Sport
Vacanţa la final
C.S.M. Făgăraş şi-a reluat pregătirea
Prima dintre formaţiile din Ţara Făgăraşului care şi-a reluat pregătirile pentru returul campionatului este C.S.M. Făgăraş. Antrenorul Alexandru Cozma a sunat adunarea în urmă cu exact o săptămână şi a efectuat şi primul antrenament. Lotul prezent la reunire a suferit unele modificări faţă de turul campionatului, putându-se observa jucători noi, dar şi unele absenţe.
Printre noutăţi, se numără atacantul Adrian Iminovici, transferat de la Cetatea Rupea, portarul Marian Crihălmean de la Carpaţi Berivoi, practic ambii reveniţi în cadrul echipei, şi fundaşul Dan Tufaru de la F.C. Ghimbav 2000.
S-a renunţat la jucătorii Cristian Borbely, Alexandru Negrea şi Gheorghe Androne; Cătălin Sârghe, aflat la final de contract, se află în tratative cu o altă grupare, iar Alexandru Bălan a fost trimis la echipa de juniori.
Ceilalţi componenţi care s-au prezentat la pregătiri au fost: portarii Marius Beleaua şi Adrian Dărăbanţ şi jucătorii de câmp Cristian Băcilă, Cosmin Grapă, Iulian Lup, Marius Motoc, Emanuel Gârtea, Silviu Săndei, Marius Neamţu, Cosmin Streza, Laurenţiu Văidean, Alexandru Berlea, Ciprian Ţăruş şi Alexandru Feraru.
A lipsit motivat atacantul Marius Streza care a suferit o operaţie nazală.
Lotul se va definitiva până la sfârşitul lunii când echipa va efectua un cantonament la Sâmbăta. Până atunci, se speră completarea lotului cu încă 2-3 jucători, iar antrenamentele se vor desfăşura la baza sportivă proprie.
“Vom munci mult în această perioadă, iar antrenamentele se vor baza cu precădere pe factorul fizic, pentru ca la startul campionatului, din acest punct de vedere, să ajungem la capacitate maximă. Avem de recuperat 5 puncte şi ne dorim ca prestaţia noastră să fie constantă pe toată durata returului şi să se îndeplinească obiectivul promovării”, ne-a declarat antrenorul Alexandru Cozma.
În paralel cu pregătirea fizică, echipa făgărăşeană va juca şi cateva partide de verificare cu adversari ce vor fi contractaţi în perioada imediat următoare.
Echipament din Germania pentru voileni
Olimpic Voila va juca în returul campionatului cu un nou echipament sportiv. Înaintea sărbătorilor de iarnă, patronul echipei, Mircea Suciu, a făcut o vizită unor prieteni de familie stabiliţi în Germania, iar prin intermediul acestora, „Moş Crăciun“ s-a dovedit generos şi s-a întors de acolo cu mai multe materiale sportive pentru echipă. Datorită domnului Constantin Schuster, originar din Făgăraş şi a lui Thomas Hâlmu din Fişer, ambii stabiliţi cu mulţi ani în urmă în Germania, în localitatea Mettmann, voilenii au beneficiat de geci de iarnă şi mingi. O parte din această donaţie a venit, prin intermediul lui Thomas, de la echipa locală şi a antrenorului Markus Krieg, formaţie la care evoluează şi băiatul lui Thomas.
O altă contribuţie, constând în tricouri şi mingi, a venit şi din partea Primăriei Glisa, care deţine o formaţie în Liga a IV-a germană. Intermediarul acestei donaţii a fost domnul Wolff Johann, originar din Brui, fost funcţionar în cadrul acestei primării. De altfel, localitatea Glisa este înfrăţită cu mai multe localităţi din zona Sibiului, cum ar fi: Brui, Cîrţişoara şi Cisnădioara.
„Am întâlnit nişte oameni cu suflet, în preajma cărora m-am simţit deosebit, iar prin intermediul dumneavoastră nu pot decât să le mulţumesc pentru sprijinul pe care l-au acordat echipei mele“, ne-a declarat Mircea Suciu.
În altă ordine de idei, echipa voileană îşi va relua pregătirile pentru returul campionatului pe data de 25 ianuarie.
Liga a IV-a în cifre
Prima parte a campionatului Ligii a IV-a la fotbal a avut o desfăşurare interesantă, iar pentru retur se anunţă o luptă strânsă atât la vârf, cât şi la periferia clasamentului.
În partea superioară, nu mai puţin de cinci echipe râmăn cu şanse intacte de a prinde barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Prima opţiune o are în prezent formaţia S.C.M. Braşov, care conduce în clasament, cu 39 de puncte, cu două mai mult decât revelaţia acestui tur, F.C. Râşnov şi la cinci puncte de C.S.M. Făgăraş. Cu 33 de puncte, F.C.Ghimbav 2000 şi cu 31, Forex Braşov, rămân şi ele în cărţile promovării.
În subsolul clasamentului, Izvorul Hoghiz, cu doar 3 puncte acumulate, are practic şanse infime, dacă nu chiar nule, de a evita retrogradarea. De la locul 11 în jos însă, orice formaţie poate să intre în zona periculoasă, iar printre acestea se găsesc şi Olimpic Voila (locul 12, cu 21 puncte) şi Carpaţi Berivoi (locul 14, cu 19 puncte).
Astfel, pentru fiecare echipă, modul cum se va pregăti în această vacanţă competiţională va fi foarte important, pentru ca la final să-şi îndeplinească obiectivele propuse.
