Reportaj

Page 25 of 27« First...1020...2324252627

Ziua eroilor

Zeci de oameni s-au adunat joi, 28 mai, în curtea unităţii militare din oraşul nostru pentru a aduce un omagiu eroilor neamului. Alături de aceştia s-au aflat şi elevii şcolii generale numărul 2 care au recitat şi le-au cântat celor... (Citeste in continuare)

Festivalul Narciselor

Festivalul Narciselor de la Vad, ajuns la cea de-a 9-a ediţie, a adunat la sfârşitul săptămânii, trecute mii de localnici, dar şi turişti din toate zonele ţării. Sărbătoarea a fost şi de această dată un prilej numai bun pentru toţi... (Citeste in continuare)

Pelerinaj la Victoria

Oraşul Victoria a fost loc de pelerinaj, joi, 21 mai, cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Sute de oameni din toată Ţara Făgăraşului au mers la biserica din centrul oraşului, care poartă hramul sfinţilor, pentru a participa la... (Citeste in continuare)

Tradiţie moştenită şi şansă pentru viitor

Cunoscut pe vremuri ca ,,Liceul de fete”, Colegiul Naţional „Doamna Stanca“ a ajuns acum una dintre cele mai căutate instituţii de învăţământ din oraş. Şi, în plus, una dintre cele mai complexe. Aici se regăsesc aproape toate formele de învăţământ,... (Citeste in continuare)

Vreau şi eu să merg!

Sunt oameni care atunci când au primit darul vieţii au fost condamnaţi să rătăcească în suferinţă. Soarta e poate prea crudă cu unii semeni ai noştri şi de multe ori, un zâmbet al lor depinde doar de bunăvoinţa celor din... (Citeste in continuare)

Cei mici învaţă tradiţiile

Fii mândru că eşti român! Fii mândru că ştii care sunt valorile satului românesc, tradiţiile şi îmbracă cu mândrie portul popular! Sunt câteva dintre îndemnurile pe care copiii din mediul rural le primesc încă din clasele primare. Au demonstrat-o învăţătoarele... (Citeste in continuare)

Pasiune, tradiţie, istorie

Fiecare om are o pasiune. Nu sunt însă mulţi cei care dedică pasiunii lor o parte din viaţă. Maria Chima, o localnică din Mândra, nu numai că şi-a dedicat pasiunii o mare parte din propriul timp, ci şi o parte... (Citeste in continuare)

Vreau să fiu vedetă

La doar 12 ani se mândreşte cu nenumărate diplome, iar de curând a câştigat locul I la un concurs de muzică la Braşov. Acum îşi pune toate speranţeleîntr-o viitoare carieră de solist, pentru că, spune el, acesta este doar începutul.... (Citeste in continuare)

Fericire prin muncă

Munca nu înseamnă întotdeauna numai o mod prin care se câştigă bani. Prin muncă, tinerii cu dizabilităţi de la Căminul Canaan din Şercaia au câştigat mai mult de atât. Munca îi ajută să se integreze, le dezvoltă abilităţile şi cunoştinţele.... (Citeste in continuare)

Din suflet…pentru şcoală!

Dacă în urmă cu ani buni era considerat un loc de penitenţă pentru elevii care nu aveau rezultate bune la învăţătură şi chiar de ameninţare pentru cei care nu se puneau cu burta pe carte, în timp a devenit una... (Citeste in continuare)

Page 25 of 27« First...1020...2324252627
VREMEA IN FAGARAS
Partial innorat
14 °C real 16 °C

Vant: 14 km/h, bate dinspre S-E
Presiunea atmosferica: 760 mmHg
Vizibilitate: 16 Km
Umiditate: 77 %
Temperatura de roua: 14 °C

CURS VALUTAR 22/05/2012