Sport

csm-fagarasFotbal
Liga a IV-a
Voilenii învinşi acasă
Răsturnare de scor la Berivoi
Sâmbătă, la Făgăraş, derby-ul campionatului: C.S.M. Făgăraş – F.C. Ghimbav 2000

Rezultatele consemnate în etapa cu numărul 15 a campionatului Ligii a IV-a, au complicat şi mai mult situaţia în vârful clasamentului.
Beneficiara acestei runde a fost C.S.M. Făgăraş, care prin victoria obţinută în faţa ,,lanternei roşii”, Izvorul Hoghiz, a egalat la puncte lidera F.C. Ghimbav 2000. Făgărăşenii nu au avut nici un fel de emoţii în faţa unui adversar modest şi s-au impus de o manieră categorică, cu 4-1. Victoria a fost consfiinţită ca urmare a golurilor semnate de Neamţu în min. 6 (11 metri) şi min. 55, Băcilă min. 23 şi Feraru min. 57, în timp ce gazdele au avut ceva speranţe când au redus din diferenţă în min. 37, dintr-un penalty transformat de Gerota.

Supriza s-a produs la Ghimbav, unde lidera clasamentului nu a putut învinge pe A.S. Jibert, echipă cu care a terminat la egalitate 2-2. Gazdele au condus în două rânduri, dar s-au văzut egalate în prelungirile jocului de golul lui Rusu din min 90+1.

Etapa următoare programează derby-ul campionatului la Făgăraş, unde C.S.M. şi F.C. Ghimbav 2000 se vor afla faţă în faţă.

Un alt joc aşteptat cu interes a fost cel dintre S.C.M. Braşov şi Forex Braşov, dar partida a fost amânată la cererea gazdelor, deoarece acestea au avut mai mulţi jucători sunt gripaţi.

Olimpic Voila nu a reuşit nici ea să stopeze ascensiunea formaţiei F.C. Râşnov. Deşi au evoluat pe teren propriu, voilenii au fost învinşi cu 2-1, iar râşnovenii au în acest moment cel mai bun ,.adevăr”- (+10).

O victorie importantă şi în faţa unui adversar incomod a obţinut Carpaţi Berivoi. Meritul berivenilor este cu atât mai mare cu cât au reuşit să întoarcă rezultatul după ce la pauză Înfrăţirea Hărman conducea cu 1-0, prin golul lui Onofrei din min. 22. Carpaţi a egalat prin Drăgoi, în min. 68 şi a marcat golul victoriei prin Vlad Munteanu min. 78.

Un semieşec a înregistrat pe teren propriu şi Viromet Victoria care a remizat (1-1) cu Cetatea Rupea. Egalul a fost smuls în finalul jocului, când Cristian a marcat în min. 88, după ce oaspeţii au deschis scorul prin Olaru în min. 70.
Următoarea etapă va avea loc sâmbătă 21 noiembrie, de la ora 11.00.

Rezultatele etapei a XV-a

S.C.M. Braşov – Forex Braşov
Izvorul Hoghiz – C.S.M. Făgăraş 1-4
F.C. Ghimbav – A.S. Jibert 2-2
Carpaţi Berivoi – Înfrăţirea Hărman 2-1
Celuloza Zărneşti – Viitorul Ghimbav 2-1
Inter Cristian – Energia Feldioara 4-2
C.F.R. Braşov – Aripile Braşov 3-1
F.C. Voila – F.C. Râşnov 1-2
Viromet Victoria – Cetatea Rupea 1-1