În rândurile următoare, vă vom prezenta o scurtă analiză a formaţiilor ce reprezintă Ţara Făgăraşului în acest campionat:
C.S.M. Făgăraş
Linia de clasament : locul 3 17 10 4 3 37-20 34p +7
Meciuri jucate acasă : 9 6 2 1 24-6 20p -7
Meciuri jucate în deplasare : 8 4 2 2 13-14 14p +14
Formaţia făgărăşeană a avut un tur bun de campionat, dar presărat şi cu unele sincope. Oarecum normale, dacă ţinem cont că pregătirea pentru campionat a început cu întârziere, din cauza incertitudinilor cu privire la noua organizare a clubului. Acesta a devenit, în cele din urmă, al municipalităţii, iar la colaborarea cu ENA Inter şi la locul de liga a III-a s-a renunţat. Startul a fost reuşit, cu victorii asupra formaţiilor Inter Cristian (2-1) şi Celuloza Zărneşti (2-0), dar urmat de o înfrângere neaşteptată pe teren propriu, cu C.F.R. Braşov (0-1).
Echipa şi-a revenit repede şi a avut o serie de 6 jocuri pozitive încheiate cu tot atâtea victorii, dar umbrite apoi de o înfrângere grea (0-4), la Viitorul Ghimbav. Victoria din următorul joc cu Înfrăţirea (2-0) a mai dres amarul, numai că făgărăşenii au clacat din nou, în acelaşi mod, la Jibert, unde au pierdut cu 1-4.
Ultima parte a turului putea propulsa echipa pe primul loc, conform programului mai uşor, chiar dacă printre adversari s-au numărat şi principalele contracandidate , S.C.M. Braşov şi F.C. Ghimbav 2000.
C.S.M. Făgăraş nu a mai cunoscut înfrângerea, dar nici nu a reuşit să iasă învingătoare din cele două întâlniri, iar în final a prins doar poziţia a III-a în clasament.
Viromet Victoria
Linia de clasament : locul 10 17 7 2 8 35-44 23p -1
Meciuri jucate acasă : 8 6 1 1 20-11 19p -5
Meciuri jucate în deplasare : 9 1 1 7 15-33 4p +4
Prima parte a campionatului a scos în evidenţă faptul că echipa a avut comportări diferite în jocurile susţinute acasă faţă de cele din deplasare.
Pe teren propriu, echipa s-a dovedit destul de redutabilă, câştigând şase din cele 8 jocuri, a remizat şi a pierdut o singură dată.
Cel mai important succes a fost obţinut în etapa a IV-a, când Viromet a învins cu 3-2 liderul S.C.M. Braşov, iar singurele sincope s-au înregistrat cu F.C. Ghimbav 2000 (1-2) şi Cetatea Rupea (1-1).
În deplasare însă, în majoritatea partidelor, Viromet a făcut doar act de prezenţă.O singură victorie şi aceea, la ultima clasată (2-1 cu Izvorul Hoghiz) şi un egal obţinut la mare luptă cu Berivoi, scor 3-3, au reprezentat puţinele momente când echipa s-a mişcat bine pe teren străin.
Olimpic Voila
Linia de clasament : locul 12 17 7 0 0 25-39 21p -3
Meciuri jucate acasă : 8 5 0 3 16-13 15p -9
Meciuri jucate în deplasare : 9 2 0 7 9-26 6p +6
Olimpic Voila a avut un tur de campionat destul de fluctuant. A alternat evoluţiile bune cu unele mai puţin reuşite, iar în final s-a clasat pe poziţia a XII-a, un loc oarecum ferit de griji. Nu a reuşit victorii cu echipele din partea superioară a clasamentului, dar în schimb s-a impus în faţa celor cu care se află în luptă directă.
Pe terenul din Voila, doar 3 echipe au reuşit să plece cu toate punctele puse în joc (Înfrăţirea Hărman , C.S.M. Făgăraş şi F.C. Râşnov), dar printre învinse s-au numărat cele două rivale din zonă, Carpaţi Berivoi şi Viromet Victoria, după partide extrem de disputate.
Cu toate că în jocurile din deplasare voilenii nu au rupt gura târgului, ei au obţinut totuşi două victorii importante, la A.S. Jibert, respectiv Cetatea Rupea.
De remarcat este faptul că Olimpic Voila este singura echipă care nu a realizat nici un egal în acest tur de campionat.
Carpaţi Berivoi
Linia de clasament : locul 17 5 4 8 32-46 19p -5
Meciuri jucate acasă : 8 4 2 2 22-14 14p -10
Meciuri jucate în deplasare : 9 1 2 6 10-32 5p +5
În acest tur de campionat, Carpaţi Berivoi a fost echipa rezultatelor extreme. A pierdut cu mare uşurinţă la scoruri categorice jocurile cu C.S.M. Braşov (0-9) sau F.C. Ghimbav 2000 (1-6), dar în aceeaşi măsură a câştigat cu scoruri asemănătoare partidele cu Izvorul Hoghiz (5-0) sau Energia Feldioara (4-0).A obţinut un singur succes în deplasare, la Rupea, cu Cetatea (2-0) şi două egaluri, cel mai important fiind cel de la Forex Braşov, scor 3-3.Pe propriul teren, nu a reuşit să obţină un rezultat pozitiv în faţa ocupantei locului secund, F.C. Râşnov (2-3), însă a încurcat socotelile celor de la C.S.M. Făgăraş, cu care a încheiat la egalitate, 1-1, în ultima etapă.
Clasament inter făgărăşean
1. C.S.M. Făgăraş 3 2 1 0 8-3 7p +4
2. Olimpic Voila 3 2 0 1 6-5 6p -3
3. Carpaţi Berivoi 3 0 2 1 5-6 2p -4
4. Viromet Victoria3 0 1 2 8-13 1p +1







