Sport
Fotbalul a intrat în vacanţă
Egal în derby-ul de la Berivoi
Victorii pentru Olimpic şi Viromet
S.C.M. Braşov, liderul turului
Odată cu disputarea ultimei etape a turului şi a unui joc restant, campionatul Ligii a IV-a a intrat în vacanţă. Lideră până înaintea acestei runde, F.C. Râşnov a cedat această poziţie formaţiei S.C.M. Braşov, care a învins în derby-ul de la Ghimbav cu 2-1, iar în jocul restant cu Forex Braşov, s-a impus cu 2-0. Podiumul clasamentului a fost prins şi de C.S.M. Făgăraş, care va începe returul de pe poziţia a treia.
În ultimul joc, făgărăşenii s-au deplasat la Berivoi unde, deşi porneau ca favoriţi, nu au reuşit să-şi apropie victoria, partida încheindu-se la egalitate, 1-1. C.S.M. Făgăraş a irosit şansa deschiderii scorului încă din minutul 2, când Neamţu a ratat o lovitură de pedeapsă, dar a făcut-o 20 de minute mai târziu, tot în urma unui penalty, transformat de data aceasta de către C. Streza. Replica berivenilor a fost însă promptă şi în min. 29 au restabilit egalitatea prin Buciumeanu, care a profitat de o eroare în defensivă făgărăşeană şi, cu o lovitură de cap, l-a învins pe Dărăbanţ. Repriza secundă a fost săracă în fotbal, singurul aspect care a ieşit în evidenţă s-a petrecut în min. 73, când Brătescu (Carpaţi) şi Grapă (C.S.M.) au fost eliminaţi de pe teren.
Cu încă 3 puncte importante şi-au îmbunătăţit zestrea atât Olimpic Voila, cât şi Viromet Victoria. Voilenii au suferit timp de 45 de minute şi s-au văzut conduşi la pauză cu 1-0 de către Energia Feldioara. După pauză însă, în doar un singur minut, ei au întors soarta partidei în favoarea lor, punctând de două ori prin Haşu, min. 52 şi Druşcă, min. 53.
La Victoria în schimb, lucrurile au decurs mult mai simplu. Chiar dacă în min. 65 „aviatorii“ de la Aripile au reuşit să restabilească egalitatea (1-1), ei au cedat în final, iar Viromet s-a impus confortabil cu 5-2.
Pentru echipa pegătită de Ioan Ciceu au punctat Colarez min. 40, Bădăloi min. 67 şi 73, Tatu min. 88 şi 90.
Campionatul Ligii a IV-a se va relua cel mai probabil în data de 13 martie 2010.
Rezultatele ultimei etape
Carpaţi Berivoi – C.S.M. Făgăraş 1-1
F.C. Ghimbav 2000 – S.C.M. Braşov 1-2
Cetatea Rupea – F.C. Râşnov 2-3
Izvorul Hoghiz – Forex Braşov 3-4
Viromet Victoria – Aripile Braşov 5-2
Inter Cristian – Înfrăţirea Hărman 1-4
Celuloza Zărneşti – A.S. Jibert 2-1
Olimpic Voila – Energia Feldioara 2-1
C.F.R. Braşov – Viitorul Ghimbav 1-0
Joc restant: S.C.M. Braşov – Forex Braşov 2-0
Etapa viitoare 13 martie 2010
F.C. Râşnov – Forex Braşov
Cetatea Rupea – Aripile Braşov
Viromet Victoria – Energia Feldioara
Olimpic Voila – Viitorul Ghimbav
C.F.R. Braşov – Înfrăţirea Hărman
Inter Cristian – A.S. Jibert
Celuloza Zărneşti – C.S.M. Făgăraş
Carpaţi Berivoi – S.C.M. Braşov
F.C. Ghimbav 2000 – Izvorul Hoghiz
Clasament tur
1. S.C.M. Braşov 17 12 3 2 43-14 39p +12
2. F.C. Râşnov 17 11 4 2 42-28 37p +13
3. C.S.M. Făgăraş 17 10 4 3 37-20 34p +7
4. F.C. Ghimbav 2000 17 10 4 3 37-20 34p +7
5. Forex Braşov 16 9 4 4 40-24 31p +7
6. CFR Braşov 17 9 1 7 40-35 285p +4
7. Celuloza Zărneşti 17 8 2 7 34-25 26p +2
8. Înfrăţirea Hărman 17 7 5 5 28-21 26p -1
9. Viitorul Ghimbav 17 8 2 7 27-20 26P -1
10. Viromet Victoria 17 7 2 8 35-44 23P -1
11. Aripile Braşov 17 6 3 8 29-32 21p -6
12. Olimpic Voila 17 7 0 10 25-39 21p -3
13. A.S. Jibert 17 5 5 7 27-26 20p -7
14. Carpaţi Berivoi 17 5 4 8 32-46 19p -5
15. Cetatea Rupea 17 3 7 7 25-26 16p -8
16.Energia Feldioara 17 4 2 11 24/25 14p -13
17. Inter Cristian 17 4 1 12 24-50 13p -11
18. Izvorul Hoghiz 17 0 3 14 15-52 3p -24
Handbal divizia „A“
Egal neaşteptat
H.C.M. Făgăraş – Potaisa Turda 31-31 (16-14)
Principalii realizatori pentru H.C.M.: Lişiţă 8 goluri, şi Bera 7 goluri
H.C.M. Făgăraş: Şuteică – Dincă, Lazea, Mînea, Soci, Bera, Lişiţă
Au mai jucat: Sofronici – Mateoniu, Mateaş, Cîmpean.
