Eu cu cine votez?

eu-cu-cine-votez-mic,,Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Mandatul său este de 5 ani, iar funcţia de preşedinte al ţării poate fi îndeplinită pentru cel mult două mandate, care pot fi şi succesive”. Aşa grăieşte Constituţia despre evenimentul care va avea loc în 22 noiembrie, pe tot cuprinsul ţării, dar şi în comunităţile româneşti din diaspora. El vine să încheie o campanie destul de agitată, mai ales la televiziune şi pe internet, pigmentată de atacuri sub centură şi dezvăuiri ale serviciilor secrete. Dublat de un referendum contestat şi fără efecte juridice, scrutinul prezidenţial din 22 noiembrie promite, după toate sondajele, să fie foarte strâns şi să aibă un deznodământ doar de Moş Nicolae, pe 6 decembrie, când se vor confrunta primii doi candidaţi de la turul I.

Băsescu-Geoană sau Băsescu-Antonescu?
Deşi cursa electorală a avut 12 protagonişti, părerea unanimă, confirmată de majoritatea sondajelor, este că bătălia se va da între preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu, susţinut de PD-L, candidatul PSD, Mircea Geoană şi candidatul PNL, Crin Antonescu. Mai exact, miza pare a fi cine ajunge în turul 2 cu Traian Băsescu. Primii doi par favorizaţi de aparatele puternice de campanie ale partidelor care îi susţin. Pe de altă parte, deşi a evitat populismele şi băile de mulţime, Crin Antonescu a ,,punctat” în apariţiile televizate şi în confruntările cu ceilaţi candidaţi. Una peste alta, o competiţie foarte strânsă, iar din rezultatele controversatelor sondaje de opinie se desprinde o singură certitudine: niciunul dintre candidaţi nu va obţine 50% +1 din voturi la 22 noiembrie. Asta înseamnă că vom avea un al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi, scrutin care se va desfăşura în ziua de 6 decembrie.

Scrutinul prezidenţial va fi dublat, în premieră, de un referendum la care cetăţenii vor fi rugaţi să se pronunţe asupra propunerii preşedintelui referitoare la reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300 şi de trecerea la un sistem parlamentar unicameral.

O altă premieră a acestui scrutin prezidenţial este organizarea separat de alegerile parlamentare. Aceasta ca o consecinţă a faptului că mandatul preşedintelui a fost prelungit de la 4 la 5 ani.

Încă o noutate o constituie faptul că, pentru prima dată la alegerile prezidenţiale, ştampilele de vot vor fi personalizate. Pe ele va fi înscris numărul secţiei de vot şi judeţul în care se votează.

vot-cabina127 de secţii de vot la Făgăraş
Pregătirile pentru alegerile prezidenţiale şi pentru referendum sunt pe ultima sută de metri şi în oraşul nostru. Secţiile au fost organizate, panourile electorale montate, iar listele cu făgărăşenii cu drept de vot pot fi consultate la sediul Primăriei. Cei aproape 35.000 de făgărăşeni înscrişi pe listele electorale îşi vor putea exercita dreptul de vot în cele 26 de secţii pregătite în acest sens de administraţia locală. În plus, faţă de scrutinele anterioare, în incinta clădirii unde îşi desfăşoară activitatea Apa Serv, va fi amenajată o secţie specială pentru cei care nu au domiciliul în Făgăraş. „Conform unei dispoziţii emise privind aplicarea legii 370/ 2004, în Făgăraş sunt 26 de secţii de votare, aşa cum au fost şi în anii precedenţi, plus una specială. Cea specială este destinată celor care se află în tranzit în ziua alegerilor“, ne-a spus Laura Giunca, director la Direcţia de Administrare Publică Locală din cadrul Primăriei Făgăraş.
Făgărăşenii vor primi de această dată trei buletine de vot. Unul pentru alegerea preşedintelui şi alte două referitoare la referendum. „Conform ultimelor acte normative, vor fi trei buletine de vot. Un buletin va fi pentru alegerea preşedintelui României şi două vor fi referitoare la referendum. Prima întrebare pentru referendum va fi cea privind opţiunea cetăţenilor cu privire parlamentul unicameral, iar cea de-a doua întrebare se va referi la reducerea numărului de parlamentari până la maximum 300“, ne-a mai spus Laura Giunca.

O hotărâre a guvernului emisă săptămâna trecută stabileşte că în secţiile de votare vor exista două tabele pentru semnături: unul în care se va semna înainte de a vota preşedintele, iar în celălalt vor semna cei care vor vota la referendum. Un alegător poate vota doar pentru alegerea preşedintelui, putând refuza să voteze şi la referendum. Cu toate acestea, pe cartea de identitate a votantului va fi lipit un singur timbru autocolant.

Tot săptămâna trecută au fost aleşi preşedinţii şi locţiitorii preşedinţilor secţiilor de votare, iar în zilele acestea se lucrează la amenajarea secţiilor de votare din oraşul nostru.
În întreg judeţul Braşov se vor amenaja 119 secţii de votare, iar în oraşul Victoria, 7 secţii.

Imparte stirea cu prietenii tai!

Lasa un comentariu

VREMEA IN FAGARAS
Partial insorit
-4 °C real -4 °C

Vant: 2 km/h, bate dinspre E-SE
Presiunea atmosferica: 773 mmHg
Vizibilitate: 10 Km
Umiditate: 38 %
Temperatura de roua: -4 °C

CURS VALUTAR 10/02/2012