Labirintul poveştilor la Drăguş

Satul Drăguş a răsunat în acest sfârşit de săptămână de poveşti şi basme pentru copii. Iar personajele principale au fost Făt Frumos, Ileana Cosânzeana sau chiar zmeul cel fioros. Acestea au prins viaţă în unicul labirint din ţară construit într-un lan de porumb. Totul cu ocazia desfăşurării celei de-a patra ediţii a Zilelor Drăguşului.

Singurul labirint din ţară

Autorităţile din comuna Drăguş au dorit să realizeze ceva inedit cu ocazia „Zilelor Drăguşului“ şi au şi reuşit. Au creat ceva unic în România: un labirit într-un lan de porumb. Munca nu a fost uşoară pentru că a fost nevoie de zeci de voluntari care au dus proiectul la final, după aproape cinci săptămâni de lucru. „Am avut un proiect pilot al Asociaţiei „Cele mai frumoase sate din România“. Este vorba de o cultură ce nu este permanentă, un lan de porumb, în care am realizat singurul labirint din România. Încercăm ca pe viitor, în cadrul acestei asociaţii să realizăm programe naţionale de finanţare pentru satele membre din această asociaţie“, a spus primarul comunei Drăguş, Gheorghe Sucaciu. Iniţiativa a venit în cadrul asociaţiei „Cele mai frumoase sate din România“, din care face parte şi comuna Drăguş.

„Este inedit, inovativ, ceva unic în România şi în Europa Centrală şi de Sud-Est, vorbim de un parg de agrement „Labirintul de porumb din Drăguş, Ţinutul Fermecat“. Este un loc unde ne întâlnim cu basmele româneşti, Ileana Cosânzeana sau Făt-Frumos. Ne întâlnim cu simbolul satului românesc, inaugurăm un eco-parc, primul parc ecologic de distracţie din România“, a spus Nicolae Marghiol, preşedintele Asociaţiei „Cele mai frumoase sate din România“.

Basmele au prins viaţă

Cei mai tentaţi de acest labirint au fost copiii care au trebuit să o salveze pe Ileana Cosânzeana de maleficul zmeu. Acesta o furase pe domniţă şi nu mai vroia să îi dea drumul. Aşadar, ajutoarele lui Făt-Frumos au pornit în căutarea domniţei. Pe drum aceştia au dat peste mai multe obstacole. La fiecare intersecţie din labirint erau pancarde cu întrebări capcană. Mulţi dintre copii au răspuns corect şi au pornit pe drumul cel bun spre a o găsi pe prinţesă. Au dat chiar şi de Păcală, de vrăjitoarea cea rea, dar şi de zâna cea bună, care i-a îndrumat spre ascunzătoarea zmeului. În tot acest timp Ileana Cosânzeana îl aştepta pe Făt-Frumos. Căutările nu s-au dovedit a fi zadarnice şi asta întrucât Făt-Frumos, cu ajutorul copiilor, a găsit-o pe Ileana Cosânzeana.

Distracţie la Zilele Drăguşului

Nu doar copiii au avut parte de distracţie, ci şi cei mari. Tarabele întinse cu mici şi bere i-au ademenit pe oameni încă de la orele amiezii. În acest sens a fost organizat şi un concurs de degustare de produse tradiţionale. „E foarte frumoasă organizarea, iar lanul de porumb este ceva inedit şi deosebit“, „Ne simţim foarte bine, ar trebui ca toate satele să aibă astfel de sărbători, de abia aşteptăm să cânte cei de la Direcţia 5“, a spus oamenii prezenţi la eveniment. De asemenea, una din atracţiile principale au fost atelajele cu cai de la Herghelia Sâmbăta de Sus. Lipiţanii au putut fi admiraţi în toată splendoarea lor.

Concursuri şi multă distracţie

Pentru acest important eveniment al comunităţii din Drăguş s-au făcut pregătiri din timp. De mai bine de o lună s-a lucrat intens la labirintul care se întinde pe o suprafaţă de 3 hectare. Organizatorii au pregătit mai multe concursuri pentru toţi cei dornici de distracţie. Realizarea sperietorilor de ciori, confecţionarea de zmeie, dar şi degustarea de produse tradiţionale au fost doar câteva din concursurile la care au putut să se înscrie cei prezenţi la eveniment. Seara s-a încheiat cu concertul cunoscutei formaţii Direcţia 5. Distracţia a continuat şi duminică, atunci când, începând cu ora 14.00, a fost reconstituit obiceiul „Sărbătoarea Buzduganului“. Muzica şi voia bună au întregit atmosfera până târziu în noapte.

(Alina ROMAN)

Imparte stirea cu prietenii tai!

1 Comentariu

  1. [...] Vă las cu mai multe povești despre lanul fermecat de porumb. [...]

Lasa un comentariu

VREMEA IN FAGARAS
Mai mult senin
16 °C real 18 °C

Vant: 18 km/h, bate dinspre S-E
Presiunea atmosferica: 760 mmHg
Vizibilitate: 16 Km
Umiditate: 71 %
Temperatura de roua: 16 °C

CURS VALUTAR 21/05/2012