Poveşti din România

ciocoiu-edit3Făgăraş, februarie 2010 Discuţie cu un prieten, producător de pâine. ,,În 2009, mi-a scăzut producţia cu 30 la sută. A trebuit să dau afară un schimb întreg. Şi ştii care e paradoxul? Am mai mulţi clienţi decât înainte… Deci e clar că omul nu mai aruncă acel colţ de pâine care rămâne, nu-l mai dă la animale, ci-l mănâncă el, a doua zi! Abia apoi cumpără una proaspătă!’’ Dacă la pâinea noastră cea de toate zilele (uite că nu chiar toate!) se întâmplă asta, ce să ne mai mirăm la alte mâncăruri, haine, încălţari, bunuri de folosinţă îndelungată ! Fără alte comentarii.

Bucureşti, 2000-2004 Discuţie cu un văr, manager la o firmă de construcţii cu patron străin. ,,Am participat la o licitaţie pentru repararea unei porţiuni de drum naţional, undeva în Oltenia. Erau cam 30 de km de drum ce arăta ca după război. L-am întrebat pe patron cum e posibil ca un drum să arate în aşa hal, la doar 2 ani de la inaugurare. Mi-a spus ,,Pe ce lume trăieşti? L-au făcut din câţi bani le-au mai rămas…’’ N-am înţeles atunci pe loc, dar m-am lămurit mai târziu, la altă licitaţie. Patronul meu, om care a văzut multe la viaţa lui, a venit transfigurat, stupefiat, de la o întâlnire ,,preliminară’’ cu mai-marii care decideau cui i se încredinţează lucrarea. Mi-a zis ,,Şi la noi în ţară se dă şpagă, toată lumea ştie, dar e vorba de 5-10%. Ştii cât vor ăştia ca să ne dea lucrarea ? 80% !’’ Fără comentarii.

Bucureşti, 2004-2008 Discuţie cu alt văr, întreprinzător privat. ,,În gaşca noastră era un tip, consilier al unui ministru. Ne-a spus ,,Hai să vă vând un pont: se fac exproprieri, pentru construirea autostrăzii. Uitaţi aici harta cu parcelele. Cumpăraţi câte două parcele fiecare. Nu mai multe, să nu se observe! Costă undeva la 6-9 euro metrul pătrat. Noi, statul, vi-l răscumpărăm cu 20 de euro pe metru, dar voi semnaţi pentru 40 de euro. Câştigă toată lumea!’’ Din nou, fără comentarii.

Bucureşti 2009. Altcineva din ,,inima ţării’’ povesteşte. ,,Din Pasajul Universităţii au fost scoşi afară toţi comercianţii. S-a pus marmură pe jos, tavan fals şi s-au îmbrăcat pilonii în nişte ,,cămăşi” de metal. Ştii cât au costat toate astea? 20 de milioane de euro! Alta. Primăria plantează spaţii verzi. E un fel de a spune. Se montează nişte mici jardiniere din beton cu pământ, iarbă şi pomişori ornamentali în ele. Ştii cât costă asta, în tot oraşul? 48 de milioane de euro!’’ Am rămas fără aer, aşa că normal, fără comentarii!

Precum aţi observat, sunt evenimente petrecute în toate mandatele, de 5 ani încoace. Păi n-are dreptate cine spune că nu-i nicio deosebire între politicienii noştri? Că sunt toţi la fel? Că hoţia nu are carnet de partid?

În încheiere, încă una de pe la noi. Precum se vede şi-n pagina 3, UPS e scos la vânzare, UPRUC TAP SDV a fost declarat în faliment. Încă două unităţi economice se închid. Încă o bucăţică din fosta glorie industrială a Făgăraşului cade pradă intereselor, indolenţei, nesimţirii, hoţiei. Încă vreo câteva sute de oameni rămân pe drumuri. Încă vreo câteva sute de familii rămân fără o sursă de venit. Plăteşte cineva ? Penal, vreau să spun. Bineînţeles că nu! Că în rest, ştim: plătim noi, din buzunar, noi, cei mulţi şi…inerţi. Că doar trăim în România. Şi asta ne mănâncă toate zilele !

Imparte stirea cu prietenii tai!

0 Comentarii

  1. Nedumeritu spune:

    Vreti sa fiti un pic mai explicit? Ce ati vrut sa spuneti in propozitia:”Precum ati observat,sunt evenimene petecute in toate mandatele,de 5 ani icoace”.Eu am inteles ca de 10 ani incoace.

  2. bzf spune:

    Da, e greşeala mea. e vorba de 10 ani. Mulţumim pentru atenţia cu care ne citiţi!

Lasa un comentariu

VREMEA IN FAGARAS
Mai mult senin
16 °C real 18 °C

Vant: 18 km/h, bate dinspre S-E
Presiunea atmosferica: 760 mmHg
Vizibilitate: 16 Km
Umiditate: 71 %
Temperatura de roua: 16 °C

CURS VALUTAR 22/05/2012