Solist, dansator, instrumentist
Chiar dacă mulţi tineri ai generaţiei de astăzi preferă house-ul, rock-ul sau chiar manelele, există însă şi uniii care îndrăgesc muzica populară tradiţională. Este şi cazul unui făgărăşean de doar 17 ani, pentru care muzica populară a devenit în timp cel mai bun mijloc de a-şi exprima sentimentele.
Din şcoala generală…
Se întâmpla în şcoala generală. Atunci Bogdan Georgescu a început să studieze trompeta şi pianul, la Şcoala generală Nr.2. Nici nu i-a trecut vreodată prin minte că va ajunge într-o bună zi solist. Şi încă unul foarte apreciat chiar, pentru vocea lui puternică şi pasiunea cu care cântă. A făcut parte din corul şcolii, a participat la mai multe olimpiade, dar şi la evenimente culturale din toată zona. Iar în ceea ce priveşte cariera lui în ale muzicii populare, totul a început în liceu. La Balul Bobocilor, a cântat pentru prima oară pe scenă în faţa a sute de spectatori şi a zeci de prieteni şi colegi. Deşi nu i-a fost uşor, a avut un adevărat succes. „În clasa a IX-a, la Grupul Şcolar Doctor Ioan Şenchea, un coleg de-al meu a venit la mine şi mi-a propus să cântăm împreună o piesă la Balul Bobocilor. Am stat puţin şi m-am gândit pentru că până atunci cântasem însă doar la trompetă şi la pian, mai puţin cu vocea. Ne-am dus la domnul profesor care se ocupa pe atunci de cor şi i-am spus ce vrem să facem. Am început să cântăm o piesă dragă nouă, iar domnul profesor, când ne-a auzit ,a fost imediat de acord să urcăm pe scenă. A fost totul live, cu orchestra în spate. La finalul spectacolului, a venit domnul director, Traian Duţă, şi a spus că munca noastră trebuie răsplătită. Dar cum? Atunci a luat hotărârea să scoatem un CD, ceea ce s-a şi întâmplat, 3 luni mai târziu“, îşi aduce aminte cu nostalgie Bogdan.
Solist şi dansator
Bogdan face parte şi din Ansamblul de dansuri populare ,,Făgăraşul” şi dacă până nu demult dansa alături de colegii săi de trupă, acum a ajuns solistul lor. „Pentru mine e un lucru mare, pentru că nu mă gândeam că din dansator să ajung solist. Am dansat 3 ani în Ansamblul Făgăraşul, după care am hotărât cu domnul profesor Ioan Ionuţ, maestrul coregraf, să mă cunoască altfel lumea. Aşa am ajuns solist. La toate spectacolele la care eram invitaţi, colegii mei dansau, iar eu cântam“, ne-a povestit Bogdan.
Repetiţii în fiecare zi
Poate mai mult decât în orice alt domeniu, în cel artistic, studiul aprofundat şi repetiţiile susţinute sunt absolut necesare. Şi în fiecare zi. Altfel…„Mama mea vă poate spune cât mă pregătesc pentru că o terorizez în fiecare zi. Vin de la şcoală, dau drumul la dvd, la tot ce am şi mă apuc de cântat. O oră, două, câteodată şi mai multe pentru că repetiţia e mama succesului, dacă nu faci repetiţii nu poţi să evoluezi“, ne-a spus Bogdan.
Ajutoare de nădejde
Nu i-a fost greu niciodată. A avut şi ajutoare de nădejde. Dascălii şi, în primul rând, familia. Mama şi tatăl tânărului îl ascultă pe Bogdan cu sufletul la gură ori de câte ori urcă pe scenă. „Lui Bogdan de mic i-a plăcut foarte mult muzica populară. A moştenit talentul de la tatăl lui, dar şi de la bunica lui care a cântat mult cu el. L-a îndemnat practic spre acest domeniu pentru că a văzut că e talentat şi are voce bună. Acum toată ziua numai cântă. Când vine de la şcoală mai ales. Îl aude toată strada, toţi vecinii. Noi suntem foarte mândri de el şi îi vom fi mereu alături, orice ar face“, ne-a povestit mama tânărului, Daniela Georgescu. „Nu am cuvinte să vă descriu ce satisfacţie am atunci când îl văd pe scenă. Mă simt pe undeva mulţumit sufleteşte pentru că mi-a moştenit talentul“, ne-a povestit Teodor Georgescu, tatăl băiatului.
Acum, Bogdan este una dintre speranţele cântecului popular făgărăşean. El se pregăteşte să scoată un nou album pentru toţi cei care-i îndrăgesc muzica şi nu numai.
(Laura RAMBA)

























sooperrrrr tareeeeeeeeeeee…………kt mi-as dori sa fiu shi eu asa……..k sa ma iubeasca shi pe mn mai molt Anca…….!!!!