Istoria se repetă

Sintagma de mai sus este o vorbă încetăţenită, care s-a extins şi la domeniul întâmplărilor cotidiene. Recunoaştem în ceea ce ni se întâmplă succesiunea unor evenimente care revin. Observăm ciclicitatea lor, configuraţia asemănătoare unei spirale, cu lucruri care se repetă, dar la un alt nivel. Rămânem însă strict la domeniul „Istorie“. A românilor.

Avem deseori tendinţa de a idealiza, astăzi, viaţa politică democratică a primei jumătăţi a veacului trecut. E adevărat, România se întregise, se dezvolta economic, era o monarhie constituţională respectată în lume. Elitele conducătoare erau alcătuite din intelectuali prestigioşi, boieri de viţă veche, militari de carieră, oameni de afaceri din tată-n fiu. Şi totuşi, metehnele politicienilor, respectând proporţiile, nu difereau de cele ale celor de azi. Aceleaşi discursuri patriotarde, aceeaşi demonizare a adversarilor politici, aceleaşi promisiuni populiste, aceleaşi înţelegeri oneroase, aceeaşi lipsă de unitate. A se consulta opera lui Caragiale.

Bunăoară, alegerile. Sistemul electoral diferea de cel de acum. Atunci când partidul de guvernământ se eroda şi nu mai stăpânea situaţia, regele intervenea şi dizolva parlamentul, demitea guvernul şi numea un alt prim ministru. Acesta  forma un nou cabinet, care organiza alegerile. Era absolut clar că partidul aflat la putere uza de toate mijloacele pentru a le câştiga: interzicerea adunărilor simpatizanţilor opoziţiei, a afişajului electoral, declararea stării de urgenţă sau de carantină a unor localităţi. Apoi, în ziua alegerilor, intimidări pe scară largă, împiedicarea unora să voteze, furt de voturi, vot multiplu, bătăi crunte, soldate chiar cu morţi. Martoră e presa vremii.

Citind toate acestea, am rămas stupefiat de concluzia trasă de un istoric şi anume că primele alegeri cu adevărat democratice din România au fost cele din mai 1990. Da, alegerile viciate de manipulările grosolane ale televiziunii. Cele cu lozincile de tristă amintire ca „Nu ne vindem ţara“, „Noi muncim, nu gândim“, „Avem nevoie de linişte“ şi „Avem încredere în el“. Da, alegerile  din Duminica Orbului, care au consfinţit revenirea la putere a comuniştilor, cocoţaţi acolo pe cadaverele tinerilor morţi la Revoluţie. Strict tehnic, concluzia istoricului o fi adevărată, dar contează şi cu ce te compari. Aşa, şi Iliescu spunea că, în comparaţie cu Somalia, noi o ducem bine…

Închei, spunând cu amar că noi românii nu avem nici tradiţie, nici educaţie democratică şi parcă nici dorinţa de a o învăţa. Tânjim parcă după bici. Cu riscurile de rigoare. Şi cu efectele care se văd.