a fost structura specializărilor. „Trebuie să recunosc că la început eram puţin derutat, era mai greu, era o activitate nouă, dar împreună cu colegii, care m-au susţinut în mod deosebit, am căutat ca, treptat, să oferim comunităţii servicii cât mai atractive şi chiar să aducem forme de învăţământ noi care să poată fi valorificate pe piaţa muncii.
Nu a fost chiar deloc uşor, dar am încercat să ducem mai departe tradiţia acestei instituţii de învăţământ. Am ţinut cont de faptul că era o instituţie care a avea în felul ei, la nivelul comunităţii făgărăşene, o structură aparte, în sensul că exista învăţământ primar, gimnazial şi liceal, cu forme diversificate, învăţământ în limba germană şi un început de învăţământ teologic. Am căutat să consolidăm unele dintre aceste forme, în special învăţământul teologic, care am putea spune că a luat avânt şi în ultimii ani a reuşit chiar să atragă un număr mare de copii nu numai din Ţara Făgăraşului, ci şi din alte judeţe ale ţării. Aici am înregistrat succese deosebite. Am reuşit să titularizăm cadre didactice de specialitate.
A fost o perioadă când corul de la învăţământul teologic era foarte bun, cu elevi talentaţi, am susţinut o serie de spectacole în oraş şi toate aceste lucruri ne-au bucurat foarte mult. Treptat, am reuşit să implementăm şi alte forme de învăţământ. Învăţământul cu program prelungit, de exemplu, a pornit cu mari emoţii la drum. Dar, după 8 ani de experienţă, am reuşit să aducem copii din toată comunitatea“, ne-a povestit directorul Nicolae Postolache.
Bani puţini, dar gospodăriţi judicios
Conducerea şcolii a gestionat fondurile, niciodată suficiente, acolo unde a fost cea mai mare nevoie. „Nu a fost deloc uşor, deoarece clădirea în care funcţionăm e o clădire foarte veche. Trebuia consolidată, trebuia reparată în mare parte. Aveam probleme la acoperiş, astfel că, după ce am întocmit toate studiile necesare am schimbat, în primul rând, învelitoarea şi am consolidat acoperişul.
Acum, ne-am mai liniştit. Garanţia acoperişului e de 50 de ani. Am constatat apoi că şi cu zidurile avem probleme, aşa că am început să reamenajăm sălile de clasă. A fost o muncă destul de dificilă, deoarece am dat jos toată tencuiala până la cărămidă, am reconsolidat pereţii, am tencuit, am gletuit, am zugrăvit şi în toate sălile. De asemenea, am schimbat tâmplăria, iar într-o altă etapă, destul de costisitoare, am introdus încălzirea centrală.
La ora actuală, am putea spune că, din punct de vedere ambiental, condiţiile în sălile de clasă sunt normale, sunt civilizate. Am reuşit, de asemenea, în mare parte să reamenajăm şi mobilierul: sunt bucuros că avem 5 săli de clasă mobilate corespunzător, dotate cu tehnologie IT , unde putem să desfăşurăm ore de calitate“, ne-a mai declarat directorul Postolache.
Sacrificii pentru şcoală
Iar atunci când resursele din afară au lipsit, s-a recurs la fondurile şcolii. Cel mai bun exemplu este sala de sport a colegiului. „Beneficiem de această sală de sport de dimensiuni mari, omologată, care ar putea fi şi modernizată pe viitor. Acum câţiva ani am reuşit să schimbăm pardoseala, lucrare care se impunea. A fost o activitate destul de dificilă din mai multe puncte de vedere, în special din cauza banilor, dar la ora actuală este practicabilă.
Aş dori să mai scot în evidenţă faptul că am venit şi în sprijinul comunităţii, în sensul că echipa de handbal a oraşului îşi desfăşoară de foarte mult timp activitatea aici. Am căutat să sprijinim cât am putut de mult programul acestei echipe şi, de asemenea, Clubul Sportiv Şcolar îşi desfăşoară activitatea aici, cu toate grupele de handbal“, ne-a povestit directorul colegiului.
