Nitroporos nu produce încă

nitramonia21iulie. Aceasta era ziua în care urmau să fie repornite instalaţiile societăţii Nitroporos. A trecut şi 1 august, am ajuns şi la 1 septembrie şi tot nu se aude duduit de motoare dinspre Combinat. Cu toate că au fost alocate sume importante, cu toate că s-au dislocat numeroşi muncitori pe platformă, cu toate că s-a muncit mult şi că instalaţiile au fost aproape în întregime pregătite de pornire, urmaşa Nitramoniei încă nu produce. Probleme la alimentarea cu gaz metan a platformei au făcut ca repornirea să fie amânată cu mai bine de două luni.

Alte condiţionări…
În urmă cu o lună e zile se reuşise, după câteva săptămâni de muncă, etanşarea ţevii de gaz metan ce urma să alimenteze Combinatul. Conducta avusese multe defecţiuni care duceau la pierderi de gaz, lucru care nu ar fi permis funcţionarea în condiţii de siguranţă. După ce s-a reuşit repararea ei, conducta trecând proba de etanşeitate, gazul metan putea să fie transportat în siguranţă pe platformă. Se putea trece la probele tehnologice ,,la cald’’ ale centralei termice. Era o etapă absolut necesară, premergătoare pornirii instalaţiilor. Acest lucru nu s-a produs, deşi a trecut de atunci o lună de zile. ,,Furnizorul de gaz metan ne-a impus achiziţionarea unui regulator de gaz şi a unui panou de comandă. Fără montarea acestora nu ne-ar fi dat aprobarea pentru furnizarea de gaz. Până le-am găsit, până le-am cumpărat, apoi până ni le-au montat şi verificat dânşii, a trecut, iată, destul timp. Timp preţios, în care puteam produce. Dar dacă astea au fost condiţiile, ne-am conformat. Acum îi aşteptăm pe cei de la GDF-SUEZ să vină să ne facă deschiderea de gaz, procedură similară cu cea pe care am făcut-o fiecare acasă. Sper ca în această săptămână să se rezolve, pentru ca să putem trece la probele pentru centrala termică’’, ne-a declarat liderul Sindicatului Nitramonia Rompiro, Lucian Cupu.

Totuşi, această întârziere a avut şi un rol benefic: s-a reuşit terminarea reparaţiilor la instalaţiile de amoniac şi acid azotic, iar lucrările cele mai întârziate, de la instalaţia de azotat de amoniu poros, se apropie de sfârşit. ,,Lucrările sunt aproape gata. Instalaţiile de amoniac şi acid azotic aşteaptă aburul. După ce se va porni centrala termică, vor începe probele tehnologice la instalaţiile de producţie. Dacă lucrurile vor merge bine, se va porni instalaţia de acid azotic, apoi, după 20 septembrie, se va porni şi instalaţia de amoniac. Până când aceasta va produce, vom folosi amoniacul din tanc. Cele 3.000 de tone stocate acolo vor permite funcţionarea în regim normal de aproape o lună şi jumătate, apoi se va folosi amoniacul produs aici. După umplerea tancului cu amoniac din producţia proprie, instalaţia va fi oprită, cantitatea de circa 15.000 de tone permiţând producerea de azotat de amoniu poros până în luna martie 2010. Atunci se va avea în vedere o nouă pornire’’, ne-a mai declarat Lucian Cupu.
O veste bună o constituie faptul că perioada de valabilitate a ordonanţei de guvern care permitea agenţilor economici industriali funcţionarea cu gaz metan mai ieftin, exclusiv din producţia internă, a fost prelungită cu încă o lună, până la 31 octombrie.

Întârzieri salariale şi nominalizări pentru angajare
Criza economică nu avea cum să nu se facă simţită şi pe platforma Nitroporos, chiar dacă aici este un caz atipic, de întreprindere care se porneşte, faţă de alte câteva mii, care se închid. Dificultăţile financiare prin care trece Grupul InterAgro au dus la întârziei salariale. ,,Întârzierile nu sunt mari, suntem în urmă cu o chenzină, dar până la jumătatea săptămânii sperăm să o putem plăti. Sunt dificultăţi inerente perioadei pe care o traversăm. A existat temerea printre muncitori că unitatea se va închide din nou, dar i-am asigurat pe oameni că nu poate fi vorba de aşa ceva. Aici s-au investit bani, iar conducerea Grupului InterAgro vrea să producă la Făgăraş’’, a mai spus liderul Cupu.

De la 1 august au încetat prevederile ordonaţei de guvern care permitea scutirea angajaţilor intreprinderilor aflate în dificultăţi financiare de la plata contribuţiilor sociale. În perioada 1 mai-31 iulie, angajaţii Nitroporos au fost remuneraţi cu 75% din salariul tarifar. După 1 august s–a trecut la plata integrală a salariului, cu obligativitatea plăţii tuturor contribuţiilor sociale, atât de către salariaţi, cât şi de către angajator.

În privinţa mult-aşteptatelor angajări, situaţia se află în aşteptare. ,,Şefii de secţii au făcut de câtva timp listele cu personalul operator ce urmează să fie angajat. Chiar au purtat discuţii cu cei vizaţi pentru angajare. S-au avut în vedere, în principal, oameni cu experienţă, care au mai lucrat pe platformă, dar şi oameni tineri, care vor fi formaţi aici pentru a deservi instalaţiile. Momentan, cu angajările suntem în aşteptare. De îndată ce vor începe probele tehnologice, se va trece la angajări’’, ne-a mai declarat Lucian Cupu.

În acest moment, pe platformă lucrează aproape 500 de muncitori. Pornirea instalaţiilor ar putea duce la angajarea a încă 400 de persoane.
Dan CIOCOIU

0 Comentarii

  1. Liviu R spune:

    Cupule! Mintzi de 10 ani continu. Cine te mai crede pe tine mah mincinosule?
    Nitramonia nu are cum sa mai porneasca.Tot orasul stie asta iar tu latri ca un comunist mincinos ce esti!

  2. daniela spune:

    ehe catzi pasi mai are de facut pina va porni,,, daca ati sti voi!:))))))))

  3. ion spune:

    bani nu i-am primit sa pornit a 2 oara acidul ,sunt atatia pensionari care nu fac nimic si au salari marii ,este tot gasca de pensionari comunisti de aceea nu angajeaza tineri ,verificati domnule patron sa vedeti cui dati bani si cine ii merita si sa nu mai zicem de varstele care le au uni pensionari

Lasa un comentariu

VREMEA IN FAGARAS
Senin
13 °C real 17 °C

Vant: 5 km/h, bate dinspre S
Presiunea atmosferica: 764 mmHg
Vizibilitate: 16 Km
Umiditate: 93 %
Temperatura de roua: 13 °C

CURS VALUTAR 5/09/2010