Forme fără fond

Suntem ţara formelor fără fond. După Marea Schimbare din 1989, am trecut la reformarea instituţiilor statului. Că nu se putea să edifici o nouă societate cu organisme ale vechii societăţi. Mai târâş-grăpiş, mai mereu în coada plutonului de ţări ex-comuniste, mai puţin practic şi mai mult declarativ, mai puţin din convingere, cât mai ales din constrângerile coanei Europa, am făcut-o, cu chiu cu vai. Tanti Europa ne-a mai urecheat, a mai închis ochii la lipsa noastră de consecvenţă, dar până la urmă tot ne-a trecut clasa. Cu mare îngăduinţă, ca pe elevul-problemă al clasei.

Aşa că a trebuit să trecem la reorganizarea instituţiilor, după chipul şi asemănarea celor spre al căror model de funcţionare tindeam. Cum am făcut-o şi cum funcţionează ele, se ştie.

A trebuit, din momentul în care ne-am manifestat dorinţa de a intra în NATO şi UE, să înfiinţăm o serie întreagă de organisme noi. Le-am înfiinţat, dar ce altceva decât nişte instituţii bugetofage, locuri pentru sinecure bine plătite pentru clientela politică sunt ele?

A trebuit să corectăm şi legislaţia. Să o adaptăm vremurilor şi să o armonizăm cu cea europeană. Avem legi moderne, bune, dar care nu valorează nici cât hârtia pe care au fost tipărite. Pentru că nu sunt aplicate.

Avem noi, românii, un talent neegalat de a distorsiona lucrurile, de a târâ orice demers lăudabil în derizoriu. Aproape nicio reglementare, instituţie, mesaj, intenţie nu-şi atinge scopul pentru care a fost creat. Aşa cum trebuie. Totul se pierde pe parcurs, în mlaştinile unei birocraţii ucigătoare şi în indolenţa şi lipsa de responsabilitate a celor ce conduc sau populează aceste organisme.
Avem instituţii democratice? Avem. Avem economie de piaţă. Avem. Avem legislaţie europeană? Avem. Dar avem noi, democraţie cu adevărat, avem economie funcţională, avem domnia legii în societate? Răspunsul e clar şi la îndemâna fiecăruia. Sunt doar forme fără fond. Degeaba modelul e european, dacă funcţionarea e …dâmboviţeană. Cum spunea Mircea Dinescu ,,comuniştii români au reuşit să demonetizeze comunismul, iar urmaşii lor de acum au făcut de trei parale şi democraţia!”

Tot o formă fără fond este şi Parlamentul României. Locul menit de Constituţie să fie principalul garant al democraţiei, expresie a voinţei populare, este ultimul la capitolul încredere din partea populaţiei. Teatru de desfăşurare al unor dispute politicianiste, străine de nevoile omului simplu. Adăpost al escrocilor în căutare de imunitate. Loc unde se ajunge doar cotizând din greu la partid pentru o poziţie eligibilă pe liste. Cameră de odihnă pentru somnoroşi. Cam asta a ajuns Parlamentul României. Cu toate acestea, nu sunt de părere că transformarea sa în parlament unicameral e o măsură bună. Dimpotrivă, cred că ne paşte un mare pericol. Dar despre asta, în numărul viitor.