O altă soluţie pentru gunoi

groapa-in-flacari-depProblema depozitării gunoiului menajer din oraşul nostru ar putea fi rezolvată temporar. Consilierii locali, întruniţi în şedinţă ordinară, luni, 28 septembrie, au aprobat asocierea municipiului Făgăraş cu societatea Lafarge din Hoghiz, care ar urma să preia o parte din deşeuri pentru a le transforma în combustibil. Această soluţie ar putea rezolva pentru viitorul apropiat această problemă a municipalităţii, problema de a nu mai avea unde să depoziteze gunoiul. Iar dacă s-ar realiza ceva în acest sens, locuitorii cartierului Galaţ, şi nu numai ei, ar putea dormi liniştiţi.

Deşeurile reciclabile, la Hoghiz
Una dintre problemele stringente ale Făgăraşului este în acest moment construirea unei rampe ecologice pentru gunoiul menajer. Fosta groapă de gunoi de pe dealul Galaţiului a fost închisă încă de la începutul anului. Aşa că societatea de salubritate este nevoită să transporte gunoiul la Braşov. Şi pentru că amenajarea unui rampe ecologice este întârziată, autorităţile au găsit câteva soluţii. Una dintre ele ar fi asocierea cu o societate de la Hoghiz în vederea gestionării deşeurilor. În acest sens, societatea ar urma să instaleze un sortator mecanic la groapa de gunoi existentă şi să preia toate deşeurile sortate în vederea eliminării, prin co-incinerare. „Noi suntem condamnaţi să găsim o soluţie urgentă pentru gestionarea deşeurilor. Nu pot să accept să ducem tot gunoiul Făgăraşului cale de 70 de kilometri, până la Braşov. Rampa veche a oraşului este închisă, drept urmare, dintre toate firmele care ne-au curtat şi ne-au propus să gestioneze într-un fel deşeurile, ne-am aplecat puţin spre Lafarge. Societatea ne-ar prelua toate deşeurile la poarta fabricii de ciment cu 0 lei. Practic, ne-ar costa doar transportul. Propunerea dânşilor constă în amplasarea unei instalaţii de sortare a deşeurilor, care să aleagă gunoiul reciclabil, dar şi combustibil în acelaşi timp, gunoi care să fie transportat la fabrica de ciment de la Hoghiz. Tot ceea ce este gunoi biodegradabil ar urma să transportăm noi, la o rampă ecologică. Dânşii îl folosesc pentru gunoiul la cuptoarele de ardere“, ne-a spus Sorin Mănduc, primarul Făgăraşului.

Consilierii locali au fost de acord cu această asociere. „În viziunea mea, această variantă este una de tranziţie. Cred că şi noi Municipiul Făgăraş putem să ne rezolvăm singuri problemele de mediu, în sensul de a recicla deşeurile. Vreau să vă spun că există un proiect în acest sens, proiect aflat în stadiul de implementare“, ne-a spus consilierul local Gabriel Vâju.
Acest proiect s-ar putea concretiza doar dacă aleşii urbei sunt de acord cu termenii contractului de asociere, contract care va fi analizat în următoarea perioadă.

groapa-in-flacari-apProbleme la vechea groapă
Făgărăşenii care locuiesc în cartierele mărginaşe ale municipiului au fost nevoiţi din nou să îndure timp de mai multe zile fumul înecăcios care venea de pe Dealul Galaţiului. Asta după ce un alt incendiu a izbucnit săptămâna trecută la groapa de gunoi a oraşului, iar fumul înecăcios le-a invadat locuinţele. „Ne-am săturat de atâta fum. Nici nu putem să deschidem ferestrele să aerisim“, „Seara e dezastru. Nici nu putem respira, căci se lasă un fum înecăcios. E groaznic. Ne-am săturat, de atâţia ani“, ne-au spus câţiva localnici din cartierul Galaţi.

Deşi pompierii au intervenit în nenumărate rânduri, focul nu poate fi stins în totalitate. „Din păcate, intervenim foarte des, deoarece incendiul de la groapa de gunoi nu poate fi stins decât prin acoperire cu pământ. Incendiul este în interiorul gropii şi asta datorită metanului care rezultă în urma procesului de fermentaţie. În ultima perioadă, am intervenit de două ori, cu câte două autospeciale de fiecare dată. Problema este cunoscută de către autorităţi, iar singura soluţie este acoperirea cu pământ a gropii“, ne-a spus Radu Nan, adjunctul comandantului Detaşamentului de Pompieri Făgăraş.

Groapa de gunoi a fost închisă, însă incendiile continuă să le dea periodic de furcă autorităţilor. „Este practic un sistem de autoaprindere, din cauza faptului că de mai bine de 40 de ani se depun gunoaie în această zonă. Noi nu mai depunem gunoaie de o vreme şi aceasta ar fi prima măsură pe care am putut-o lua. A doua măsură e stingerea acestor focare. Cea mai bună soluţie este înăbuşirea focului cu pământ“, ne-a spus Sorin Mănduc, primarul Făgăraşului.
Autorităţile locale se confruntă cu această problemă de ani de zile. Zeci de incendii izbucnesc anual la groapa de gunoi.
(Mihaela BĂRGĂOANU)

Stiri asemanatoare:



  1. Patronii făgărăşeni vor plăti mai mult pentru gunoi
  2. Groapa de gunoi a fost inundată
  3. Soluţia salvatoare pentru gunoiul din Făgăraş vine din Franţa
  4. Unde va fi groapa de gunoi?
  5. Maşini de gunoi la Şercaia
  6. Soluţia salvatoare a gunoiului din Făgăraş vine din Franţa
  7. Amânare pentru Fabrica de Pulberi
  8. Bani pentru bebeluşi
  9. Platforme de gunoi la Şercaia
  10. Subvenţii pentru apicultori

Lasa un comentariu

VREMEA IN FAGARAS
Insorit
22 °C real 22 °C

Vant: 22 km/h, bate dinspre S-E
Presiunea atmosferica: 761 mmHg
Vizibilitate: 16 Km
Umiditate: 63 %
Temperatura de roua: 22 °C

CURS VALUTAR 30/07/2010