Festivalul cartofului
Cea de-a treia ediţie a ,,Festivalului Cartofului“ a adunat la cetate zeci de făgărăşeni în cele două zile de week-end. Preţurile destul de ridicate ale fructelor şi legumelor de sezon i-au ţinut departe pe cei interesaţi. Nici vorbă să se aprovizioneze pentru iarnă. Au cumpărat doar strictul necesar, s-au bucurat de vremea bună şi de surprizele pregătite de organizatori.
3 zile la cetate
Comercianţii din piaţa agroalimentară s-au mutat pentru câteva zile în spaţiul dintre Cetatea Făgăraşului şi Casa Municipală de Cultură. Totul în cadrul „Festivalului cartofului“, ajuns la cea de-a treia ediţie. Pieţarii şi-au întins tarabele cu legume şi fructe de sezon însă nu au avut noroc de vânzări prea bune. Nici la preţuri nu au lăsat prea mult, unii chiar deloc, aşa că făgărăşenii nu s-au înghesuit să-şi cumpere prea multe pentru a-şi umple cămările. Mai mult pentru strictul necesar. La mare căutare au fost legumele. Nu au lipsit însă nici producătorii de brânză sau miere.
„Merge bine, nu foarte bine, pot să spun că e cam la fel ca dincolo, în piaţă. Eu am fost şi în anii trecuţi la festival, dar mi-a mers mult mai bine. Acum e tot mai slab. N-are lumea bani“, „Eu am vândut mai bine ca în piaţă. Am vândut multe legume şi sunt foarte mulţumită. Tare bine mi-au prins zilele astea de festival“, „ Am venit şi eu anul acesta cu brânză la festival. Anul trecut nu am venit pentru că nu mi-a convenit, dar anul acesta am venit şi până acum pot să spun că sunt destul de mulţumită. Dar am vândut la fel ca în piaţă. Clienţii sunt aceiaşi“, „A mers destul de bine. Se putea şi mai bine, dar a mers. Am vândut foarte multe fructe, enorm de multe fructe. Preţurile sunt la fel ca dincolo. Nu am umblat la ele“, ne-au declarat câţiva comercianţi.
Şi proaspete şi murate
Pentru cumpărătorii făgărăşeni, cele trei zile de festival au fost zile normale de piaţă. Nu s-au încumetat să cumpere prea multe chiar dacă oferta a fost variată. „Am crezut că o să fie mai bine la preţ. Nici poveste. Oferta e bogată, dar preţurile sunt aceleaşi. Nu văd nicio diferenţă. Nu am cumpărat prea multe. Exact ce mi-a trebuit. Nu am cumpărat pentru la iarnă nimic“, „E bună ideea asta de festival, dar dacă erau şi preţurile mai mici era bine“, ne-au spus câţiva cumpărători.
Făgărăşencele care nu şi-au cumpărat legume proaspete pentru a le pune pe iarnă au putut alege unele gata murate. „În fiecare an, punem murături fără conservanţi, totul natural şi cu diverse forme. Avem ardei iuţi, ardei paprika pe care i-am găsit doar de anul acesta, gogoşari, conopidă cu struguri, cu pepene şi usturoi. Arată foarte bine, mai ales că am încercat să facem tot felul de forme deosebite. Ne aşteptăm să cumpere lumea, pentru că arată bine şi sunt extrem de gustoase. Momentan sunt doar pregătite, dar peste o săptămână, două, sunt numai bune de mâncat“, ne-a declarat un producător.
Ceaune şi turte
Iar pentru a veni în ajutorul gospodinelor, edilii au invitat la festival şi pe cei care confecţionează ceaune. „Eu sunt din Tecuci. Am fost invitat la festival, cu ceaune, cratiţe, oale de aluminiu. Le trebuie oamenilor toamna să facă vinete şi tot felul de preparate pentru iarnă. Eu vin an de an aici la Făgăraş, ori de câte ori sunt invitat. Ceaunele pe care le vedeţi, eu le confecţionez, manual. De obicei, vânzarea merge bine. A mers şi de data asta, dar nu deosebit. Cu criza asta e mai greu, mai cumpără doar amatorii. Cel mai mare preţ, adică un ceaun la 35 de kilograme costă în jur de 250 de lei, iar cel mai mic, 13 lei“, ne-a declarat unul dintre producătorii de ceaune prezent la festival.
Iar cei mai mici dintre făgărăşeni s-au putut bucura de turtă dulce din plin. Iar preţurile au fost destul de mici. „Eu sunt din Piteşti. Am fost invitaţi şi am venit pentru că ne place foarte mult zona. Am mai fost şi în alţi ani. E o tradiţie, lumea cumpără turta dulce din bătrâni“, ne-a declarat un producător de turtă dulce.
Muzică şi voie bună
Totuşi, vremea plăcută, cu mult soare, a fost parcă în ton cu evenimentul. Cei pe care nu i-a prea tentat piaţa au avut parte de alte surprize.
După amiaza zilei de sâmbătă a fost dedicată iubitorilor de muzică. Făgărăşenii prezenţi la cetate au asistat la un spectacol folcloric cu solişti din zona noastră. Şi duminică a fost o zi specială. A fost pregătită tradiţionala tocană de cartofi, chiar dacă nu în cantităţi la fel de mari ca în alţi ani. Programul artistic a continuat şi duminică pentru toţi cei care au ales să-şi petreacă ziua de duminică la ,,Festivalul cartofului”.
Laura RAMBA







