Start la subvenţii

poza-subventii-bunS-a dat startul completării formularelor pentru subvenţia la încălzirea locuinţei! Făgărăşenii cu venituri mici pot depune cereri în acest sens la Serviciul de Asistenţă Socială din oraşul nostru. Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de ajutor sunt aceleaşi ca şi anul trecut.

Peste 7000 de formulare au fost pregătite de angajaţii Serviciului de Asistenţă Socială. Acestea au fost distribuite la sediile Distrigaz, Ecoterm dar şi la Serviciul de Asistenţă Socială din cartierul Tudor Vladimirescu.
Ca şi în sezonul rece trecut, vor beneficia de ajutor la încălzire doar cei care nu au un venit mai mare de 615 lei pe membru de familie, pe lună. „Începând cu data de 1 octombrie am început distribuirea formularelor dar şi primirea lor cu actele necesare privind acordarea subvenţiei la gaz şi Ecoterm. Am organizat birouri de primire şi estimăm că vom primi în jur de peste 7000 de cereri. Actele necesare sunt: copii ale actelor de identitate, adeverinţă cu venitul net, copie după contractul de închiriere vizat de Administraţia Financiară pentru persoanele care locuiesc în chirie, iar pentru persoanele care nu deţin contract de închiriere, adeverinţă tip de la asociaţia de proprietari“, ne-a declarat Gheorghe Harabagiu, referent Asistenţă Socială.

Şi cei care se încălzesc cu lemne sau cărbuni vor primi în această iarnă subvenţie la căldură. Aceştia vor putea ridica formularele necesare doar de la Serviciul de Asistenţă Socială din cartierul Tudor Vladimirescu. „Pentru încălzirea cu lemne sunt două categorii de persoane. În prima categorie se încadrează persoanele care beneficiază de ajutor social. Acestea trebuie să depună doar cerere tip fără alte acte deoarece le avem noi în baza de date. Celelalte persoane care se încadrează la 615 lei pe membru de familie trebuie să aducă copii după toate actele de stare civilă. Adeverinţă de venit, cupon de pensie sau şomaj“, ne-a declarat Valentin Iacob, referent Asistenţă Socială.
Pentru a beneficia de acest ajutor din partea statului pentru întreg sezonul rece făgărăşenii trebuie să depună cererile până la data de 20 octombrie.
(Mihaela BĂRGĂOANU)

Imparte stirea cu prietenii tai!

Lasa un comentariu

VREMEA IN FAGARAS
Partial insorit
-4 °C real -4 °C

Vant: 7 km/h, bate dinspre N-V
Presiunea atmosferica: 775 mmHg
Vizibilitate: 13 Km
Umiditate: 53 %
Temperatura de roua: -7 °C

CURS VALUTAR 10/02/2012