Clasament

1. F.C. Ghimbav 2000 15 9 5 1 32-11 32p +8
2. C.S.M. Făgăraş 15 10 2 3 35-18 32p +8
3. F.C. Râşnov 15 9 4 2 32-24 31p +10
4. S.C.M. Braşov 14 9 3 2 36-12 30p +9
5. Forex Braşov 14 8 3 3 35-18 27p +6
6. Viitorul Ghimbav 15 7 2 6 25-19 23p -1
7. Celuloza Zărneşti 15 7 2 6 26-25 23p +2
8. C.F.R. Braşov 15 7 1 7 35-32 22p +1
9. Înfrăţirea Hărman 15 5 5 5 21-18 20p -4
10. Viromet Victoria 15 6 2 7 28-36 20p -1
11. A.S. Jibert 15 5 4 6 25-23 19p -5
12. Aripile Braşov 15 5 3 7 24-26 18p -6
13. Olimpic Voila 15 6 0 9 22-35 18p -3
14. Carpaţi Berivoi 15 5 2 8 30-44 17p -4
15. Cetatea Rupea 15 3 6 6 22-22 15p -6
16. Energia Feldioara 15 5 2 8 20-39 14p -10
17. Inter Cristian 15 4 1 10 23-44 13p -8
18. Izvorul Hoghiz 15 0 3 12 11-45 3p -21

Etapa a XVI-a sâmbătă 21 noiembrie, ora 11:00

Forex Braşov – Cetatea Rupea
F.C. Râşnov – Viromet Victoria
Aripile Braşov – Olimpic Voila
Energia Feldioara – C.F.R. Braşov
Viitorul Ghimbav – Inter Cristian
Înfrăţirea Hărman – Celuloza Zărneşti
A.S. Jibert – Carpaţi Berivoi
C.S.M. Făgăraş – F.C. Ghimbav 2000
S.C.M. Braşov – Izvorul Hoghiz

Fotbal Liga V

Rezultate Seria Est
A.S. Bucium – A.S. Vad 3-0
Bradul Şinca – Luceafărul Mărgineni 3-2
Şercăiana Şercaia – Olimpia Şercăiţa 1-3
Trans Felmer- Unirea Ticuşu Vechi 2-2
A.S. Caţa – Oltul Comăna 2-2
Clăbucet Sebeş- Unirea Făgăraş 3-2

Clasament:

1. Unirea Ticuşu Vechi 11 7 4 0 30-12 25p
2. A.S. Caţa 11 7 3 1 59-25 24p
3. A.S. Bucium 11 8 0 3 30-18 24p
4. A.S. Vad 11 7 0 4 24-26 21p
5. Oltul Comăna 11 5 3 3 30-18 18p
6. Olimpia Şercăiţa 11 6 0 5 29-27 18p
7. Luceafărul Mărgineni 11 5 1 5 31-19 16p
8. Bradul Şinca 11 5 1 5 26-30 16p
9. Clăbucet Sebeş 11 4 3 4 21-23 15p
10. Unirea Făgăraş 11 2 0 9 11-32 6p
11. Trans Felmer 11 1 2 8 13-35 5p
12. Şercăiana Şercaia 11 1 0 10 12-46 3p

Etapa viitoare martie 2010

Seria Est:
Oltul Comăna – Clăbucet Sebeş
A.S. Caţa – Unirea Ticuşu Vechi
Trans Felmer – Şercăiana Şercaia
Olimpia Şercăiţa – Luceafărul Mărgineni
Bradul Şinca – A.S. Vad
Unirea Făgăraş – A.S. Bucium

Rezultate Seria Vest:

F.C. Voila – Cetatea Făgăraş 2-1
Şoimii Sâmbăta – Real Făgăraş 0-3
Avântul Iaşi – A.S. Ileni 3-4
Beclereana Beclean – Prog. Voivodeni 1-1
Olimpia Săsciori – Săgeata Drăguş 2-3
Carpaţi Ucea – Benelux Cincu 4-1

Clasament:

1. Săgeata Drăguş 11 9 0 2 33-11 27p
2. C.S. Prog. Voivodeni 11 8 1 18-6 25p
3. Beclereana Beclean 11 7 2 2 31-14 23p
4. Şoimii Sâmbăta 11 7 1 3 27-16 22p
5. Carpaţi Ucea 11 7 0 4 33-17 21p
6. A.S. Ileni 11 6 1 4 23-22 19p
7. Real Făgăraş 11 5 1 5 24-20 16p
8. Avântul Iaşi 11 4 2 5 16-24 14p
9. Olimpia Săsciori 11 2 3 6 16-24 9p
10. F.C. Voila 11 2 1 8 14-36 7p
11. Benelux Cincu 11 1 1 9 10-28 4p
12. Cetatea Făgăraş 11 0 3 8 9-26 3p

