Şinca Veche – locul unde se împlinesc dorinţele

În numărul acesta, vom poposi la Şinca Veche. Odată ce ajungi în aici, îţi dai seama că este un sat de oameni gospodari şi un centru economic destul de dezvoltat. Este o adevărată sursă de izvoare istorice. Considerăm că atenţia arheologilor ar trebui să se axeze mai mult spre această zonă. Sunt multe de spus despre Şinca Veche, dar sper că în acest articol am cuprins lucrurile cele mai importante. Aşa că, drum bun în călătoria imaginară prin satul Şinca Veche!

Şapte secole de istorie
Prima atestare documentară a satului Şinca Veche datează din anul 1291.
Despre numele localităţii se ştiu următoarele: până în anul 1762 comuna purta numele „Şinca”. Atunci când împărăteasa Maria Tereza a înfiinţat Regimentul I de Graniţă, majoritatea populaţiei a refuzat să primească armele de grăniceri şi nu a vrut să renunţe la religia ortodoxă. Ei au preferat să părăsească localitatea şi să se refugieze în munţi. În timp, localnicii care s-au stabilit în munţi şi-au construit locuinţe stabile şi au înfiinţat o nouă comunitate, sub numele de Şinca Nouă. Vechea localitate din care plecaseră localnicii a luat numele de Şinca Veche.

Pe teritoriul satului Şinca Veche au fost colonizaţi locuitori români din diferite părţi ale Transilvaniei. Dintre vechii locuitori au rămas doar patru familii de nobili care au primit armele: Bârsan, Bălan, Strâmbu şi Urs.

strong>Peştera Ursitelor – unicat în Europa
Pe hotarele satului Şinca Veche există numeroase vestigii arheologice. Unele cunoscute, altele doar bănuite. Printre cele cunoscute se numără şi „Peştera Ursitelor“ sau „Mănăstirea săpată în piatră“, un adevărat monument arhitectonic, unicat în Europa. Templul Ursitelor este singurul locaş de cult unde Steaua lui David şi semnul oriental Ying şi Yang sunt sculptate împreună, deasupra unui altar. Turişti din toată lumea vin în Ţara Făgăraşului, la templul făcător de minuni. Se presupune că acesta ar fi fost construit cu peste 7000 de ani în urmă şi ar fi aparţinut aceleiaşi civilizaţii care a întemeiat Templul Alb din Insula Şerpilor.

Intrarea în peşteră se află într-o pădure cu o vegetaţie foarte abundentă. Construcţia este formată din cinci încăperi şi are două altare. Acest lucru îi face pe unii să creadă că aici au fost iniţial două biserici, care ulterior au fost unite prin înlăturarea unui perete. Existenţa celor două altare întăreşte convingerea unora că acest lăcaş nu a fost săpat de creştini, deoarece nicăieri nu s-a auzit de o biserică cu două altare. Un horn piramidal prin care se vede cerul este singura sursă de lumină din încăperi

Peştera este plină de mister datorită unor fenomene bizare care se manifestă în aceste locuri (apariţia pe pelicula fotografică a unor sfere de lumină în faţa peşterii i-a făcut pe amatorii de paranormal să creadă că toata magia acestui loc este dată de o încărcătura energetică aparte. S-a emis chiar ipoteza că aici ar fi unul din celebrele „noduri energetice“ despre care se vorbeşte în parapsihologie.
Lăcaşul de cult a fost sfinţit în urmă cu câţiva ani de către regretatul Înalt Preasfinţit Antonie Plămădeală, fostul Mitropolit al Ardealului.

Locul în care se împlinesc dorinţele
Acolo unde razele de soare pătrund prin cupolă, se spune că se împlinesc toate dorinţele bune şi curate. Cel mai bine este să-ţi spui dorinţele şi să te rogi pentru împlinirea lor în „Mănăstirea ursitelor“ în trei zile ale anului: Sfântul Gheorghe, Lăsata Secului de Paşti şi de Schimbarea la Faţă.

Centru educaţional
Comuna Şinca Veche a avut de-a lungul timpului mai multe şcoli.
Şcoala primară a fost înfiinţată în anul 1800. De atunci şi până în anul 1870, primii ani de şcoală se făceau în şcoala din sat, iar clasele superioare în Ohaba. Şcoala a avut caracter confesional până în anul 1913. La 1 Octombrie 1913, şcoala confesională se transformă în şcoală comunală. Din anul 1921, are caracter de stat. Edificiul în care a funcţionat şcoala primară era proprietatea confesiunii greco-catolice şi a fost zidit în anul 1892. Avea patru săli de clasă. Curtea şcolii era prea mică în raport cu elevii înscrişi. În acea perioadă, la şcoala din sat învăţau peste 300 de elevi.

Pe lângă şcoala primară, în Şinca Veche au existat şi şcoli de meserii. Şcoala de ţesătorie a fost înfiinţată în anul 1923, alături de şcoala pentru copii mici.
Şcoala de arte şi meserii, înfiinţată în anul 1924, avea trei ,,ramuri”: tâmplărie, rotărie şi fierărie. Toate aceste instituţii erau finanţate de către comunitatea locală, de către stat şi biserică.

O biserică şi cinci mănăstiri
În vechime, biserica din Şinca Veche era construită din lemn şi poziţionată în centrul satului. Aceasta, în timp, a fost strămutată pe pământurile familiei nobiliare Strâmbu. Cea care i-a urmat a fost edificată din material mai rezistent şi era destul de spaţioasă.

În anul 1830, a fost construită o a altă biserică, mai modernă, mult mai rezistentă, care există şi astăzi. Biserica este folosită de către comunitatea ortodoxă din comună.

