Medicina este o profesie complexă, care îmbină harul dat de Dumnezeu de a sluji bolnavul, cu ştiinţa şi credinţa

,,Nenia doctor Meedinţu” îi spunea fiica mea actualului director al Spitalului Municipal ,,Dr. Aurel Tulbure” pe vremea când ea nu învăţase bine să vorbească, iar domnia sa o consulta periodic. La fel cred că l-au numit şi generaţii întregi de copii de a căror sănătate s-a îngrijit dedicatul medic, al cărui prieten îndrăznesc să mă consider. Sper ca şi domnia sa să fie de acord! Cum la faptul că ne cunoaştem de mai bine de 20 de ani se adaugă şi o atitudine mereu prietenoasă a dumnealui faţă de presă, (destul de rar întâlnită la şefii de instituţii din ziua de azi) aşa s-a născut acest interviu. Dânsul a acceptat să răspundă, fără rezerve, la multe şi diverse întrebări; ar fi putut fi şi mai multe, dar spaţiul tipografic şi nu bunăvoinţa dumnealui a decis asta! Totuşi, sunt suficient de multe pentru a reliefa personalitatea unui om deosebit, căruia i s-ar potrivi titulatura de ,,om al Renaşterii” dată fiind gama largă a preocupărilor sale! Citiţi cele ce urmează, pentru că aveţi ce!

Domnule doctor, întrebările mele vor acoperi o rază mare de acţiune, aşa cum sunt şi activităţile şi preocupările dumneavoastră. Să începem cu meseria şi ….funcţia. De ce vrea un medic să devină director de spital, să-şi neglijeze profesia şi să se transforme în manager?
La întrebarea asta există multiple explicaţii, dar după umila mea părere, una ar fi aceea că nimeni nu cunoaşte mai bine problemele unui domeniu decât un specialist din domeniul respectiv. Pornind de la acest principiu, sunt convins că, în domeniul medical, nimeni altcineva decât un medic nu poate cunoaşte mai bine problemele acestui sistem, când se acutizeaza ele, ce terapie specifică, eficientă, ar fi potrivită acestor probleme şi, nu în ultimul rând, ce metode profilactice ar fi indicate pentru a preveni apariţia altor deficienţe. Personal, nu cred, in domeniul sanitar cel puţin, în managementul ca profesie, pentru că s-a dovedit şi în ţările dezvoltate şi cu tradiţie în acest domeniu, că deseori, rezultatele au fost sub aşteptări. Cred însă că atunci când un medic ajunge, pentru o perioadă determinată de timp, manager, trebuie să fie numai manager. Asta nu înseamnă că îşi neglijează pregătirea şi competenţa profesională, dacă este cu adevărat preocupat de profesie. Nu îl opreşte nimeni să citească, să se informeze, iar în timpul liber rămas după activitatea de manager, să îşi practice, cu nobleţe, profesia. A practica in acelaşi timp ambele meserii înseamnă deseori un compromis cu rezultate parţiale, neconcludente, lipsite de eficienţă. Acelaşi lucru s-ar întâmpla si dacă pui un nespecialist în domeniu să conducă o unitate sanitară, de exemplu, un artilerist. Este ca şi cum, eu, ca medic, aş fi pus să conduc un vapor!
Există însă şi posibilitatea de a ajunge manager din orgoliu, din dorinţa de neînţeles – pentru mine – de a fi şef, precum şi, aşa cum viaţa a dovedit de nenumărate ori, din dorinţa arzătoare de îmbogăţire expresă, profitând de puterea funcţiei şi făcând abuzuri inimaginabile, în sensul dezavantajării propriilor colegi, salariaţi, în avantajul personal al managerului şi al echipei sale. Credeţi-mă, nu sunt rare astfel de cazuri!

Vă consideraţi potrivit pentru această funcţie? Credeţi că o puteţi exercita mai bine decât predecesorii dumneavoastră?
Sincer, nu ştiu dacă sunt potrivit pentru această funcţie. Cursuri de management sanitar am absolvit. Proiecte de management sanitar am făcut, dar nu ştiu dacă am toate calităţile pentru a fi un manager bun. Ştiu însă că pot, că am spiritul comunitar, dorinţa de a face bine comunităţii, ca manager, întrucât mă conduc după principiul care pune interesul comunitar înaintea interesului personal. Am fost solicitat, în urmă cu 6-7 ani, să fiu manager. Am refuzat categoric. La insistenţe, am acceptat funcţia de director medical, din care am demisionat, atât pentru faptul că legea de atunci nu-mi permitea şi păstrarea calităţii de şef de secţie, cât şi pentru că spiritul dominant în acea echipă nu era propice performanţei.
Dacă ţineţi cont de cele menţionate la începutul răspunsului la această întrebare, cu siguranţă DA, aş fi făcut-o mai bine. Pare o lipsă de modestie, dar asta simt!

