Noiembrie, ultimul sac? Nitroporos e în pericol să nu mai producă

În pofida evidentelor sale efecte benefice, această ordonanţă de guvern a început să stârnească nemulţumiri în anumite cercuri, nemulţumiri care s-au manifestat într-un articol din Jurnalul Naţional (JN) nr. 5430 din 22 aprilie a.c., intitulat ,,Niculae, naşul gazului ieftin”, semnat de Daniel Ionaşcu. Pentru a vedea cum stau lucrurile, am întreprins o cercetare în rândul specialiştilor de pe platforma Nitroporos. Vom reproduce citate din articolul sus-amintit, menţionând că cele scrise în articolul nostru nu sunt părerea autorului, ci a celor care ştiu mai bine cu ,,ce se mănâncă” industria chimică.

Din exportatori, piaţă de desfacere
Industria chimică este unul din pilonii de rezistenţă ai oricărui tip de economie, comunistă sau capitalistă. Utilizarea extrem de extinsă a gamei de produse, prelucrarea superioară a materiilor prime, tehnologia de înalt nivel, sumele importante aduse la bugetul ţării din export fac din acest sector economic unul de vârf. Iar prin importanţa sa, unul cu adevărat strategic. În pofida acestui fapt, industria chimică a înregistrat după căderea comunismului un recul profund şi prelungit. Combinate întregi au fost închise, instalaţiile tăiate şi vândute ca fier vechi. Mii de salariaţi au fost concediaţi, pieţele externe au fost pierdute şi acaparate de alţi producători. La fel ca şi în alte domenii, din producător şi exportator, România a ajuns importator şi consumator, piaţă de desfacere a produselor foştilor concurenţi. Evident, la preţurile dictate de aceştia. S-a ajuns la situaţia, din păcate familiară, de a cumpăra de la alţii mărfuri care, până acum câţiva ani, se puteau produce şi cumpăra în ţară, la preţuri mult mai mici. Şi nu doar în industria chimică. Astfel s-a ajuns ca, în lipsă de resurse, economia românească să moară lent, în timp ce sume enorme de bani să se scurgă în afara ţării, spre beneficiul unor firme străine, pentru produse a căror manufacturare ar fi fost posibilă şi în ţara noastră.

Pentru aceasta însă, statul român trebuia să se implice, prin facilităţi acordate anumitor unităţi economice. Un ajutor care să se înscrie în normele UE, unde se interzic ajutoarele de stat. Astfel a apărut Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.54/2009, un adevărat balon de oxigen pentru industria chimică şi nu numai. Poate una din puţinele măsuri guvernamentale care chiar ajută economia. Mulţumită acestei ordonanţe, industria chimică n-a murit, iar dacă ar fi să particularizăm, fără ea, Viromet ar fi fost demult închis, iar Nitroporos n-ar mai fi fost repornit niciodată.

Ce prevede Ordonanţa 54
Ordonanţa de Urgenţă nr. 54/2009 privind stabilirea unor măsuri temporare in domeniul gazelor naturale a dat industriei chimice şi energetice posibilitatea de a accesa numai gaze din producţia internă în perioada iunie-octombrie 2009, dacă societăţile se declarau consumatori întreruptibili. În Parlament, măsura a fost extinsă succesiv, acţiunea ei fiind efectivă până în octombrie 2010. Noţiunea de consumator întreruptibil reprezintă ,,consumatorul care poate contribui la menţinerea funcţionării in deplină siguranţă a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale şi a sistemelor de distributie, prin acceptarea reducerii consumului, până la oprire, în scopul asigurării protecţiei aprovizionării consumatorilor casnici în eventualitatea unor temperaturi extrem de joase intr-o perioadă de vârf determinată la scară naţională, în perioadele climatice cele mai reci, când cererea de gaze este extrem de mare”, spune textul ordonanţei. Cu alte cuvinte, în schimbul obţinerii de gaz metan la preţ scăzut, aceşti consumatori industriali acceptă să fie opriţi, în favoarea consumatorilor casnici, atunci când condiţiile climatice o impun.

Aplicarea acestei măsuri permite achiziţionarea de către consumatorii eligibili, printre care şi InterAgro, de gaz metan din producţia internă, la preţul de 165 de dolari/1000 Nmetri cubi. Adică la jumătatate din preţul pe care Rusia şi alţi producători europeni îl cer, de 330 de dolari/1000 Nmetri cubi. Totodată, printr-un preţ scăzut substanţial la achiziţia gazului metan, se creau condiţiile producerii unor mărfuri cu un preţ competitiv pe piaţă. Lucru care de altfel s-a întâmplat.

Ce spune ,,Jurnalul Naţional”
,,Gazele la preţ subvenţionat pe care le va primi industria chimică ne vor costa pe toţi mai mult şi vor provoca probleme sistemului de alimentare cu gaze naturale. În plus, operaţiunea ridică serioase semne de întrebare în privinţa concurenţei din interiorul UE, ştiut fiind că gazele româneşti sunt mult mai ieftine decât cele procesate în Europa şi care provin fie din Norvegia, fie din Rusia”, se spune în articol. Cercetările noastre au relevat faptul că gazele naturale provenite din Norvegia şi Rusia sunt produse la costuri cu 35% mai mici decât cele din România, dar sunt comercializate la preţul de 330 dolari/1000 Nmetri cubi. Specialiştii spun că în România, gazul metan nu s-a vândut niciodată sub preţul de cost, deci fără ca Romgaz să nu aibă profit.

JN-,,În Franţa, Sarkozy i-a chemat pe toţi marii consumatori de energie electrică şi i-a pus să facă un consorţiu de unic consumator pentru a le da energie subvenţionată. Acum, Comisia Europeană le-a interzis”. Care este realitatea: Franţa are câteva depozite mari de de gaze naturale lichefiate (gaz metan din Maroc). Aceste gaze, scumpe, se folosesc în amestec cu alte gaze din import (Marea Nordului şi Rusia). Franţa a dorit să vândă gazele pentru energie electrică sub preţul de cost. Deci acuzaţiile referitoare la politica de preţuri, care nu ar fi conformă cu prevederile UE şi cu interesul Romgaz nu se susţin.