Modestia campioanei

Modestia e bună atunci când eşti deja celebru, spunea un om deştept şi poate puţin cam cinic. Prima oară când am auzit-o, am rămas puţin contrariat. Cum, îmi spuneam, acasă m-au învăţat că e bine întotdeauna să fii modest, nu îngâmfat, nu trufaş, nu încrezut.

,,Lauda de sine nu miroase-a bine” ni se spunea şi la şcoală. Apoi, la maturitate, trăind şi vremurile pe care le trăim, părerea mi s-a mai nuanţat. Mi-am amintit şi o discuţie dintre Robert Turcescu şi regretatul Octavian Paler. Acesta din urmă întreba retoric : ,,Credeţi că modestia, la tinereţe, e o virtute?” Nu a fost nevoie de o demonstraţie, pentru că Turcescu a răspuns imediat : ,,Nu”. Şi cam aşa e. La vreme de tinereţe, mai ales într-o economie concurenţială (cum, pe unele segmente, este şi a noastră) este bine să laşi modestia la o parte. Să nuanţez, modestia, nu şi buna creştere! Când eşti tânăr, când ai toată viaţa înainte, când vrei cu tărie să devii cineva, trebuie să fii ofensiv. Să fii ,,rău”. Să nu vezi altceva, să nu trăieşti altceva, să nu miroşi, mănânci, bei, simţi altceva decât idealul tău. Pentru care trebuie să munceşti zi şi noapte, ca un rob. Fără astea nu se poate. Şi trebuie, pentru că e secolul 21, să ştii să te promovezi. Degeaba eşti bun, dacă nu te vede nimeni. Dacă nu te ştie nimeni. Dacă eşti bun, dar bleg de-ţi fură cioara mămăliga din mână, slabe şanse. Dacă a şti să te promovezi, să te pui tu însuţi în valoare înseamnă să fii (sau să pari lipsit de modestie) atunci fie. Deşi nu cred. Puneţi-vă în pielea unui patron sau a unui manager de resurse umane. Ce candidat v-ar reţine mai mult atenţia (nu am spus şi pe care l-aţi alege pentru angajare): unul tăcut şi şters unul viu, cu vervă şi replică? Ei, vedeţi! Iar îmi vine în minte un caz concret. E cazul unei românce, ajunsă şef de personal la cel mai luxos şi exclusivist hotel din lume, Burj Al Arab. Ştiţi ce le-a spus la interviu şeicilor putrezi de bogaţi, proprietari ai hotelului? Citez: ,,Luaţi-mă pe mine, pentru că asemenea ocazie nu mai aveţi! Sunt cea mai bună!” A fost de ajuns ca şeicii să ridice o sprânceană şi să-şi spună: ,,Hai s-o vedem de ce e-n stare!” Iar într-o asemenea situaţie, dacă eşti bun, dacă ştii pe ce te bazezi, ai mari şanse să reuşeşti. Iar după ce ai reuşit, îţi poţi permite să fii modest. Da, dar ce frumos arată!

Am avut prilejul să constat acest lucru la întâlnirea cu Mariana Tîrcă. Un om care a ajuns pe culmile perfecţiunii sportive, uimind capitalele lumii, dar care nu a uitat orăşelul de unde a plecat. O sportivă aureolată de zeci de premii cucerite în lume, dar care se emoţionează ca un copil la primirea unei diplome, care o face cetăţean de onoare tocmai a acelui orăşel. Mariana nu ,,joacă” modestia. Ea ESTE un om modest. Şi asta o face şi mai frumoasă. Dar dacă ar fi fost ,,modestă” şi la începuturi, n-ar fi ajuns în nici un caz ceea ce este.