De ce are nevoie sistemul sanitar românesc pentru a funcţiona cum trebuie? E doar o problemă de dotare şi de finanţare sau e o chestiune ce ţine şi de educaţia, de latura umană a celor din sistem?
Spre surprinderea dumneavoastră şi a cititorilor dumneavoastră, n-am să spun nimic despre subfinanţare, pentru că eu consider asta un mod parşiv de a ascunde realitatea. În fond, sistemul românesc are nevoie de o REFORMĂ ADEVĂRATĂ şi nu de diferite tipuri de coafuri (teoria formelor fără fond a lui Titu Maiorescu). Ca să se realizeze aşa ceva trebuie pornit de la baza sistemului sanitar, trebuie să ştim exact ce ne trebuie, trebuie văzut ce avem şi ce nu avem, ce situaţie demografică avem, ce specific patologic avem în zonele ţării, ce infrastructură avem, de ce potenţial uman dispunem şi care ar fi necesarul. Când vom şti cu adevărat realitatea, dovedită prin studii şi cercetări întemeiate, abia atunci putem să trecem la elaborarea unui proiect naţional de reformare a sistemului sanitar, în funcţie de specificul nostru naţional.
Din păcate, până acum nu s-a facut decât coafura (forma), iar fondul, adică adevarata reformă, a fost uitat. Practic, s-a luat un model de undeva şi s-a implementat la noi. Este ca şi cum mâine, eu nu mai sunt român, ci suedez, englez, neamţ etc.! Niciun sistem, indiferent despre ce este vorba, nu se poate reforma, dacă nu se reformează omul care stă la baza sistemului. Reformarea omului întru progres, înspre mai bine, înspre modernitate, nu se poate face fără o educaţie adecvată. Îi las pe cititorii dumneavoastră să deducă mesajul…

Cum trebuie să fie un medic: un profesionist rece (care se protejează pe el şi actul medical) sau un om care să dea dovadă de empatie (cu riscul de a se ,,încărca” cu suferinţa fiecărui bolnav)?
Medicina umană este o profesie complexă, în care se îmbină harul dat de Dumnezeu de a sluji bolnavul, cu ştiinţa şi credinţa. Un medic rece, care se protejează pe el, care se conservă, nu poate fi numit medic, ci practicant de medicină. Lângă un om aflat în suferinţă, pe lângă priceperea şi ştiinţa pe care le are medicul în efectuarea actului terapeutic, dacă nu pune suflet, dacă nu pune căldură, dacă nu-l face pe pacient să se simtă ocrotit, în siguranţă, dacă nu-i zâmbeşte bolnavului, atunci actul terapeutic este incomplet. Nu de puţine ori, bolnavul consideră medicul ultima lui speranţă, iar a te înfăţişa acestuia cu o faţă rece, glacială, inexpresivă, cu o atitudine distantă, arogantă sau indiferentă, înseamnă o crimă.

Aţi simţit vreodată, în meseria dumneavoastră, că sunteţi neputincios (cu toate mijloacele ştiinţei medicale la îndemână) în faţa, să spunem, soartei, unui pacient?
Da. De destule ori. De fiecare dată când am stabilit un diagnostic ce confirma o boală incurabilă, am simţit o strângere de inimă, am simţit cât de inutilă este ştiinţa uneori şi ce greu este să ştii că o viaţă se va stinge. Mai ales atunci când e vorba de minunaţii şi nevinovaţii copii! În astfel de situaţii, credeţi-mă, nu am curajul să-i privesc pe micuţi în faţă! Pentru ei, speranţa este medicul, iar când acesta ştie că nu poate face nimic, se simte…

Trecem de la meserie şi …administraţie la un alt tip de administraţie, cea locală. Sunteţi de aproape doi ani membru în Consiliul Local. Ce merge şi ce nu merge în acest consiliu?
Da, sunt de doi ani la nivelul Consiliului Local şi pot spune că sunt lucruri care merg STAS, cum ar fi frecvenţa şi regularitatea şedinţelor, tipicul lor, care cred că este deja învechit, perimat. În rest, sincer, sunt tare dezamăgit. Cred ca acest lucru necesită o dezbatere mai amplă, pentru că sunt multe, multe lucruri care nu merg aşa cum trebuie.

