Nu producem ca să ne facem de lucru sau pe stoc. Producem şi vindem sortimentele care se caută

recuperare-praf-azotat-instal-racire-granuleInterviu cu managerul general al SC Nitroporos SRL, Dan Baciu şi cu consilierul Teodor Şuteu

Se poate spune că pornirea instalaţiilor de pe platforma Nitroporos a produs senzaţie şi nu doar pe plan local. Pe plan local, neîncredrea era mai mare, pentru că oamenii de aici au fost minţiţi şi amăgiţi în nenumărate rânduri, de proprietarii succesivi ai societăţii, mulţi dintre ei, cu interese oneroase, veniţi aici doar cu gândul de a tăia şi comercializa la fier vechi ceea ce mai stătea în picioare. La aceasta se adăuga şi temerea, justificată de asemenea, că o pornire a instalaţiilor, după 5 ani de nefuncţionare, este sortită eşecului. Mai ales că ceea ce nu a fost furat, a ruginit. Cine se putea încumeta să arunce zeci de milioane de euro pentru un succes incert? Iată că acel om, acea societate, s-a găsit. S-a investit, s-a aşteptat, s-a pornit. Iar pornirea unei societăţi cu 600 de angajaţi, în plină criză, este un fapt care a creat o surpriză pe plan naţional. Tocmai pentru că este un fapt fără precedent. Reluând un faimos slogan, iată că pentru făgărăşeni, în sfârşit, viitorul sună bine! Cu această ocazie, ,,Bună Ziua Făgăraş” îşi dezvăluie sursele sale autorizate de informaţii de până acum. Ele au avut amabilitatea să ne acorde acest interviu. Este vorba despre managerul general al societăţii, inginerul Dan Baciu şi, mai ales, de consilierul acestuia, inginerul Teodor Şuteu. Despre ce reprezintă acesta din urmă pentru Combinat şi pentru Făgăraş, nu mai e nevoie să spun niciun cuvânt. Îndrăznesc să cred, şi sper ca domnia sa să nu se supere, că această repornire este şi o revanşă peste ani. O revanşă nobilă, prin pornirea Nitroporos, luată faţă de cei care, cu ingratitudine şi inconştienţă, l-au gonit acum 20 de ani.

Care este situaţia actuală a instalaţiilor?
Dan Baciu, Teodor Şuteu: Instalaţia de fabricare a acidului azotic a funcţionat bine cât a fost nevoie. A produs zilnic 700 de tone acid azotic 100%.

Când va fi pornită instalaţia de producere a amoniacului?
Dan Baciu, Teodor Şuteu: Instalaţia de producere a amoniacului va porni când vom avea nevoie de amoniac; probabil în aprilie-mai 2010. Până atunci, avem în stoc 8000 de tone, puse la dispoziţie de InterAgro.

Care este producţia curentă de azotat de amoniu poros? Dar cea maximă la care se va ajunge?
Dan Baciu, Teodor Şuteu: Producţia curentă de azotat de amoniu poros şi tehnic este corelată strict cu obligaţiile contractuale interne şi externe. Nu producem ca să ne facem de lucru sau pe stoc. Producţia maximă a celor două sortimente poate depăşi 800 de tone în 24 de ore.

tamburi-racire-porosCe alte produse mai produceţi şi comercializaţi?
Dan Baciu, Teodor Şuteu: Producem şi livrăm curent Nitramon. În curând, vom produce Rovex Extrasensibil la capse.Vindem lunar 400 de tone de soluţie concentrată de azotat de amoniu şi 400 de tone de acid azotic de concentraţie 55%. Mai corect spus, producem şi vindem sortimentele care se caută.

Azotatul de amoniu poros se va vinde ca şi îngrăşământ sau doar pentru fabricarea explozivilor?
Dan Baciu, Teodor Şuteu: Îngrăşământul este îngrăşământ! Porosul şi tehnicul sunt specialităţi în industria azotului! Se folosesc exclusiv ca materii prime de bază în industria materiilor explozive civile moderne ca:
ANFO, geluri explozive apoase, explozivi-emulsie sau explozivi civili
încartuşaţi.

Câţi angajaţi numără în prezent platforma? Câţi va lucra în momentul în care se va funcţiona la capacitate?
Dan Baciu, Teodor Şuteu: În momentul de faţă, pe platformă muncesc aproape 600 de salariaţi. Când vom funcţiona din plin, vom avea nevoie de peste 1000 de angajaţi.

stocare-vaporizare-azot Mai are în vedere InterAgro şi alte investiţii pe platformă (mediu, produse sau instalaţii noi)?
Teodor Şuteu: Pentru modernizarea tehnologiilor, protecţia mediului, asigurarea condiţiilor dorite la locul de muncă vor mai fi necesare cel puţin 20 de milioane de euro! Spre deosebire de situaţia de până acum, când banii veneau de la InterAgro, majoritatea fondurilor pentru noile investiţii vor fi asigurate acum din profitul net al S.C. Nitroporos SRL Făgăraş!