Cea mai recentă investiţie
Ultima realizare este construcţia centrului de documentare. Directorul şcolii îşi aduce aminte şi acum de câtă muncă a fost nevoie pentru acest loc special creat atât pentru elevi, cât şi pentru profesori. „Am emoţii când mă gândesc la realizarea acestui centru de documentare şi informare. E ultima noastră realizare. Am dorit-o foarte mult deoarece reuşim să desfăşurăm aici activităţi deosebite cu toate categoriile de elevi. Îmi aduc aminte că am fost impresionat când am văzut, acum aproape 20 de ani, biblioteca acestei instituţii şi am avut personal emoţii pentru că nu ne prea venea să intervenim, dar am realizat că ne trebuie un spaţiu aparte, bine dotat pentru activităţile pe care le desfăşurăm şi atunci am unit vechea bibliotecă cu o sală de clasă, am obţinut un spaţiu mult mai mare şi am amenajat locaţia din toate punctele de vedere.
Ceea ce mă bucură foarte mult, poate am prins ultimul tren în acest sens, din punct de vedere al dotărilor IT, am reuşit să achiziţionăm tot ceea ce ne trebuia“, ne-a spus Nicolae Postolache.
Lucru în echipă
Urmare a acestor eforturi desfăşurate pe parcursul anilor, liceul a înflorit, însă nimic nu ar fi fost posibil fără munca în echipă. „În ultima perioadă, elevii şcolii noastre au fost implicaţi în foarte multe proiecte, unde au obţinut rezultate frumoase; au fost în Germania, Slovenia, Polonia. Chiar şi baza materială a şcolii a suferit o transformare în bine. Clasele sunt frumos amenajate, laboratoare dotate, elevii sunt implicaţi în toată activitatea didactică. La nivelul disciplinei, pot spune că după modul în care s-a organizat serviciul pe şcoală, s-a văzut o certă îmbunătăţire.
Prin diversele profiluri pe care le avem, au fost atraşi elevi foarte buni din întreaga comunitate. Şi la clasele cu predare în limba germană avem în ultima vreme foarte mare căutare, s-au înscris foarte mulţi copii“, ne-a declarat Simona Ghizdavu, director adjunct al colegiului. „Avem o relaţie deosebită în cadrul colectivului şi ceea ce mă bucură foarte mult, e că şi colegii mei mai tineri au avut posibilitatea să se titularizeze în cadrul colegiului. Pentru mine, chiar a fost o preocupare ca să aducem în locul cadrelor didactice care cu timpul s-au pensionat şi cărora le mulţumesc foarte mult cu această ocazie pentru activitatea pe care au depus-o în cadrul instituţiei, pe colegii mai tineri şi să-i implicăm în toate activităţile.
Ca manager, am încercat să formez echipe, să multiplic sarcini şi la ora actuală, chiar suntem o echipă. Fiecare ştie care este rolul lui, are sarcinile lui. Consilierul cu munca educativă, şefii de catedre, directorul adjunct, ceilalţi responsabili de arii curriculare şi alte activităţi, proiecte interne şi internaţionale. Reuşim astfel să comunicăm şi să conlucrăm foarte bine. Activitatea în cadrul instituţiei noastre este o activitate laborioasă şi destul de dificilă. Avem un program care se desfăşoară oficial de la orele 8 dimineaţa până la ora 8 seara, un program care se desfăşoară în două schimburi şi jumătate, fiindcă între ciclul liceal de dimineaţă şi gimnazial de după-amiază avem şi clase intermediare; dacă nu ne organizăm bine, riscăm ca activitatea noastră să aibă de suferit“, ne-a povestit directorul Postolache.