Credeţi cu adevărat că acolo vă e locul? Regretaţi cumva faptul că aţi candidat în 2008?
Nu, nu regret că am candidat în 2008. Aşa cum am mai spus, am spiritul comunitar destul de dezvoltat şi am făcut tot posibilul să mi-l cultiv şi să mi-l perfecţionez. Vreau să ajut după puterile mele şi atât cât cetăţenii vor considera că este nevoie de mine. Vreau să îmi dedic spiritul meu comunitar în folosul comunităţii.

Cum vedeţi viitorul imediat al oraşului nostru, în plină criză financiară şi pe deasupra, ,,sărit” la repartizarea fondurilor pentru investiţii?
Viitorul imediat al oraşului nostru, în contextul actualei crize, nu pare a fi deloc roz, dar am încredere că primarul va şti să ordoneze creditele, puţine câte sunt, în aşa fel încât necesităţile oraşului să fie acoperite. Cât priveşte chestiunea cu “săritul”, ea este şi nu este plauzibilă. Ca om politic, pot să spun că au fost perioade în care Făgăraşul a primit mai mult decât alte oraşe de mărimea şi importanţa sa! Totul este să ştii, atunci când ai fonduri, care sunt priorităţile comunităţii care necesită investiţii. Din nefericire, în ţara noastră, nu se ţine seama de realitate, de necesităţile comunităţii, ci de criteriul politic, de clientela politică.

Trecem, cu voia dumneavoastră, la unele întrebări mai personale.
De ce vă consideraţi un om de dreapta, aşa cum aţi mai declarat?
Ar fi multe de spus. În primul rând, eu m-am născut, am crescut şi m-am maturizat într-un regim de stânga-comunismul. M-am săturat de stânga în care am trăit eu! Apoi ştiţi şi dumneavoastră, din Biblie, cei buni stau de-a dreapta Tatălui, nu? Vreau să fiu foarte direct: politica de dreapta nu acceptă amestecul deplin al statului în economie. În decursul istoriei omenirii, s-a dovedit foarte clar faptul că, acolo unde amestecul statului în economie este major, acolo se fură pe rupte şi acolo falimentul este întotdeauna sigur. Nu suport ca munca omului să fie furată de stat.

Dacă nu aţi fi fost medic, ce v-ar fi plăcut să fiţi?
Am avut ceva înclinaţii spre filologie. După mulţi ani de la terminarea studiilor liceale, cu ocazia intâlnirilor comemorative, regretatul meu profesor de limba si literatura română de la Liceul din Codlea, Lucian Biolan, ţinea să îmi spună: ,,Mehedinţule, cum te-am scăpat eu, domnule, printre degete (făcea şi gestul specific) şi te-ai dus la medicină?”

V-a fost vreodată ruşine că sunteţi român? Dar mândru?
Nu mi-a fost, nu imi este şi nu îmi va fi niciodată ruşine că sunt român. Sufăr când orânduiri criminale, cum a fost cea comunistă, împiedică evoluţia spre civilizaţie a poporului meu. Simt un gust amar, când văd români umilindu-se, ploconindu-se în faţa altor naţii. Sunt mândru ca sunt român pentru că în istoria universală Eminescu, Caragiale, Brâncuăi, Ionescu, Eliade, Cioran, Enescu, Grigorescu, G. E. Palade, Titulescu, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi reprezintă spiritul românesc. Cum să nu fii mândru cu aşa ceva, cu istoria neamului tău, care a apărat creştinismul la răscrucea dintre popoare?

Sunteţi făgărăşean prin adopţiune. Ce credeţi că îi deosebeşte pe făgărăşeni de ceilalţi români?
Poate spiritul gospodăresc mai conturat, mai ordonat, mai precis, cât şi specificul ardelenesc în comportament, mai blajin, mai prietenos.

