Noi recipiente pentru pet-uri

alte-recipiente-salco-pet15 noi recipiente pentru colectarea pet-urilor vor fi amplasate peste câteva zile în mai multe cartiere din municipiu. Fondurile pentru achiziţionarea acestora provin de la instituţia de salubritate din oraş.

În acest moment, pe lângă recipientele de pet-uri şi hârtie din curţile instituţiilor de învăţământ din oraş, pe străzile centrale mai sunt amplasate alte 30. În ultima perioadă, făgărăşenii, spun reprezentanţii Salco, au început să conştientizeze cât de importantă este colectarea selectivă a gunoaielor, aşa că extinderea numărului de pubele este binevenită. „Începând cu data de 15, luna aceasta, vom instala în unele cartiere din zona centrală eurocontainere cu o capacitate de 200 de l pentru colectarea pet-urilor. Încercăm să extindem acţiunea de colectare selectivă a deşeurilor şi în unele cartiere, întrucât se ştie că, în momentul de faţă, avem numai în zona centrală, pe Doamna Stanca, la case particulare şi în cartierul Florilor“, ne-a declarat Victor Marian, directorul Salco Serv.

Anul viitor, dacă vor primi bani de la Uniunea Europeană, reprezentanţii Salco intenţionează să plaseze astfel de recipiente în tot oraşul.
Laura RAMBA

Lasa un comentariu

VREMEA IN FAGARAS
Mai mult noros
20 °C real 19 °C

Vant: 9 km/h, bate dinspre S-E
Presiunea atmosferica: 766 mmHg
Vizibilitate: 16 Km
Umiditate: 77 %
Temperatura de roua: 19 °C

CURS VALUTAR 10/09/2010