Dacă în sezoanele anterioare, jocurile cu Potaisa Turda însemnau un galop de sănătate pentru handbaliştii făgărăşeni, de data aceasta lucrurile au stat cu totul altfel. Cu un lot mult schimbat în bine şi cu o organizare bună a jocului, oaspeţii au dat o replică consistentă şi nu mult a lipsit să plece de la Făgăraş cu tolba plină. Şi asta în ciuda faptului că, mai bine de 56 de minute, cei care au condus în permanenţă pe tabela de marcaj au fost elevii lui Mitică Opriş. Turdenii nu au permis făgărăşenilor o desprindere decisivă; ei au revenit prompt atunci când H.C.M. a avut chiar cinci goluri avans, iar finalurile de reprize le-au aparţinut în totalitate, lucruri care au contat enorm în stabilirea rezultatului final. De exemplu, în prima repriză, în min. 26, H.C.M. Făgăraş conducea cu 16-11, dar până la pauză diferenţa s-a redus la doar două goluri: 16-14.
În partea secundă, cu doar cinci minute înainte de final din nopu făgărăşenii aveau un avans de 3 goluri, 29-26, dar nu au putut gestiona diferenţa. Mai mult, în ultima secundă a jocului, chiar dacă pe parcursul partidei nu a excelat ca în alte jocuri, Şuteică a salvat echipa de la înfrângere şi a scos miraculos o aruncare de pe semicerc.
Altădată principalul realizator al echipei, interul Dincă a avut de data aceasta o evoluţie mai ştearsă care s-a simţit mult, dar în schimb s-a remarcat, mai ales în prima repriză, extrema Bera.
Această partidă a fost ultima din acest an susţinută de făgărăşeni în faţa propriilor suporteri. Duminică 13 decembrie, se dispută în ultima etapă a primei părţi a campionatului, iar H.C.M. Făgăraş va juca în deplasare cu Extrem Baia Mare.
În urmă cu câteva zile Asociaţia Judeţeană de Fotbal Braşov a organizat Adunarea Generală Extraordinară la care au participat delegaţii tuturor echipelor ce activează în campionatele ligilor a IV-a şi a V-a.
Pe ordinea de zi au fost trei puncte:
- Aprobarea modificărilor şi completărilor la Statutul AJF Braşov.
- Aprobarea regulamentului de aplicare al statutului.
- Aprobarea regulamentului de organizare şi desfăşurare a Adunării Generale a AJF Braşov.
De asemenea, s-a stabilit ca în data de 13 martie 2010 să se reia competiţia oficială. În preajma acelei date se va hotărâ dacă se va relua cu prima etapă a returului sau cu sferturile Cupei României.
Moment festiv
Cel mai important eveniment al acestei Adunării Generale Extraordinare a fost însă ceremonia în care Asociaţia Judeţeană de Fotbal Braşov şi-a premiat persoanele care de-a lungul timpului şi-au adus o contribuţie majoră la activitatea fotbalistică a judeţului. Înainte de decernarea premiilor s-a făcut un scurt istoric al forului care se ocupă de activitatea fotbalistică judeţeană.
Sub actuala denumire fiinţează din anul 1991, când 29 de delegaţi s-au organizat şi conform legii 21/1924 au format Asociaţia, fără scop economic.
Până atunci, fotbalul judeţean era condus de către comisia regională şi UCFS, iar sub o formă asemănătoare din anul 1970. Printre preşedinţii care au condus fotbalul la nivelul judeţului s-au numărat: Farcaş, Chifor, Vulcăneanu, Roman, Barabaş, Ghiţă, Măiereanu şi în prezent Goga.
După un moment de reculegere, ţinut în memoria celor care au contribuit la dezvoltarea fotbalului braşovean şi s-au stins din viaţă, s-a trecut la festivitatea de premiere. S-au acordat diplome de merit şi trofee, iar premierea s-a făcut pe categorii de activităţi, de la conducători de cluburi de la judeţ şi onoare la antrenori, arbitri şi oficiali ai asociaţiei.
Făgărăşenii nu au fost uitaţi
Pe lângă personalităţile braşovene care au fost nominalizate, la acest moment festiv nu au lipsit nici oamenii de fotbal făgărăşeni care de asemenea au fost recompensaţi pentru contribuţia adusă la dezvoltarea fotbalului judeţean. Printre aceştia s-au numărat Mircea Suciu, Mircea Cornea, Ioan Ghişa, Gavril Balasz, Alexandru Marcu, Ioan Ursea, Marin Tudor, Toma Săndoiu, Cornel Câlţea, Ion Căpitănescu, Elena Crişan, Silviu Coman, Octavian Stăneiu, Ionuţ Trâmbiţaş, Dan Brătescu, Toma Cornea, Gheorghe Stiniguţă, Ioan Ciumaş, iar post-mortem Constantin Urs, Nicolae Trâmbiţaş şi Ioan Greavu.
O acţiune necesară
La finalul acestei ceremonii, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Braşov, Octavian Goga, a concluzionat: „A fost o idee mai veche, necesară, dar care nu s-a putut concretiza din cauza unor evenimente petrecute de-a lungul timpului. Acţiunea a fost binevenită datorită sărbătorilor de iarnă şi aduce un prinos de mulţumire unor personalităţi care au contribuit la dezvoltarea fotbalului naţional“.


























