Mai merg la şcoală?
Zeci de elevi din cartierul Galaţi ar putea renunţa la şcoală. Aceasta după ce Guvernul a emis o hotărâre prin care unele şcoli vor trebui comasate pentru a se face economii la buget. În această situaţie sunt şi cei peste 60 de elevi din ciclul gimnazial care învaţă la Şcoala Generală nr. 4.
După noile norme ale Guvernului aceşti elevi nu vor mai putea să înveţe la şcoala din cartierul lor, ci vor fi nevoiţi să meargă zilnic aproape 3 kilometri până la Şcoala Generală nr. 2. Motivul? Sunt prea puţini, doar 15-16 într-o clasă, faţă de numărul mediu stabilit de guvernaţi, care este de 25. Singura soluţie rămâne aşadar comasarea cu o altă instituţie de învăţământ, în speţă Şcoala Generală nr. 2. Pentru elevi însă nu este o soluţie tocmai bună.
„Eu sunt convins, ca şi cunoscător al cartierului de unde vin elevii noştri, că mulţi vor abandona studiile. Sunt în majoritate de etnie romă, dar nu etnia contează, ci mediul în care trăiesc. Cred că peste 90 la sută din ei, cei din ciclul doi, vor abandona şcoala, fiindcă au şi o motivaţie. Indiferent ce le vom promite, nu vom reuşi, pentru că nu sunt fonduri necesare, iar copiii aceştia vor fi nevoiţi să facă naveta atâta drum“, ne-a spus Liviu Vâgu, directorul Şcolii Generale nr. 4.
Directorul instituţiei de învăţământ din Galaţi a fost prezent aseară la şedinţa ordinară a Consiliului Local pentru a le prezenta aleşilor această situaţie. Dorinţa dascălilor de la această şcoală este de a nu se schimba locaţia şcolii chiar dacă aceasta s-ar comasa cu altă instituţie de învăţământ. „Avem clădire nouă pentru ciclul primar, avem clădire reabilitată pentru ciclul gimnazial şi dintr–o dată să ne trezim că sunt mutaţi copiii. Aş vrea să înţelegeţi că noi, profesorii de aici, nu susţinem rămânerea şcolii ca personalitate juridică, ci doar ca locaţie, pentru ca aceşti copii să nu fie nevoiţi să se deplaseze până la o altă şcoală“, a mai spus Liviu Vâgu.
Nici părinţii elevilor nu sunt de acord cu această hotărâre. Ei spun că nu îşi permit să-şi trimită copiii la o şcoală care se află la câţiva kilometri depărtare.
În plus, la şcoala generală din cartierul Galaţi învaţă peste 20 de elevi cu probleme speciale.
(Mihaela BĂRGĂOANU)

























Stimata Mihaela BARGOANU, apreciez mult cum scrii, iata o problema sociala pusa clar si la obiect. La care alesii nostri, mai marii urbei si noi trebuie sa gasim o rezolvare urgenta. Si asa acesti copii vin la scoala cum vin. Material parintii lor au si asa destul de puyine posibilitati pentru ai sustine. Oare ce-ar fi daca in locul scolilor s-ar comasa consiliile comunale, orasenesti etc. si asa nu fac decat sa arda gazul de pomana, sa se bata cu pumnul in piept sa ne minta si sa distruga tot. Poate asa ar ramane bani si pentru scoli. Desigur e o parere dar daca e sacrificam ceva apai nu de aici trebuie sa o facem ci mai degraba de la alesi doar nu au venit in fruntea urbeipentru banii luati de la noi.