Sunteţi unul din melomanii, sau hai s-o spunem direct, rockerii declaraţi ai acestui oraş. De ce iubiţi această muzică?
Era mai bine dacă rămâneaţi la ,,meloman”, dar nu mă sfiesc să mă consider un rocker adevărat. Iubesc această muzică pentru că practic, ea a revoluţionat muzica. Englezii susţin că, la un moment dat, prin anii 1950, lumea era plictisită de aceeaşi muzică. Astfel încât apariţia lui Elvis Presley şi a continuatorilor săi a trezit lumea din amorţire. Să nu uitaţi că muzica rock este cea care uneşte sufletele, indiferent de credinţa religioasă, cel mai grăitor exemplu fiind concertul trupei Metallica în Turcia, când aproape 10.000 de iranieni au sfidat asprele legi ale ţării lor şi au fost prezenţi la concert! Muzica rock este o muzică cu un mesaj profund. Este cea care in anii 1970 a luat atitudine faţă de crimele comise împotriva umanităţii (mişcarea Flower-Power). Baladele rock sunt atât de profunde, îndeamnă şi prin text şi prin muzică la simţire, la trăire, la iubire, la dragoste, la bine.
Dar sunt şi un înfocat ascultător de muzica clasică, simfonică, şi consider că un rocker nu poate fi adevărat şi nu poate înţelege muzica rock dacă nu ascultă muzica clasică.

Ştiu că sunteţi un om care citeşte. Vreau părerea dumneavostră referitoare la procedeul de vânzare a ziarelor însoţite de cărţi, care a generat o emulaţie la nivelul întregii ţări, un adevărat fenomen social, cu cozi la cumpărat de cărţi.
Când vezi coada la ziare şi cărţi trebuie să te bucuri pentru că înseamnă că poporul tău citeşte şi pentru că perspectivele privind educaţia elevată sunt dintre cele mai sigure. După părerea mea, este de salutat această iniţiativă căci astfel se uşurează accesul populaţiei către carte. Nu mă interesează aspectul comercial al problemei.

Care este părerea dumneavoastră referitoare la ceea ce tinde să devină un fenomen local, e drept, de nişă: concertele organizate la Cover Club?
Bine că există acest Cover Club şi cred că Făgăraşul este printre puţinele oraşe mici din ţară care au aşa ceva! Gestionat de doi oameni cu cultură muzicală neîndoielnică, cu pasiune nemărginită pentru muzica de bună calitate, cu un simţ ridicat al comercializării şi difuzării muzicii de calitate, sunt convins că acest Cover Club va deveni un focar pozitiv de îmbunătăţire şi perfecţionare a educaţiei muzicale a tinerei generaţii. Trăiesc cu speranţa că vor veni vremuri mai bune şi că seratele muzicale de rock si jazz vor fi mai frecvente, iar prin diversitatea trupelor invitate, acestea să devină mai elevate, mai folositoare. Vreau ca tinerii să plece de la aceste serate nu numai cu damful de alcool sau tutun, ci şi cu un mesaj bun, folositor, fixat in conştiinţa lor.

Cartea preferată, formaţia preferată, discul preferat, filmul preferat, echipa cu care ţineţi…
Îmi este greu să mă decid asupra unei cărţi, dar nu mă feresc a spune că romanul preferat a fost “Craii de Curtea Veche” de Mateiu Caragiale, ,,Morometii” lui Marin Preda, iar din literatura universală Dostoevski, Camus, Thomas Mann, Nabokov. Sunt autorii mei preferaţi. Asta nu înseamna că literatura engleză, franceză sau sud-americană îmi sunt străine! Cât priveşte formaţia preferată, este Deep Purple, cu albumul ,,Deep Purple In Rock”; ea rămâne formaţia mea de suflet, alături de care Led Zeppelin, Pink Floyd, Metallica sunt trupe care îmi mângâie sufletul. Filmul preferat, dintre cele vechi, este ,,Incidentul” de John Pierce, iar dintre cele noi, ,,Apocalypto” al lui Mel Gibson.
Dintre echipele de fotbal din ţară, ţin cu Rapid Bucureşti.

Spuneţi-mi, care este locul în lume unde v-ar plăcea să locuiţi? Şi unul unde v-aţi dori să ajungeţi şi n-aţi reuşit încă.
Aici unde locuiesc, unde mi-a hărăzit Dumnezeu. Sunt un făgărăşean prin adopţiune, dar destinul a făcut să îmi implantez rădăcinile în acest loc, aşa încât aici doresc să locuiesc, unde Dumnezeu mi-a hărăzit destinul.
Dintre locurile pe care aş vrea să le văd, să spun doar ,,Oraşul –luminii”; mi-aş dori să văd Parisul.

Şi o ultimă întrebare: mergeţi la primăvară la AC/DC?
Prezenţa trupei AC/DC sigur că e un eveniment de marcă al acestui an, care se petrece în ţara noastră. Nu cred că merg, întrucât fiii mei nu sunt chiar atât de pasionaţi de muzica trupei. Dar tot in acest an s-ar părea că vin trupe ca Metallica, Slayer, Alice In Chains. La ele, sincer, aş vrea să merg!
Interviu realizat de Dan CIOCOIU