Sport

horabunFotbal Baraj Liga a III-a

Eveniment reuşit

Partida de la Făgăraş s-a decis la loviturile de departajare
Campioana judeţului Braşov a ratat promovarea

Făgăraşului i-a revenit onoarea de a găzdui un nou eveniment fotbalistic de o importanţă deosebită. După sfertul de finală din cadrul Cupei României dintre Gloria Bistriţa şi F.C. Braşov, acum pe stadionul Park Arena s-a disputat un joc de baraj pentru accederea în liga a III-a.

Organizarea acestei partide a revenit Asociaţiei Judeţene de Fotbal Braşov care datorită condiţiilor oferite de arena făgărăşeană (suprafaţă de joc, vestiare, tribune) a ales oraşul nostru.

Barajul de promovare a opus formaţiile câştigătoare ale judeţelor Harghita şi Covasna, respectiv Roseal Odorhei şi F.C. Zagon. Atmosfera a fost una deosebită, cele două echipe fiind susţinute de numeroşi suporteri care au ţinut să fie alături de favoriţii lor. În ton cu cele două galerii, nici cei 22 de jucători nu s-au lăsat mai prejos. Deşi miza partidei atârna greu pe umerii lor, au jucat un fotbal deschis şi pe contre. Formaţia harghiteană a fost mai incisivă în primele 45 de minute şi a intrat la cabine în avantaj (1-0) după care partea secundă a aparţinut mai mult celor din Zagon. În minutele 47 şi 68, covăsnenii au întors rezultatul în favoarea lor, dar în min. 90+2 s-au văzut egalaţi.

penaltiPartida s-a încheiat la egalitate, 2-2 astfel că s-a intrat în prelungiri. Tabela a rămas neschimbată şi după cele 30 de minute regulamentare, iar pentru departajare s-a recurs la lovituri din punctul de pedeapsă. Portarul echipei Roseal Odorhei a devenit eroul acestor execuţii şi a reuşit să pareze consecutiv trei lovituri, iar cu scorul general de 5-2, formaţia harghiteană a promovat în Liga III-a. Jocul a fost arbitrat de o brigadă braşoveană avându-l la centru pe Florin Ghimbăşan, ajutat la cele două linii de făgărăşenii Bogdan Dragoş şi Constantin Cantemir.

Într-o altă partidă de baraj, Braşovul a fost reprezentat de campioana Ligii a IV-a din acest sezon, Inter Cristian. Formaţia braşoveană a întâlnit la Berca campioana judeţului Prahova, Petrolul Teleajen, iar victoria a revenit celor din urmă cu 4-1. Inter Cristian a făcut o primă repriză bună când a şi condus 1-0, dar în min. 45 au fost egalaţi, pentru că în repriza secundă să cedeze total iniţiativa.

Rezultatele partidelor de baraj pentru promovarea în Liga a III-a

Luceafărul Oradea (BH) – Arieşul II Turda (CJ) 2-1
CS Gura Humorului (SV) – AS Roma (BT) 2-0
Rapid Dumeşti (IS) – FC Vaslui II (VS) 0-1
Voinţa Pângăraţi (NT) – ASO Miercurea Nirajului (MS) 1-3

Mesagerul Bacău (BC) – FC Dumitreşti (VN) 0-0 3-5 la 11 metri
Partizanul Merei (BZ) – Dunărea II Galaţi (GL) 0-0 5-4 la 11 metri
Viitorul Ianca (BR) – Stăruinţa Baia (TL) 1-2
Abatorul Slobozia (IL) – Oil Terminal C-ţa (CT) 2-3

Viscofil Pop. Leordeni (IF) – Phoenix Ulmu (CL) 4-2
Comprest G.I.M. Buc. (B) – FCM Alexandria (TR) 2-1
Progresul Gorgota (DB) – Viitorul Toporu (GR) 2-1
AS Albota (AG) – Avântul Bârca (DJ) 3-2

Ghecon Lăpuşata (VL) – Sportul Vişina Nouă (OT) 2-1
Agromec Şimian (MH) – Ralbex Turcineşti (GJ) 0-2
Inter Cristian (BV) – Petrolul Telejean Pl. (PH) 1-4
Voinţa Livezile (BN) – Someşul Ulmeni (MM) 2-1

Voinţa Sibiu (SB) – Retezatul Haţeg (HD) 2-0
Turul Micula (SM) – Silvania II (SJ) 2-1

Berzobiş Berzovia (CS) – Minaur Zlatna (AB) 0-0 8-9 la 11 metri
AC Recaş (TM) – Partizan Satu Mare (AR) 7-0
Roseal Odorhei (HR) – F.C. Zagon (CV) 2-2 5-2 la 11 m
Echipele subliniate au promovat în Liga III.

