Dacă lucrurile continuă aşa, în curând nu vor mai exista nici măcar oameni care să sesizeze erorile de limbaj!

Interviu cu profesoara Michaela Judele

Examenul de bacalaureat ediţia 2010 se prezintă sub o altă (a câta oare?) nouă formă. Teste de aptitudini care se susţin în timpul anului şcolar, teste fără note, al căror rezultat nu contează la media finală. Apoi, mai puţine examene în sesiunea din vară. E bine, e rău? Încă nu ne dăm seama, dar până una–alta, e altfel. Din nou, altfel. Într-un domeniu unde, parcă mai mult decât în altă parte, de 20 de ani, se schimbă forma şi nu fondul, consecinţele pe termen mediu şi lung vor afecta toater sectoarele vieţii economice şi sociale. Pentru că este vorba de cei care vor munci, vor trăi, vor conduce România de mâine. Şi iertaţi celui care scrie aceste rânduri o părere personală: premisele nu sunt deloc încurajatoare… Mai multe despre BAC 2010, comasarea şcolilor şi în general despre învăţământ şi educaţie cu un cadru didactic care are şi experienţa conducerii unui inspectorat şcolar judeţean, deci o viziune mai largă asupra stării sistemului. Plus de asta, un om care, chiar dacă provine din sistem, nu se sfieşte să spună lucrurilor pe nume, refuzând acea solidaritate de breaslă prost înţeleasă, care îi face pe unii să spună că albul e negru doar pentru că e ,,al nostru”. Citiţi şi reflectaţi, părinţi, profesori şi elevi…

Cum vi se pare această variantă de examen de bacalaureat? Testările la comunicare în limba maternă şi la utilizarea calculatorului mi se par binevenite, dar de ce fără notă care să conteze la medie?
Categoric, competenţele evaluate pentru obţinerea certificatelor respective sunt obligatorii pentru orice tânâr care doreşte să se integreze pe o piaţă a muncii din ce în ce mai exigentă, în concordanţă cu evoluţia tehnologică –şi nu numai- într-o societate modernă. Faptul că această evaluare nu se cuantifică în note nu este însă nici in avantajul elevului (la probele orale notele fiind, de regulă, mai mari decât la cele scrise), nici nu are rolul de a-i motiva pe tineri, pentru că rezultatul obţinut nu influenţează în nici un fel media de bacalaureat.

Bacalaureatul din anii 50-60 era extrem de greu, se dădeau multe probe, chiar mai multe examene în aceeaşi zi (pe vremea aceea, n-avea oricine ,,liceul la bază’’!). În anii 80, bacalaureatul ajunsese o formalitate, greu fiind examenul de admitere la facultate. După 90, forma examenului s-a schimbat aproape în fiecare an, plus că s-a ajuns la deturnări de genul furt de subiecte sau note mari date pentru a avea medie mare la concursul de dosare la facultate. Care a fost, după părerea dumneavostră, cea mai bună formulă?
În ultimii ani s-a incercat o metodologie şi unele criterii de evaluare care să-i dea bacalaureatului greutatea de altădată. Din păcate, acest lucru nu s-a realizat şi nici nu cred că se va schimba ceva atâta timp cât cadrele didactice, unităţile de învăţămant, inspectoratele judeţene vor fi ierarhizate în funcţie de rezultatele pe care elevii le obţin în urma evaluărilor, inclusiv a bacalaureatului. Tendinţa va fi ca notele să fie mai mari, chiar dacă nu au acoperire în competenţele corespunzătoare. Pe de altă parte, nici elevii, nici părinţii nu sunt foarte interesaţi de ceea ce realmente acumulează prin procesul de învăţământ – cunoştinţe, deprinderi, abilităţi- ci doar de note cât mai mari şi cât mai uşor obţinute. Cred că acest lucru se încadrează în procesul disoluţiei valorilor la care asistăm pe toate palierele societăţii şi care, în timp, ne va costa enorm.

Cum ar trebui să arate bacalaureatul ca model ? Sau altfel spus, există un model bun în alte ţări care ar putea fi implementat ?
Cred că bacalaureatul ar trebui să fie diferenţiat în funcţie de profilul liceului. Modelul francez – în ceea ce priveşte metodologia, nu şi evaluarea -ar fi foarte bun. Aş opta pentru un bacalaureat de ,,tip A” (ştiinţific) pentru elevii liceelor şi colegiilor teoretice, un bacalaureat de ,,tip B” ( tehnologic) pentru liceele tehnologice şi un bacalaureat de ,,tip C” ( vocaţional) pentru liceele de artă şi cele sportive. Aşa, evaluarea ar fi adaptată atât intereselor specifice pe care elevii le au, cât şi competenţelor pe care le dobândesc cu preponderenţă în şcolile ai căror absolvenţi sunt.