În sat, mai există o biserică greco-catolică, construită recent şi care nu este finalizată încă. Ea a fost ridicată cu ajutorul sătenilor.
Trebuie să menţionăm că pe hotarele comunei Şinca Veche au fost ridicate, cu mult timp în urmă, cinci mănăstiri. Există chiar un dubiu: nu se ştie cu exactitate ce a fost mai întâi în această zonă: mănăstirile sau satul. Documentele despre sat datează din anul 1291, iar cele despre mănăstiri, cu mult timp înainte.
Prima mănăstire este poziţionată mai departe de sat, în apropierea satului Şinca Nouă. A doua mănăstire a fost poziţionată în zona numită „Strâmba”. Cea de-a treia este poziţionată în locul numit „în gura plopoasei”. A patra mânăstire se află în faţa dealului Creţu. Ultima se află în apropierea satului, săpată în stâncă de gresie. Această mănăstire este numită şi „Peştera ursitelor“. Ea este accesibilă şi astăzi.

Izvoarele istorice susţin că prin anii 1758-1762, când împărăteasa Maria Tereza a înfiinţat Regimentul de graniţă, călugării care au slujit la mănăstiri i-au sfătuit pe oameni să nu primească armele şi să părăsească satul. Atunci Maria Tereza s-a supărat şi a ordonat generalului Bukov să ardă toate mănăstirile din jur. Singura care a rezistat focului a fost cea de-a cincea, care era din rocă şi nu a putut arde. Aceasta a fost distrusă, dar nu în totalitate, de către tunurile aduse de generalul Bukov.

Cărturarul Gheorghe Şincai îşi are originile aici
Gheorghe Şincai se trage din comuna Şinca Veche, mai exact din familia nobiliară Strâmbu. El s-a născut la Râciul de Câmpie, comitatul Turda, din acea perioadă. Primele cunoştinţe de carte le dobândeşte la şcoala ungurească din satul vecin Dabed, unde rămâne foarte puţin. Trece la şcoala românească din Samşud, unde se stabilesc între timp părinţii lui. Pentru continuare studiilor, este trimis la colegiul reformat din Târgu Mureş. Apoi urmează seminarul din Cluj. Şincai pleacă la Roma şi acest lucru semnifică un moment decisiv pentru orientarea sa spre istorie, deşi face studii strălucite de filozofie şi teologie, luându-şi doctoratul în ambele domenii

Împreună cu Petru Maior încep reforma învăţământului în Transilvania. Ei au fost fondatorii Şcolii Ardelene. Gheorghe Şincai a înfiinţat 376 de şcoli. El a continuat munca pentru învăţământul românesc mult timp. A decedat departe de locurile natale şi departe de cei pentru care a luptat, la Siena, în noiembrie 1816.

Obiceiuri şi tradiţii
Şinca Veche nu se remarcă prin obiceiuri deosebite, dar educaţia în respect pentru trecut şi încăpăţânarea oamenilor au făcut ca aceste obiceiuri să se păstreze nealterate prin vremuri Aici încă se mai organizează ceata de feciori, în fiecare an, de sărbătorile de iarnă. Bătrânii satului povestesc cu nostalgie de vremurile tinereţii, când se întâlneau la şezători, unde cântau melodii populare, ţeseau şi torceau. Remarcabil este faptul că la Şinca Veche bătrânii mai păstrează feţe de masă, costume populare lucrate manual şi multe alte lucruri care au prins viaţă chiar la aceste şezători.

Tot cu ocazia sărbătorilor de iarnă se mergea cu „turca, un fel de „capră“ din zona Moldovei, care avea rolul să alunge spiritele rele.

Ansamblu de jocuri populare
Un lucru deosebit s-a întâmplat în urmă cu 60 de ani, la Şinca. Un notar de origine austriacă a înfiinţat un ansamblu de jocuri populare româneşti. Acesta avea în componenţă peste 50 de membri. Notarul se numea Hitingher şi împreună cu soţia organizau turnee în ţară şi peste hotare. Aceştia mergeau în principalele oraşe ale lumii. Au avut un rol important în promovarea tradiţiilor populare româneşti din Ţara Făgăraşului.

strong>Fierar învăţat la Viena
La Şinca, în secolul XX, au existat trei ateliere de fierărie. Goilă Efrain a învăţat meserie la Viena. După întoarcerea în ţară, a împărtăşit cunoştinţele dobândite şi celor care au fost interesaţi.

În sat au existat două mori, un gater şi un depozit de explozivi. Principala ocupaţie a locuitorilor a fost agricultura, dar pentru că pământul nu dădea roade, aceştia s-au axat pe creşterea animalelor şi comercializarea lemnelor din pădurile satului.

La ora actuală există în sat şi un dispensar, alături de o farmacie, mereu la dispoziţia sătenilor.

Mitropolitul din Şinca
Din satul Şinca se trage şi fostul Mitropolit al Ardealului Nicolae Bălan, provenit din familia nobilă Bălan. A stat în fruntea Mitropoliei Ardealului peste 35 de ani, din februarie 1920 şi până în august 1955.

A rectitorit Mănăstirea brâncovenească de la Sâmbăta de Sus, a ridicat schitul şi căminul de la Păltiniş, paraclisul si biblioteca Academiei Teologice. S-au construit, în cursul păstoririi sale, peste 150 de biserici şi peste 150 de case parohiale.
O altă personalitate marcantă este un fost preşedinte al Senatului, Leonte Moldovan.

O mare parte din datele amintite mai sus au fost culese din monografia scrisă de Gheorghe Urs nepublicată încă, de la domnul Grecu Cornel, fost primar al comunei Şinca Veche. Alte date au fost culese din monografia şcolii din Şinca Veche, din cartea „Şcoala Ardeleană”, de Ion Lungu. Mulţumiri domnului Ioan Bălan si tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui articol.
(Dragoş VULVARĂ)