Făgărăşenii se vor distra pe bani mai puţini

zilele-fag1Făgărăşenii se vor distra anul acesta pe bani mai puţini. Pentru manifestările culturale şi artistice din 2010 s-au alocat mai puţine fonduri decât în anii precedenţi. De vină e bugetul sărac al oraşului. Şi totuşi, dacă banii sunt gestionaţi cum trebuie, făgărăşenii ar putea să nu simtă lipsa lor.

Mai puţini bani decât s-au cerut
Visterie goală, bani ioc, criză economică. Cu toate acestea, oamenii trebuie să se mai şi distreze. Astfel, a venit momentul ca aleşii locali să decidă cum şi câţi bani vor aloca pentru manifestările din 2010. S-au întocmit liste cu banii de care e nevoie pentru fiecare activitate în parte, iar consilierii au propus sumele pe care bugetul le permite. Astfel, deşi pentru activităţile Muzeului Ţării Făgăraşului s-au solicitat 25 de mii de lei, au fost alocaţi doar 10 mii de lei. Pentru ,,Primăvara Făgărăşeană”, care include un festival al berii, un târg de Paşti, precum şi manifestarea „Cetatea Florilor”, s-au alocat 45 de mii de lei, deşi s-au solicitat de trei ori mai mulţi bani. „Din cauza bugetului de austeritate, avem mai puţini bani alocaţi pentru manifestările din 2010, decât anul trecut. Am încercat însă să-i gospodărim mai bine. Sunt într-adevăr, manifestări mai puţine, dar mai consistente şi mai bine organizate. Am renunţat, în ceea ce priveşte alocarea de resurse pentru şcoli, s-au dat mai puţini bani manifestărilor organizate de muzeu sau de Fundaţia Negru Vodă”, a declarat consilierul local Traian Duţă.

zilele-fag11Fiecare anotimp ne va aduce ceva nou
Cu toate acestea, în fiecare anotimp, făgărăşenii vor avea parte de distracţie. Prima manifestare de acest gen va fi ,,Primăvara Făgărăşeană”: pentru prima oară ne vom bucura de un târg de Paşti şi de un Festival al Berii. Aşa cum ne-am obişnuit, vom sărbători în luna august ,,Zilele Făgăraşului”, care sunt dealtfel şi cele mai costisitoare „Ca de obicei, pentru Zilele Făgăraşului din vară – când participarea este cea mai consistentă, cu făgărăşenii veniţi din străinătate să îşi revadă familia – s-au alocat cei mai mulţi bani. Apoi, în ordine descrescătoare, sunt alocaţi bani pentru manifestări care cuprind şi sărbători ale diverselor instituţii sau altele cum sunt Primăvara Făgărăşeană, Toamna Făgărăşeană-Zilele Cartofului”, a mai spus Traian Duţă.

Program apreciat de făgărăşeni
Oamenii sunt bucuroşi că autorităţile s-au gândit să le ofere atât de multe manifestări culturale şi artistice. Majoritatea făgărăşenilor se aşteptau să se organizeze şi anul acesta ,,Zilele Făgăraşului”, dar puţini ştiau despre ,,Primăvara Făgărăşeană”. Un motiv în plus de bucurie pentru mulţi dintre concitadini. „E foarte bine că vom avea şi noi un festival al berii. Dacă va fi la fel de bine organizat ca Zilele Cetăţii Făgăraşului de anul trecut, va fi excelent”, „Mă bucur că se mai mişcă şi la noi în oraş câte ceva. Criză sau nu, oamenii trebuie să se distreze”, ne-au spus făgărăşenii.
(Lavinia GHEORGHE)

Imparte stirea cu prietenii tai!

Lasa un comentariu

VREMEA IN FAGARAS
Mai mult noros
-8 °C real -8 °C

Vant: 5 km/h, bate dinspre S-V
Presiunea atmosferica: 773 mmHg
Vizibilitate: 3 Km
Umiditate: 35 %
Temperatura de roua: -11 °C

CURS VALUTAR 11/02/2012