Fermierii au ajuns la disperare
Sute de crescători de animale au protestat miercuri, 28 octombrie în faţa Ministerului Finanţelor. Aceştia sunt nemulţumiţi de decizia Guvernului Boc de a nu mai plăti subvenţia cuvenită pe cap de animal. Protestul nu a fost deloc unul paşnic, protestatarii îmbrâncindu-se cu jandarmii.
,,Fără subvenţii, ducem animalele la abator”
În Ţara Făgăraşului, câteva sute de familii îşi câştigă existenţa prin creşterea oilor sau caprelor. Vestea că Guvernul Boc nu le va acorda nici un leu pentru subvenţia cuvenită îi determină pe oameni să-şi sacrifice animalele. „Dacă nu mai primesc subvenţie, am să prăpădesc toate oile. Am să mai ţin doar 20-30 de oi, de plăcere. Atunci nu o să mai lucrez nici pământul, nici nimic. Nu mă mai omor pentru nimic, pentru că nu mai pot“ ne-a spus Nicolae Bârcea, unul dintre crescătorii de oi din Făgăraş. „Am tot sperat să ne dea subvenţie pentru animale, pentru că nu ne mai descurcăm. Avem foarte multe cheltuieli cu ciobanii, cu tratamentele, furajele şi multe altele“, ne-a spus şi Gheorghe Bruda, un alt crescător de oi din Făgăraş.
Subvenţia pe care o primeau din partea statului era mai mult decât benefică, mai ales că în ultimii ani, câştigul în urma acestei afaceri a fost din ce în ce mai mic. „Mă bazam pe această subvenţie pentru că am tot cheltuit, am tot cheltuit, iar de câştigat, nu am prea câştigat“, ne-a mai spus Nicolae Bârcea. „Poate sunt oameni care spun că acum 20 de ani, când nu primeam subvenţie, ne descurcam. Atunci erau alte condiţii. Aveam piaţă de desfacere. Acum, cu noile condiţii ale Uniunii Europene, nu mai putem face nimic, nu ne mai putem vinde marfa“, ne-a spus Gheorghe Bruda.
În judeţul Braşov, pentru aproximativ 1600 de crescători de oi şi capre, această îndeletnicire reprezintă principala sursă de venit. Prin această măsură luată de Guvern, numărul şomerilor din judeţ va creşte considerabil.
După proteste, guvernul plăteşte. Cu ţârâita.
Directorul APIA Braşov, Dorel Stânea, a ţinut să facă unele precizări, referitoare la situaţia creată: ,,Până în prezent, APIA Braşov nu se află în întârzieri de plată ci dimpotrivă, face plăţi în avans. Menţionez aici că APIA face plăţi, nu conform cu dorinţa instituţiei sau cu cerinţele (mari) sectoriale ci, strict, în baza unor dispoziţii legale şi executorii prin sume puse la dispoziţie de Bugetul Naţional, unele din sume fiind “decontate” din Fondul European de Garanţie în Agricultură.” Deci e limpede: dacă se dau bani de la buget şi UE, APIA plăteşte! Dacă nu, nu!
Situaţia fermierilor râmâne grea, agravată atât de criză, cât şi de inadecvarea programelor pentru agricultură: ,,Situaţia fermierilor ce au de primit subvenţii diferă de caz la caz şi nu ţine strict de plăţile APIA, ci de un context mult mai larg în care acestea sunt parte. Astfel, politicile agricole sunt cuprinse în PAC (Politica Agricolă Comună – UE) şi transpuse în PNDR (Programul Naţional de Dezvoltare Rurală). Pentru APIA, oricare deţinător de terenuri de la un hectar în sus, cu parcele de peste 30 ari, este considerat fermier; în România există circa 1.200.000 fermieri pe o suprafaţă de circa 9,2 milioane ha. Din păcate, consider că programele din agricultură sunt aplecate, cu precădere, pe o agricultură de subzistenţă, rezultatele fiind în aceeaşi notă, subvenţiile agricole îmbrăcând în unele cazuri o formă de sprijin social. De aceea, lipsa lor, în contextul actual, are o conotaţie mai gravă, un număr mare de deţinători de suprafeţe de terenuri şi animale nereuşind să-şi acopere cheltuielile ocazionate de activităţile agricole.
După manifestările violente pe care fermierii le-au făcut săptămâna trecută la Bucureşti, guvernul a emis două hotărâri care prevăd alocarea sumei de 571 lei pe capete la bovine cu avans de 200 lei şi plata a 44 lei/cap ovine/caprine, cu plata unui avans de 15 lei, începând din 2 noiembrie, diferenţa urmând a fi plătită până la sfârşitul lunii februarie 2010.
(Mihaela BĂRGĂOANU)
























