Cu doar 2% din impozitul pe venit le puteţi alina suferinţa

hospicePutem să le alinăm suferinţa fără să ne coste nimic! Totul este să ne dorim ca cele două procente din impozitul nostru pe venit să ajungă acolo unde e nevoie. La Hospice Casa Speranţei, la cei care au grijă de bolnavii incurabili în faza terminală. Nu trebuie decât să completăm un formular şi banii noştri vor fi poate ultima bucurie pentru unii semeni ai noştri.

În urmă cu trei ani, bolnavilor incurabili din zona noastră li se întindea o mână. Atunci a apărut la noi în oraş Organizaţia Hospice Casa Speranţei. Zeci de suferinzi s-au bucurat până acum de serviciile celor care au ştiut cum să aline durerile lor. Cadrele medicale de aici sunt poate ultima speranţă a unor semeni. „Cred că sunt foarte puţini dintre noi aceia care nu au avut nefericita ocazie de a cunoaşte un bolnav incurabil, pentru care să nu fi vrut să facă mai mult. Din păcate, sistemul public nu are suficiente resurse şi nu are serviciile necesare pentru ca bolnavul incurabil după externarea lui din spital să fie asistat cum trebuie la domiciliu. Principala problemă este faptul că sunt foarte puţine servicii în România care să se ocupe de aceste lucruri“, ne-a spus doctor Mălina Dumitrescu de la Hospice Casa Speranţei.

E greu să nu te impresioneze drama unor bolnavi, oameni maturi sau copii, aflaţi în faza terminală a nemilosului cancer, fără a te întreba ce poţi face pentru ei. Pentru serviciile oferite de Hospice Casa Speranţei, e nevoie de bani, pe care statul nu-i are. Feicare dintre noi poate face ajuta, completând doar un formular. „Este nevoie de bani din toate părţile, sigur, mai ales din partea sistemului de sănătate, pentru că majoritatea celor pe care îi îngrijim sunt oameni care şi-au plătit contribuţiile la asigurările de stat şi sperăm ca din acest an lucrurile să se schimbe. Sunt foarte multe şanse să se schimbe în bine în viitorul contract – cadru, dar până atunci toate aceste servicii au şi o componentă de contribuţie din partea comunităţii, din partea celor care vor să aducă mai mult sistemului public“, ne-a msi spus mălina Dumitrescu.
Formularele pentru redirecţionarea celor două procente din impozitul pe venit către Fundaţia Hospice Casa Speranţei se găsesc la Administraţia Financiară sau la sediul organizaţiei din incinta Spitalului Municipal.
(Lavinia GHEORGHE)

Imparte stirea cu prietenii tai!

Lasa un comentariu