Etapa viitoare martie 2010

Seria Vest:
Săgeata Drăguş – Carpaţi Ucea
Olimpia Săsciori – C.S. Prog. Voivodeni
Beclereana Beclean – A.S. Ileni
Avântul Iaşi - Real Făgăraş
Şoimii Sâmbăta – Cetatea Făgăraş
Benelux Cincu – F.C. Voila

Cupa României
Faza I Liga a IV-a

Miercuri 18 noiembrie de la ora 14.00 se vor disputa jocurile primei faze a Cupei României, cu participarea echipelor din Liga a IV-a.
Programul cuprinde următoarele partide în care primele formaţii sunt organizatoare:

Forex Braşov – C.F.R. Braşov
Aripile Braşov – Viitorul Ghimbav
Izvorul Hoghiz – A.S. Jibert
A.S. Caţa – Înfrăţirea Hărman
F.C. Râşnov – S.C.M. Braşov
Inter Tohanul Nou – Celuloza Zărneşti
Viromet Victoria – C.S.M. Făgăraş
Carpaţi Berivoi – F.C. Ghimbav 2000

Handbal masculin

Final dramatic, rezultat controversat
p11909031H.C.M. Făgăraş – C.S.M. Oradea 26-26 (14-14)
Naţional Sighişoara – H.C.M. Făgăraş 28-31 (15-17)

În etapa intermediară desfăşurată joi, 12 noiembrie, la Făgăraş, s-a disputat cel mai important joc al campionatului, între cele mai bune echipe ale seriei, H.C.M. şi C.S.M. Oradea.

mateoniu1A fost o partidă care a suscitat un interes deosebit din partea spectatorilor prezenţi în număr destul de mare şi care a avut o desfăşurare la nivelul aşteptărilor. Echilibrul a fost atât în teren, cât şi pe tabela de marcaj, pe toată durata partidei, iar finalul a fost pe muchie de cuţit. Cu doar 5 secunde înainte de fluierul final, oaspeţii conduceau cu 26-25, moment în care făgărăşenii au beneficiat de o aruncare de la 9 m. Schema execuţiei a fost foarte bine lucrată, iar balonul a ajuns la Mateoniu, care a pătruns printre apărătorii adverşi şi, cu o aruncare de pe semicerc, a egalat şi a stabilit rezultatul final.

Momentul controversat al partidei s-a petrecut însă în min 53 al jocului, iar controversele au continuat şi după fluierul final. La scorul de 23-23, arbitrii au oprit jocul pe motiv că rezultatul de pe tabelă nu corespunde cu al lor şi au mai adăugat un gol oaspeţilor. Cert este că rezultatul corect este cel de pe tabelă, evidenţa scorului fiind ţinută atât de banca gazdelor, cât şi de alţi oficiali ai partidei. Decizia finală a rămas însă cea a arbitrilor, iar acel gol a dus la vicierea rezultatului. În această partidă, H.C.M. Făgăraş a evoluat în următoarea alcătuire : Şuteică – Dincă, Lazea, Mânea, Dumitrache, Soci, Bera. Au mai jucat : Mateoniu, Sofronici, Lişiţă, Cristolovean, Bera. Principalii realizatori ai echipei au fost Dincă – 7 goluri, Mateoniu şi Lişiţă, câte 6 goluri.

În etapa următoare, disputată duminică, făgărăşenii au evoluat în deplasare la Naţional Sighişoara. Jocul a fost la fel de disputat, dar H.C.M. Făgăraş a fost mai stăpână pe sine şi nu a avut probleme în a se impune cu 31-28. Lazea şi Mânea au făcut foarte bine faze de apărare alături de cei doi portari, Şuteică şi Sofronici (acesta din urmă a apărat şi 2 aruncări de la 7 m), iar pe faza de atac s-au remarcat Lişiţă, cu 11 goluri şi Dincă, cu 9 reuşite.