În limba germană
Una din cele mai importante forme de învăţământ, care a adus renume şcolii este cea în limba germană. După 1980, aceasta a înregistrat o scădere dramatică a numărului de elevi. În timp însă, şcoala germană a devenit cea mai atractivă formă de învăţământ din oraş şi tot mai mulţi părinţi au preferat să-şi înscrie copiii aici. Din anul 2000, elevii făgărăşeni îşi pot continua şi studiile liceale în cadrul acestei şcoli care, la final, le dă posibilitatea să susţină un atestat care le recunoaşte calităţile de buni vorbitori ai limbii germane.
Eforturile au fost mari, însă satisfacţiile nu au întârziat să apară. „O limbă străină este întotdeauna un atu pentru noi, mai ales că elevii au posibilitatea să înveţe limba germană încă de mici, prind foarte repede. E foarte bine că avem secţie de limbă germană, ca limbă maternă, deşi majoritatea elevilor provin din familii de români. Copiii au posibilitatea să-şi facă şi studiile liceale tot la noi în şcoală. Avem foarte multe proiecte cu Germania, chiar acum începem un proiect care durează 3 ani cu o şcoală din Germania. Va fi un schimb de experienţă. În clasa a XII-a, ei au posibilitatea să susţină un examen, care e recunoscut pe plan internaţional, iar aici în România firmele îi angajează doar dacă prezintă aceste act. Consider că părinţii trebuie să-şi trimită copiii la secţia germană pentru că este de viitor“, ne-a declarat profesoara de limba germană Cristina Pop.
„E o mare realizare pentru comunitate. Copiii au posibilitatea să urmeze cursul liceal în instituţia noastră, nu mai pleacă în Sibiu sau la Braşov. Avem cadre didactice calificate şi rezultatele nu s-au lăsat aşteptate, mai ales că am fost implicaţi în foarte multe proiecte şi am beneficiat de logistica şi sprijinul Ministerului Educaţiei din Germania“, ne-a mai declarat directorul Postolache.
Clase cu program prelungit
Un alt doilea atu cu care conducerea se mândreşte este programul prelungit. Colegiul Naţional „Doamna Stanca“ este prima instituţie de învăţământ din oraş care a înfiinţat clasele de acest fel, care acum au cea mai mare căutare. Mai ales că, de anul acesta vor exista câte două asemenea clase şi nu una cum era până acum. „Programul prelungit la noi în şcoală a luat fiinţă în urmă cu 8 ani şi dacă atunci am început cu o clasă şi cu oarece emoţii pentru că nu ştiam cum o să prindă aceste lucru în comunitatea făgărăşeană, acum vin părinţii spre noi datorită serviciilor şi seriozităţii cu care lucrăm.
Copii şi părinţii se pare că sunt mulţumiţi pentru că dacă am început cu o clasă acum avem pe nivel 2 clase şi, în fiecare an, vin părinţi şi solicită înscrierea la programul prelungit“, ne-a declarat Virginia Itoafă, învăţătoare. „Personal cred că învăţământul cu program prelungit va reprezenta pe viitor o formă care va trebui avută în vedere atât de autorităţile locale cât şi naţionale deoarece este un învăţământ foarte eficient şi venim astfel nu numai în sprijinul elevilor dar şi al părinţilor“, ne-a declarat directorul Postolache.
Rezultate deosebite
Cele mai importante, este de părere directorul şcolii, sunt rezultatele deosebite cu care s-au întors elevii de la diferitele proiecte la care au participat. Proiecte încununate cu succes şi care au dus numele liceului nostru, dar şi al oraşului, peste hotare. 7 elevi s-au întors de curând din Polonia. Din douăsprezece şcoli din România înscrise la proiect, instituţia de învăţământ făgărăşeană, alături de liceul „Elena Cuza“ din Bucureşti, a fost aleasă să ne reprezinte ţara la acest eveniment. A fost vorba de o simulare a unor mari procese în justiţie referitoare la acte de genocid şi nu numai, care au avut loc în istoria omenirii.
