Rechini, anonimi şi ,,poeţi”

Eşti om de afaceri. Şef de instituţie sau manager. Cu alte cuvinte, ,,un om greu”. Ai făcut avere. Ai făcut carieră. Ai putere. Ai influenţă. Ai relaţii. Ai făcut demult pactul cu diavolul. Fie ca să faci avere, fie după ce ai făcut avere, ca să faci mai multă avere şi să nu te caute DNA-ul pe-acasă. Sau ai pactizat cu diavolul politico-ex-securistic pentru a ocupa o funcţie de conducere şi pentru a te eterniza pe ea. Sau pur şi simplu eşti un om puternic de la natură, întreprinzător, cu idei, muncitor, care ,,te-ai pierdut pe drum”, în aşa fel încât nimeni nu mai recunoaşte în carnasierul feroce şi îngâmfat de astăzi, tânărul plin de energie şi iniţiativă de ieri. Eşti ,,acasă” în negocierile subterane, eşti hârşit în combinaţii oneroase, în tratative purtate în separeuri de restaurant, la un pahar ,,de vorbă”, la ceas târziu. Ai şcoala vieţii, iar după standardele de azi, eşti un om care a reuşit în viaţă. La un moment dat, te-ai hotărât să intri în politică. Sau ai fost convins să o faci, ca om important ce eşti. Evident că ai cotizat la partid ca să ajungi mai sus pe listă. Ţi-ai făcut stindard din greţoasa lozincă ,,am făcut pentru mine, acum vreau să fac şi pentru oraşul meu”, l-ai agitat o lună de zile şi gata: ,,te-ai ales”! Eşti în fruntea trebilor urbei, acolo unde ,,se dă ora exactă”, unde e bătaia peştelui şi banii publici. Aici e de tine, aici e loc de mai mult. În cont. Şi, apropo de peşte, ca el în apă te simţi, aici, în conclav. Să nu spun consiliu.

Eşti un om cenuşiu. Nu ai făcut cine ştie ce carieră, nu eşti o mare capacitate. Nici toţi colegii de liceu nu-şi mai amintesc numele tău. Poate eşti un om onest, un tip OK. Poate totuşi ştii ceva meserie, dar eşti un pic carierist. Ai vrut şi tu în politică. Ai intrat într-un partid, ai stat cuminte la locul tău, ai pupat fundul care trebuie şi cineva din conducere te-a propulsat în sus pe listă. Dacă tu crezi că pe alte criterii decât obedienţa, te înşeli amarnic. Şi, ,,te-ai ales” şi tu! Eşti ,,acolo”, dar rolul tău, predestinat de altfel, este să fii ,,la număr”: să ridici mâna când trebuie, să o laşi jos când trebuie, să boicotezi, să absentezi, atunci când partidul o cere. Chiar dacă în sufletul tău, de om corect, dar repet, cenuşiu, tu crezi că faci bine.

Eşti un om cinstit, ţi-ai văzut de profesie şi de viaţa de familie. Citeşti ziarele, te uiţi la televizor, navighezi pe internet. Ţi-a plăcut să ştii pe ce lume trăieşti. Ai suferit, ca tot românul, că treburile nu merg cum trebuie, că se fură mult, se minte enorm şi se manipulează monstruos. După ce ani de zile ai stat deoparte, te-ai hotărât să te implici. Te-ai înscris într-un partid. Nu prea mare, că acolo nu aveai loc de ,,senatorii de drept”, cât de vertical sau competent ai fi. Nu te-ai ,,aruncat” la un post de deputat sau senator. Nici n-aveai cum, la ele nu ajunge oricine. Ai vrut atât: să faci bine pentru oraşul tău. Pentru că ai o imagine bună şi ai beneficiat de o campanie electorală bine dusă, ai ajuns unde vroiai. Eşti în consiliu, te ţii tare, eviţi taberele, găştile de interese, cu riscul de a părea Don Quijote sau Gică Contra. Dar cu timpul îţi dai seama de inutilitatea şi lipsa de finalitate a atitudinii tale. Şi te blazezi. Celelalte tabere încearcă să-ţi ,,înmoaie” atitudinea. Mai cu un favor, mai cu o ameninţare voalată. Aşa că faci azi un compromis, mâine mai închizi ochii, poimâine mai îndulceşti tonul. Şi pe nesimţite, ajungi să fii ca ei. E doar o chestiune de timp. Chiar dacă ai fost animat de cele mai bune intenţii, oprobriul public te va atinge şi pe tine. Pentru că ai fost şi tu acolo când s-au luat decizii proaste. Cine crezi că-şi va aminti că tu ai votat împotrivă? Noroiul te va murdări şi pe tine.

Asemănarea cu persoane din Consiliul Local, de ieri şi de azi, nu e deloc întâmplătoare. Un Făgăraş în mic. O Românie în 19 personaje. Sau doar trei.