Înghesuială la APIA
Înghesuială mare la centrele APIA din Ţara Făgăraşului! Termenul-limită de depunere a dosarelor pentru subvenţiile în zootehnie se apropie, aşa că sute de crescători de oi si bovine din toată zona s-au călcat în picioare pe holurile celor două centre din zonă. Cu o zi înaintea termenului-limită, peste 1000 de fermieri au depus cereri pentru a primi banii de la stat.
Ca de obicei, fermierii făgărăşeni au amânat până pe ultimele zile depunerea actelor. 31 mai a fost data-limită, aşa că, în ultimele zile, pe holurile centrelor APIA din zonă a fost înghesuială mare. „Fiind ultimele zile, înghesuiala este foarte mare. În primele zile, nu au venit prea mulţi oameni, cu toate că am anunţat toate primăriile. Unele s-au ocupat mai mult, altele mai puţin, de mobilizarea oamenilor şi trimiterea lor la Voila. Dacă ar fi fost repartizaţi echilibrat pe toată perioada, nu ar fi fost nici un fel de înghesuială. În ultimele trei săptămâni, voluntar, am prelungit programul de funcţionare până la ora 18.00, la Biroul de la Voila, iar sâmbăta am lucrat până la prânz“ ne-a spus Radu Chirovici, şef APIA Voila.
Oamenii au aşteptat ore întregi pentru a-şi putea depune actele. „Am venit de la prima oră şi după cum vedeţi, tot mai am de aşteptat. Merge destul de greu şi sunt şi mulţi oameni“, „De trei ore stau, însă sunt oameni care stau şi de mai mult timp, aşa că nu pot să mă plâng“, „Nu avem ce să facem, trebuie să aşteptăm şi ore întregi în căldură, dacă vrem să primim banii“, ne-au spus câţiva fermieri din Ţara Făgăraşului care aşteptau la rând pe holurile Biroului APIA de la Voila.
„Sunt probleme şi este înghesuială pentru că aşa a fost concepută aplicaţia, cu doar două parole pentru fiecare centru local. Eu şi colegii mei stăpânim foarte bine toată aplicaţia şi lucrăm mai mult decât este posibil, dar cine a conceput-o a făcut-o prost. Merge greoi şi trebuie luat fiecare dosar în parte, fiecare animal în parte“, ne-a mai spus Radu Chirovici.
Fermierii au fost nevoiţi să facă mai multe drumuri la Voila, pentru că unii fie nu au completat corect formularele, fie nu au avut cu ei actele necesare. „Am făcut mai multe drumuri aici la Voila din cauză că mi-a dat o listă şi nu a corespuns cu ceea ce aveam eu pe teren. A trebuit să merg din nou la doctorul veterinar. Am mai venit într-o zi şi nu mergeau calculatoarele. Acum aştept din nou. Sper că voi reuşi de data asta“, „Era bine ca actele să se facă la comună şi nu să facem noi atâtea drumuri până la Voila. Eu sunt din Cincu şi este a doua oară când vin“, „Nu înţelegem de ce atâtea acte şi hârtii. Ciobanii nu sunt şi contabili şi nu ştiu dacă cineva e conştient de acest lucru“, ne-au spus câţiva oameni nemulţumiţi.
Termenul limită pentru depunerea documentelor a fost 31 mai.
(Mihaela BĂRGĂOANU)
