mihai_mocanuGeneraţia Mexic 1970 în doliu
Mihai Mocanu a încetat din viaţă

În ediţia 1962-1963 fostul internaţional a îmbrăcat tricoul echipei Chimia Făgăraş

Generaţia Guadalajara 1970 a mai pierdut o figură exponenţială. Fostul internaţional Mihai Mocanu a încetat din viaţă la vârsta de 67 de ani.
Pentru făgărăşenii care îşi mai amintesc de cel mai bun fundaş stânga din istoria fotbalului românesc, aşa cum a fost declarat în anul 2000, este o veste cu atât mai tristă. Anul 1962 a fost anul în care Mihai Mocanu a îmbrăcat culorile clubului Chimia Făgăraş.

Clubul făgărăşean a fost rampa de lansare în fotbalul mare a lui Mocanu pentru că în anul următor a fost transferat la Petrolul Ploieşti cu care a cucerit titlul de campion, pentru ca mai apoi să devină om de bază la Naţionala României. Aici a adunat 33 de selecţii fiind integralist în toate cele 3 jocuri de referinţă de la C.M. Mexic 1970 cu Anglia, Cehoslovacia şi Brazilia.

Mihai Mocanu s-a născut la data de 24 februarie 1942 la Constanţa, iar decesul său a survenit după o lungă suferinţă, provocată de un cancer la esofag.
Fostul internaţional se alătură astfel altor mari fotbalişti ai generaţiei Guadalajara care au trecut în nefiinţă, printre care Adamache, Dan Coe, Ivăncescu, Tătaru, Dumitrache şi Dobrin.

Membrii clubului “Vârste De Aur” din Făgăraş îşi exprimă la rândul lor regretul pentru această grea pierdere şi îi aduc un ultim omagiu.
Dumnezeu să-l odihnească!

Handbal – tragere la sorţi
Grupă facilă în preliminariile europene

Nu cu mult timp în urmă, prima reprezentativă feminină de handbal a ţării noastre a câştigat barajul pentru Mondialul din China, din decembrie viitor. Iată că Federaţia Europeană a efectuat, la Viena, şi tragerea la sorţi pentru Campionatul European, din decembrie 2010, din Norvegia şi Danemarca. România, printre favorite, alături de Rusia, Spania, Germania, Franţa, Ungaria şi Croaţia, face parte din prima grupă. Are ca partenere de întrecere echipe precum Ucraina, finalistă din ediţia de la Bucureşti din 2000, dar şi echipe fără un palmares deosebit, ca Elveţia şi Portugalia.
Iată, de altfel, componenţa celor şapte grupe:
Grupa I: România, Ucraina, Portugalia, Elveţia.
Grupa II-a: Ungaria, Suedia, Cehia şi Azergajdjan.
Grupa III-a: Franţa, Austria, Islanda şi învingătoarea dintre Finlanda şi Anglia.
Grupa IV-a: Germania, Belarus, Slovenia, Italia.
Grupa V-a: Spania, Serbia, Turcia, Grecia.
Grupa VI-a: Rusia, Polonia, Slovacia, Muntenegru.
Grupa VII-a: Croaţia, Macedonia, Olanda, Lituania.

Programul României
Primele două clasate dintre fiecare grupă se califică la turneul final care va avea loc între 7 şi 19 decembrie 2010, în coorganizarea Norvegiei şi Danemarcei.
Programul formaţiei României:
14/15 octombrie 2009: România –Portugalia
17/18 octombrie 2009: Elveţia –România
31.03/01.04.2010: Ucraina –România
03/04 aprilie 2010: România –Ucraina
26/27 mai 2010: Portugalia –România
29/30 mai 2010: România –Elveţia.

Imparte stirea cu prietenii tai!

0 Comentarii

  1. GazetaSV.ro spune:

    Internationalul Mihai Roman (24 de ani) a spus adio burlaciei. Fostul mijlocas al Cetatii a profitat de vacanta petrecuta in Bucovina pentru a trece duminica pe la ofiterul starii civile, unde a oficializat relatia pe care o are de cativa ani cu Anuţa (22 de ani). „Deocamdata, ne-am cununat la Primărie. Nunta o vom face peste doi ani. Nu vom putea sărbători prea mult, pentru că în cîteva zile începem pregătirile“, a declarat Mihai, care va reveni luni la pregatirile actualei sale formatii, FC Brasov.

Lasa un comentariu

VREMEA IN FAGARAS
Partial innorat
14 °C real 16 °C

Vant: 14 km/h, bate dinspre S-E
Presiunea atmosferica: 760 mmHg
Vizibilitate: 16 Km
Umiditate: 77 %
Temperatura de roua: 14 °C

CURS VALUTAR 22/05/2012