Noxele eliminate în aer şi apă sunt la valorile admise de UE?
Dan Baciu, Teodor Şuteu: Cantitatea de noxe eliminate în atmosferă şi apă este sub normele stabilite de UE pentru România.
Forţa de muncă angajată este relativ îmbătrânită (mulţi pensionari). Ce aveţi în vedere pentru formarea de cadre noi, tinere (maiştri, tehnicieni, operatori, laborante)?
Teodor Şuteu: Pensionarii la care vă referiţi dumneavoastră nu sunt bătrâni! Nu vin la serviciu în cârje sau cu salvarea, cum gândesc unii! Gândiţi şi vă exprimaţi greşit! Sunt oameni capabili de muncă! Au fost aruncaţi în stradă la 40-45 de ani! Aşa au devenit pensionarii la care
vă referiţi! Ei reprezintă peste 75% din personal şi sunt oamenii de bază care au muncit alături de tineri. Au explicat celor tineri ce au de făcut şi
împreuna au repus instalaţiile în funcţiune, iar acum le exploatează în siguranţă.

Care este relaţia cu sindicatul?
Dan Baciu: Relaţia este una corectă.
Teodor Şuteu: Au fost împreună la greu. Acum vor fi tot împreună, şi la bine şi la greu! Asta nu exclude, la un moment dat, existenţa unor păreri diferite pentru depăşirea dificultăţilor cu care ne vom confrunta.

Care este mesajul pe care conducerea Inter Agro (şi a Nitroporos SRL) îl transmite comunităţii făgărăşene?
Teodor Şuteu: Pentru prima parte a întrebării, întrebaţi conducerea InterAgro. În ce ne priveşte, mesajele noastre au fost date în 13 octombrie, la ora 15.00, când instalaţia de producere a acidului azotic a fost pornită şi în 18 octombrie, când am produs primele cantităţi de azotat de amoniu poros corespunzător calitativ.
Acum, InterAgro negociază contracte externe pe minimum 5 ani pentru azotat de amoniu poros tehnic şi pentru Nitramon. Noi trebuie să asigurăm producţia contractată la termenele stabilite şi de calitate excepţională, pentru ca să fim din nou cunoscuţi şi recunoscuţi în lume.

Imparte stirea cu prietenii tai!

0 Comentarii

  1. Tudor spune:

    Este prima stire buna care o citesc despre Romania si Fagaras in foarte multi ani. Intr-o tara unde industria a fost distrusa sistematic de inconstientii vremii iata ca spiritul fagarasan a invins toate greutatile. Astept sa aud aceleasi vesti bune despre fostul UPRUC!
    Bravo Fagaras! Inca o o dovada de cit de capabili sint oamenii locui.

  2. ing.Vali Mocanu spune:

    Sunt extraordinar de multumit ca in sfarsit combinatul a repornit productia si am o mare incredere in domnul inginer Dan Baciu ,fostul meu coleg.
    Sunt sigur ca nu se va opri aici si ca va lua o amploare pe care merita o fabrica de tradizie nazionala.
    Am lucrat si eu pana acum 10 ani in fosta Nitramonia in partea de chimie organica ,mai precis in fosta sectie 6 care din pacate a fost dezafectata complet si sper ca si aceasta parte va fi repusa pe picioare.
    Nevoia ma impins sa emigrez impreuna cu familia in Italia ca si mare parte de fagaraseni .
    Nu-mi ramane numai sa urez un succes complet noi societati NITROPOROS pentru o extindere grandioasa,in asa fel incat Fagarasul sa redevina grande .
    Cu tot respectul,
    Vali Mocanu

  3. Guth Ioan spune:

    Am terminat scoala prof. la Fagaras in anii 70. Am petrecut poate cei mai frumosi ani din tineretea mea. Am avut ocazia sa cutreier tot combinatul. Citesc cu bucurie de dl Suteu ca s-a reintors in productie. Felicitari si multa multa sanatate !!!
    Stie cineva de doama Taflan Ana fosta directoare la Grupul Scolar Chimie ?
    Dar de domnul maistru Barcutean Olimpiu care m-ia fost diriginte ?
    Stejeroiu Lucia secretara de le scoala……….
    Guth Ioan . Arad
    foto_guth@yahoo.com (la titlu mesaj treceti FAGARAS)
    Va multumesc si toate cele bune !!!!

  4. ion spune:

    banii nu i-am primit acum este a 2 lichidare restanta si nu se stie cand se vor da ,au spus ca nu sunt bani ,chiar acum de sarbatori multi cu famili si cu copii mici o duc foarte greu si de unde atata lauda pentru nitroporos ,in legatura cu pensionari uni au ajuns la 75 de ani si spuneti ca mai sun apti de munca sa fim seriosi in loc sa stea pe promenada ia locurile de munca la tineri ,magazii pline de azotat sta degeaba or sa se faca saci beton pana la primavara ,si tigani o duc mai bine intra in fabrica ca la ei acasa si fura si nu le face nimeni nimic dezamagire totala pentru NITROPOROS

Lasa un comentariu

VREMEA IN FAGARAS
Mai mult senin
16 °C real 18 °C

Vant: 18 km/h, bate dinspre S-E
Presiunea atmosferica: 760 mmHg
Vizibilitate: 16 Km
Umiditate: 71 %
Temperatura de roua: 16 °C

CURS VALUTAR 22/05/2012