Proiect pentru spital

Spitalul Municipal ar putea face o economie de aproape 50 de mii de lei pe an la plata facturilor de gaz. Asta dacă proiectul realizat de Primărie pentru înlocuirea sistemelor clasice de încălzire cu unele pe bază de energie solară ar fi declarat câştigător. Astfel, unitatea medicală şi-ar putea prepara o mare parte din apa caldă cu ajutorul unor panouri solare.

Oraşul nostru va participa la Programul Naţional de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme ce utilizează energia solară. În acest sens, Primăria Făgăraş a realizat un proiect pentru instalarea de panouri solare la Spitalul Municipal. Costurile unui astfel de proiect se ridică la peste 1 milion de lei. Totuşi, 78 la sută din investiţie ar fi susţinută de Uniunea Europeană. Pentru spital câştigarea acestui proiect ar însemna o economie considerabilă la buget. „Această hotărâre degrevează spitalul de o sumă importantă de bani pentru că încălzirea apei calde presupune un consum de energie mult mai redus faţă de cel furnizat de gazul metan, în acest fel cheltuielile spitalului pentru asigurarea apei calde se reduc cu mult. Este o investiţie foarte importantă, zic eu, deosebit de utilă pentru spitalul nostru, mai ales că aproape 6 luni pe an avem apa pregătită fără să mai plătim gazul metan. Imaginaţi-vă, 480 de milioane în cele 6 luni este o sumă cu care noi putem face altceva“ ne-a spus Ion Mehedinţu, directorul interimar al Spitalului Făgăraş.

Autorităţile au vrut ca acest sistem să fie realizat şi în instituţiile de învăţământ. „Am vrut să realizăm acest proiect şi în şcoli însă acolo se pare că nu era fiabil proiectul pentru că copiii sunt în vacanţă şi nu se amortiza investiţia nici în 15 ani. Ori la spital unde se foloseşte apă caldă zilnic atât de către bolnavi cât şi de personalul medical ne amortizăm foarte rapid cofinanţarea de 22% în circa 5 ani“, ne-a declarat Sorin Mănduc, primarul Făgăraşului.

Proiectul va fi depus luna acesta. Iar dacă vom avea panouri solare la spital sau nu vom afla abia în luna decembrie.
(Mihaela BĂRGĂOANU)

Imparte stirea cu prietenii tai!

Lasa un comentariu

VREMEA IN FAGARAS
Mai mult insorit
-5 °C real -5 °C

Vant: 9 km/h, bate dinspre N-NV
Presiunea atmosferica: 773 mmHg
Vizibilitate: 11 Km
Umiditate: 46 %
Temperatura de roua: -9 °C

CURS VALUTAR 10/02/2012