Următoarea etapă va avea loc duminică, 22 noiembrie, iar H.C.M. Făgăraş va sta.

Handbal juniori

După cinci victorii din tot atâtea partide, juniorii I au pierdut primul joc din campionat, în deplasare la L.P.S. Braşov, cu 27-37.
Echipa pregătită de prof. Cătălin Ivan conduce în continuare în clasament alături de C.S. H&V Piteşti, ambele cu 10 puncte, iar în etapa următoare va juca acasă, miercuri 18 noiembrie, cu C.S. Juniori CRCT Braşov.

Clasaţi pe locul III în serie, juniorii III ai CSS Făgăraş vor evolua la sfâşitul acestei săptămâni la cel de al treilea turneu de sală ce va fi găzduit de L.P.S. Braşov.
Junioarele II ale Clubului Sportiv Dara au participat la al doilea turneu de sală organizat de Lic. N. Mozes din Târgu Secuiesc, unde nu a obţinut decât o victorie, 33-16 cu CSS Sibiu, din 4 jocuri.

În continuare, echipa se află pe locul 4 cu 6 puncte, la egalitate cu C.S.P. Odorhei.

fair-play1Clasamentul Fair Play la fotbal

Comisia Municipală de Fotbal Făgăraş a urmat exemplul FRF şi a instituit, începând cu campionatul 2009/2010, Trofeul Fair Play. La sfârşitul campionatului echipa care va întruni cel mai bun punctaj va fi recompensată. În fiecare număr Buna Ziua Făgăraş vă va prezenta notele obţinute de către echipe precum şi clasamentul la zi. Criteriile care sunt luate în considerare la notarea echipelor pentru Fair Play sunt următoarele: se scad puncte pentru cartonaşe galbene şi/sau roşii, acestea fiind singurele elemente cu valoare negativă; se dau puncte pentru joc pozitiv, pentru respectul faţă de adversar şi faţă de arbitru; se ia in calcul comportamentul oficialilor, comportamentul publicului.

NR CRT ECHIPA NOTA ETAPA MEDIA
1 AS CAŢA 7.5 8.61
2 ŞERCĂIANA ŞERCAIA 8.5 8.36
3 CARPAŢI UCEA 9.5 8.24
4 CETATEA FĂGĂRAŞ 7.5 8.12
5 BENELUX CINCU 8.75 8.07
6 AS ILENI 8 7.89
7 CLĂBUCET SEBEŞ 8.5 7.85
8 BRADUL ŞINCA 7 7.85
9 BECLEREANA BECLEAN 7.75 7.83
10 UNIREA TICUŞU VECHI 7.14 7.79
11 UNIREA FĂGĂRAŞ 8.5 7.69
12 AVÂNTUL IAŞI 8.25 7.65
13 TRANS FELMER 6.57 7.65
14 OLIMPIA ŞERCĂIŢA 6 7.6
15 AS VAD 8.25 7.59
16 OLTUL COMĂNA 6.8 7.57
17 PROG VOIVODENI 8.28 7.54
18 LUCEAFĂRUL MĂRGINENI 5.75 7.54
19 FC VOILA 7.75 7.47
20 AS BUCIUM 8.5 7.43
21 REAL FĂGĂRAŞ 5.5 7.33
22 SĂGEATA DRĂGUŞ 7.75 7.22
23 OLIMPIA SĂSCIORI 8 7.05
24 ŞOIMII SÂMBĂTA 5.5 7.04

Imparte stirea cu prietenii tai!

Lasa un comentariu

VREMEA IN FAGARAS
Partial insorit
-9 °C real -9 °C

Vant: 1 km/h, bate dinspre N-NV
Presiunea atmosferica: 775 mmHg
Vizibilitate: 16 Km
Umiditate: 76 %
Temperatura de roua: -9 °C

CURS VALUTAR 9/02/2012