Drama unei familii în luptă cu sistemul

Destinul unor oameni a fost scris cu litere prea grele. Unor semeni le-a fost dat să trăiască drame greu de imaginat. Nimic nu e mai dureros decât să ai în familie un copil bolnav care ştii că nu se va vindeca vreodată. Familia Toth trăieşte de aproape 18 ani o astfel de dramă. Alexandru, băiatul lor suferă de autism şi nu are parte de nici un ajutor de specialitate, dimpotrivă, oamenii şi tinerii de vârsta lui îi provoacă numai necazuri şi nimeni până acvum nu a dat un licăr de speranţă acestei familii poate prea greu încercate.

Totul părea normal până într-o zi
Povestea lui Alexandru şi a familiei lui nu pare reală. Pare o dramă de undeva de dincolo de ecranul televizorului. Atunci însă când priveşti în ochii trişti ai mamei, când priveşti dincolo de frământările tatălui realizezi că drama e reală. Şi e lângă noi. O familie care cu siguranţă merita să ducă o viaţă normală nu o povară prea grea pentru orice pământean. Şi ce e mult mai trist e faptul că cei din jur privesc neputincioşi spre această familie şi nimeni nu pare în măsură să facă ceva care să stingă această tristeţe.

Povestea lui Alexandru e povestea unui copil bolnav care nu se poate bucura de viaţă din cauza celor din jur. E povestea unor părinţi care-şi pun copilul mai presus de orice şi pentru care viaţa e o luptă cu propriile destine.
Când a venit pe lume, Alexandru părea un băieţel perfect sănătos. Părinţii nu s-ar fi gândit niciodată cum avea să se transforme viaţa lor. Fericirea a durat puţin, apoi totul s-a transformat într-un coşmar atunci când au aflat că Alexandru suferă de o boală grea. « Am observat că are o problemă abia când avea 1 an. La un moment dat, a început să nu mai înveţe cuvinte noi, a încetat să le pronunţe şi pe cele pe care le învăţase şi treptat s-a retras într-o lume a lui, nu mai vorbea, nu mai era atent la ce vorbim noi cei din jur cu el şi atunci ne-am dat seama că e ceva grav” povesteşte mama băiatului Lidia Toth

,,Am absolvit Psihologia ca să-mi ajut copilul”
Diagnosticul pus de medici a fost dur. Băiatul suferă de autism. O boală ale cărei cauze sunt necunoscute şi care este extrem de dificil de tratat. În România nu există prea mulţi specialişti, aşa că tânărul nu are parte de niciun ajutror de specialitate. Alexandru e îngrijit doar de părinţi. Mama e asistentul personal al băiatului şi ambii părinţi ar face orice să-l vadă fericit. În încercarea de a-l ajuta, mama s-a înscris la Facultatea de Psihologie pe care a şi absolvit-o. Despre autism însă a învăţat prea puţin. Cursurile o ajută totuşi. ,,Am absolvit psihologia ca să-mi ajut copilul. E prea complicat însă. Totuşi, mă ajută să nu mă scufund. Pentru că dacă eu mă scufund, îl voi trage după mine şi pe Alexandru. Mă ajută să menţin această familie undeva la suprafaţă» povesteşte cu lacrimi în ochi femeia.

E pasionat de muzică
Alexandru e un tânăr altfel decât cei vârsta lui. Deşi are 17 ani, tânărul se comportă ca un copil de 3 ani. Şi totuşi are pasiunile lui. Îi place să se joace pe calculator şi a învăţat singur să folosească un computer. Tot singur a învăţat să cânte la chitară, iar atunci când cântă Alexandru se linişteşte. Muzica a devenit cea mai mare pasiune a lui. Deşi nu vorbeşte decât atunci când vrea el, când vine vorba despre versurile unui cântec nu spune niciodată nu.

Îi plac şi plimbările. Tatăl e cel care îl plimbă în fiecare zi. Pentru că suferă de autism tânărul are nevoie de un program strict. Dacă la ora 12 trebuie să meargă la plimbare, tatăl nu poate întârzia niciun minut. Îl urcă pe băiat pe portbagajul bicicletei şi pleacă împreună pe acelaşi traseu în fiecare zi. «Alexandru ştie că în fiecare zi ieşim la plimbare. Avem traseul nostru pe care-l respectăm întotdeauna. Pentru el rutina este foarte importantă şi nu ne putem abate în niciun fel de la programul stabilit » povesteşte tatăl, Gabor Toth.

Oamenii îl agresează şi marginalizează
Plimbările nu sunt însă întotdeauna aşa cum ar trebui. Când tatăl îl scoate în oraş pe bicicletă, tinerii de aceeaşi vârstă cu el îl deranjează mereu. De cele mai multe ori îi adresează cuvinte urâte, iar Alexandru suferă şi se manifestă aşa cum poate el. «După cum spuneam, avem zilnic acelaşi traseu. Plecăm de pe strada noastră (n.r. Morii), pe strada Stadionului şi apoi spre centrul oraşului. Problema e că atunci când ajungem în dreptul Seminarului Teologic, copiii sunt în pauză, ies la geam şi ne adresează cuvinte urâte sau ţipă după noi. Alexandru devine atunci agitat, se manifestă aşa cum ştie el, ţipă, iar eu încerc să-l calmez. Când ajungem acasă însă, pentru că a ţinut toată furia în el, răbufneşte şi sparge uşile, geamurile sau devine agresiv cu noi. E trist că aceşti tineri care-i fac rău nu-şi dau seama că joaca lor face rău întregii familii », a mai spus tatăl băiatului. O viaţă şi aşa destul de tristă, o dramă pe care suntem prea ocupaţi s-o înţelegem şi prea puţin educaţi să încercăm s-o schimbăm.

Există oare speranţă ?
Zilele băiatului sunt toate la fel. Cu oameni care-l marginalizează şi cu părinţi care suferă alături de el. Nu primeşte deloc ajutor de specialitate şi până acum nimeni nu s-a oferit să-l ajute, deşi soluţii ar exista. ,,Cred că cea mai bună soluţie pentru el ar fi un centru de zi unde să se ocupe cineva de specialitate de el, unde să-şi ocupe timpul cumva, unde să facă ceva să se simtă şi el util, să simtă că face parte dintre oameni. Să nu mai fie retras, să nu mai fie marginalizat. Să fie înţeles şi acceptat aşa cum este el, pentru că Alexandru ştie când este acceptat şi simte când este exclus şi reacţionează în consecinţă », ne-a mai spus Lidia Toth.

Se pare însă că până acum nimeni dintre cei în măsură să facă ceva nu a ştiut de drama acestei familii. Cineva însă se pare că va veni să le aducă un zâmbet acestor părinţi prea greu încercaţi de viaţă. Aceşti oameni au primit în sfârşit un răspuns de la cineva în măsură să schimbe situaţia lor. «La sesizarea dumneavoastră, vom declanşa o anchetă socială şi dacă vom identifica o sursă de ajutor, cu siguranţă acest tânăr va fi ajutat », a declarat directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Michaela Judele. Şi poate chiar se va face ceva pentru acest copil, pentru această familie…

Alexandru a avut ghinionul să se nască în România, ţara în care oamenii nu au fost educaţi să-l accepte aşa cum trebuie, unde nu există centre în care să-şi petreacă timpul aşa cum ştie el, ţara unde până acum nimeni nu a dat acestei familii măcar un licăr de speranţă.
Lavinia GHEORGHE