Cum vi se par rezultatele acestui examen? Cum e posibil ca toţi elevii de la unele colegii să primească un calificativ maxim, cel de ,,experimentat în utilizarea limbii române’’(trecem peste titulatura absolut nefericită, dacă nu rizibilă)? Nu ne furăm singuri căciula, raportând, ca pe vremuri, realizări de 100% ?
Ba da. Categoric. Am explicat, cel puţin în parte, şi de ce se întâmplă aşa. Rezultatul? O limbă română schilodită, pe care o auzim nu numai pe stradă, ci şi în presă, în politică, azi, mâine, în şcoală chiar. Ceea ce e mai trist este faptul că, dacă lucrurile continuă aşa, în curând nici măcar nu vor mai exista oameni care să sesizeze erorile! Anomalia va părea normalitate. Trist. Foarte trist…

Ce părere aveţi despre măsura preconizată de comasare a şcolilor din Făgăraş?
Măsura despre care vorbiţi este, de fapt, consecinţa unei alte măsuri, şi anume schimbarea indicatorilor avuţi în vedere în fundamentarea criteriilor de finanţare a unităţilor şcolare. Este vorba de finanţarea ,,per capita” a şcolilor – adică prin alocarea unei sume prestabilite pentru şcolarizarea fiecărui elev. Încă de acum câţiva ani am ştiut că va veni momentul în care acest sistem de finanţare se va aplica şi în România, el fiind comun majorităţii sistemelor de învăţămant din Uniunea Europeană. Teoretic, consecinţa ar trebui sa fie creşterea competitivităţii între unităţile de învăţământ şi, pe cale de consecinţă, creşterea calităţii în invăţământ şi eliminarea risipei. Practic… Deci, şcolile se comasează pentru a li se putea asigura finanţarea prin creşterea numărului de elevi. Sper că va fi bine. La Făgăraş, sigur!

Se va extinde această măsură şi la grădiniţe?
Grădiniţele vor fi arondate, la fel ca şi până acum, unui centru bugetar prin care se vor derula fondurile care le asigură finanţarea.

Aveţi cunoştinţă despre situaţia (şi soarta) şcolilor din mediul rural?
Cu unităţile de învăţământ din mediul rural lucrurile sunt mai complicate în măsura în care, de prea multă vreme, s-a amânat aplicarea oricăror măsuri care să le eficientizeze şi să le asigure creşterea calităţii. Există, la nivelul judeţului, şcoli în mediul rural cu un număr mare de elevi, cadre didactice calificate şi rezultate apreciabile. Dar, există şi multe şcoli la sate cu un număr foarte mic de elevi (5 – 10 elevi). Cum majoritatea şcolilor au primit în guvernarea anterioară microbuze şcolare, e mult mai eficient – din toate punctele de vedere, nu numai economic – ca elevilor să li se asigure transportul gratuit la şcoala de la nivelul comunei. Aşa se întâmplă peste tot în Europa şi acesta e un lucru bun pe care putem să îl implementăm şi noi. Sigur, va exista o anumită rezistenţă, pentru că măsura va fi mai puţin ,,comodă” pentru cadrele didactice dintr-un sat sau altul şi chiar pentru elevii care vor face naveta. Nu este însă un lucru foarte nou şi oamenii se vor obişnui.

Cea mai grea întrebare, la final: ce i-aţi sfătui pe absolvenţii de liceu sau facultate care au ghinionul să termine o formă de învăţământ în actualele condiţii de criză (nu doar economică)?
Nu să emigreze, aşa cum ar părea justificat în acest moment. Să se pregătească cât mai bine pentru ca, în ,,jungla” în care ei vor lupta pentru un loc de muncă, să aibă cât mai multe atuuri şi, pe viitor, să fie mai atenţi cum votează. Cred că s-au convins că votul ,,la impresie” îi poate costa scump şi pe termen lung. Nădăjduiesc că nu numai un cunoscut om politic a primit de curând şi ,,o lecţie” din partea electoratului, ci şi electoratul, cel puţin o parte din el, a primit o lecţie prin ceea ce a urmat şi va fi mult mai atent ca astfel de lucruri să nu se mai repete. Sunt, ca întotdeauna, încrezătoare în viitor şi în capacitatea românilor de a se redresa, chiar şi atunci când acest lucru pare atât de dificil.
Interviu realizat de Dan CIOCOIU

Stiri asemanatoare:

1. N-avem bani nici de reduceri…
2. Atâta timp cât există dăruire în ceea ce faci, rezultatul nu poate fi decât pozitiv
3. Dacă ai răbdare, încet-încet, în viaţă, vin şi lucrurile bune.
4. Destrămarea unui vis frumos – ENA Inter nu mai există!
5. Viaţa de fotbalist e cumplit de grea, îţi cere sacrificii pe care nu oricine le poate face
6. Medicina este o profesie complexă, care îmbină harul dat de Dumnezeu de a sluji bolnavul, cu ştiinţa şi credinţa
7. Nu producem ca să ne facem de lucru sau pe stoc. Producem şi vindem sortimentele care se caută
8. Ziua care a anunţat sărăcia
9. Cea mai mare împlinire a unui primar este să vadă oameni mulţumiţi
10. George este copilul pe care l-aş pune la masă cu copiii mei!