„A fost o experienţă deosebită. Am participat cu un grup de 7 copii la un proiect în Polonia în care s-au simulat anumite procese celebre. Vreau să vă spun că elevii au avut o prestaţie deosebită“, ne-a declarat profesoara de limba engleză Laura Oancea. „E scopul activităţii noastre şi căutăm să ne facem cunoscuţi nu numai la nivelul comunităţii sau al judeţului prin rezultatele elevilor noştri. În ultimii ani, chiar am reuşit să obţinem premii atât la nivel judeţean, naţional, dar chiar şi internaţional. Avem elevi care au beneficiat de bursa Guvernului României şi studiază în străinătate. Am avut elevi care au obţinut locul I la concursuri de eseuri în limba franceză organizate de Ministerul Educaţiei din Franţa.
Avem elevi care la matematică participă de ani buni la barajul concursului ,,Cangurul”, faza naţională, avem elevi care participă, de asemenea, de câţiva ani, la olimpiada naţională de fizică. Avem elevi care au participat la diverse sesiuni de comunicări ştiinţifice. Sunt lucruri deosebite cu care ne mândrim. Şi în domeniul sportiv, la fel. Anul acesta am putea spune că ne-am încununat activitatea printr-un loc I la olimpiada naţională a sportului şcolar, locul I la handbal gimnaziu, ceea ce m-a bucurat în mod deosebit. Implicarea noastră într-un număr mare de proiecte face ca instituţia noastră şcolară să fie bine cunoscută nu doar la nivel judeţean şi naţional, ci şi la nivel internaţional,“, ne-a mai spus Nicolae Postolache.
Următorul eveniment important este olimpiada naţională de geografie, unde elevul Iulian Neagu va reprezenta liceul. „E nevoie de foarte multă muncă pentru a ajunge aici, de mult studiu, de aprofundare. Împreună cu profesorii care m-au coordonat, am putut ajunge să facem un lucru foarte bun şi să avem rezultate care să mă mândresc şi eu şi şcoala pe care o reprezint. Tema aleasă a fost dinamica populaţiei municipiului Făgăraş în comparaţie cu a judeţului Braşov, între anii 1900-2000. Am luat date statistice din multe cărţi, de la Institutul de Statistică Braşov, Primăria Făgăraş şi mulţi alţii“, ne-a povestit ,,olimpicul” Iulian Neagu.
Atestate pentru toţi
În sprijinul elevilor vin şi atestatele pe care elevii le pot obţine la diferite discipline. „Toţi elevii care urmează cursurile liceului nostru obţin la absolvire atestate, fie de cunoaşterea limbii engleze, fie la informatică sau la disciplinele teologice. Ne-am gândit însă să venim în sprijinul lor şi să le oferim tuturor posibilitatea de a obţine un certificat recunoscut internaţional în ceea ce priveşte utilizarea computerului. De aceea, din toamnă, suntem centru autorizat ECDL. Suntem prima instituţie din Ţara Făgăraşului care a reuşit acest lucru. Demersurile au fost destul de laborioase, au durat aproape 3 ani, am reuşit să formăm două cadre didactice, astfel că, din toamnă, toţi cei care doresc, inclusiv din afara liceului, pot obţine acest atestat“, ne-a declarat directorul Postolache.
Alte proiecte
Şi asta nu e tot…„Bineînţeles că avem în vedere să ne continuăm activitatea, în primul rând, pentru a reuşi să oferim condiţii cât mai bune elevilor care optează pentru serviciile noastre. Trebuie să amenajăm exteriorul corpului de clădire aflat pe strada Doamna Stanca, nr. 14. De asemenea, dorim ca, în funcţie de fondurile pe care vom reuşi să le accesăm, să amenajăm şi curtea instituţiei. Nu este o curte foarte mare, dar vrem să o facem cât mai plăcută şi cât mai folositoare pentru elevi, pe timpul pauzelor“, a încheiat directorul Nicolae Postolache.
(Laura Ramba)







