Cetatea a ajuns în finală!

cetatea-site,,Un euro cu TVA dau pentru cetatea mea!’’ A fost deviza sub care făgărăşenii s-au mobilizat prin toate mijloacele moderne sau clasice de comunicare. Prin messenger, e-mail, telefonic sau prin viu grai, făgărăşenii s-au informat unii pe alţii, s-au mobilizat şi au reuşit ca prin SMS-urile şi apelurile lor telefonice, să propulseze Cetatea seculară a Făgăraşului, mândria de necontestat a oricărui făgărăşean, în finala concursului pentru restaurare, finală care va avea loc de Ziua Naţională a României, la Bucureşti.

Duel strâns cu Budila
Biserica fortificată de la Dealu Frumos, Cetatea Făgăraşului şi Castelul Beldy de la Budila au fost cele trei competitoare aliniate la startul celei de-a treia ediţii a emisiunii ,,Restaurare’’, realizată de TVR. La o privire obiectivă, dar şi la una plină de patriotism local, s-ar putea spune că nu am avut contracandidaţi de nivelul nostru. Cetatea pleca în mod cert favorită, dată fiind importanţa şi măreţia sa, starea în care se află, dar şi mărimea comunităţii care o găzduieşte. Fiind vorba de un duel cu două edificii aflate în două comune, se părea că nu vom avea probleme cu ajungerea în finală. Lucrurile nu au stat chiar aşa. ,,Victoria Cetăţii Făgăraşului a fost obţinută la o diferenţă foarte mică de voturi. Voturile Făgăraşului au fost în număr de 1164, Budila a avut 1026, iar Dealu Frumos, 441 de voturi. Practic, aţi mers cap la cap până spre sfârşit. Budila a condus până vineri, când voturile de la făgărăşeni au răsturnat situaţia şi cetatea din Făgăraş a câştigat», ne-a declarat Georges Boisnard, producătorul emisiunii. Iată că, deşi am crezut că va fi mai uşor, nu a fost chiar aşa. La rezultatul strâns s-ar putea să fi contribuit şi o greşeală de direcţionare a mesajelor, care în primele două zile indicau faptul că Cetatea Făgăraşului ar trebui votată la cifra 3. După îndreptarea greşelii, organizatorii ne-au asigurat că voturile primite până atunci de cetate se vor lua în considerare. Lucru oricum, necontrolabil. Apoi, la unele mesaje trimise la 1388 s-a primit confirmarea votului, la altele, nu. Spunem aceste lucruri pentru că la finala de pe 1 decembrie, s-ar putea să ne lovim din nou de ele. Sperăm că nu.

Greul abia acum începe
Vestea accederii în finală, aflată duminică după-amiază, a bucurat pe toată lumea. Atât persoane implicate în acţiunea de popularizare a evenimentului, cât şi oameni obişnuiţi. Unul dintre cei care s-a străduit cel mai mult ca făgărăşenii să afle despre şansa oferită Cetăţii Făgăraşului, a fost, firesc am putea spune, dat fiind locul său de muncă, muzeograful Iulian Şchiopu. ,,Mă bucură foarte mult că am reuşit să ajungem în finală. Nu m-am îndoit niciun moment. Am încercat tot posibilul să anunţ cât mai multă lume. Prin mail-uri, prin telefoane, discuţii, fluturaşi, emisiuni TV, cum am putut. E o şansă care ni se oferă şi depinde numai de noi să o fructificăm. Acum se va vedea cât de solidari suntem, cât de făgărăşeni putem să fim. Oricum suma care se va strânge nu va fi foarte mare şi va fi insuficientă unei restaurări complete. Dar asta nu înseamnă că nu putem încerca. Mai departe, în vederea confruntării din finală, cu monumente din oraşe mari, inclusiv Capitala, e nevoie de implicarea autorităţilor. Fără o popularizare naţională, pentru a aduna voturi şi din alte localităţi, nu vom putea reuşi», ne-a spus Iulian Şchiopu.

Autorităţile s-au arătat şi ele încântate de rezultatul obţinut duminică. ,,Pentru mine nu e o surpriză că Făgăraşul a ajuns în finală. Acum urmează greul. Făgăraşul concurează cu cele mai însemnate monumente din România. Cred cu tărie că Cetatea Făgăraşului va izbuti să câştige acest concurs. Cetatea este un pilon de prestigiu pentru Ţara Făgăraşului, pentru Transilvania şi pentru România. Cu sprijinul făgărăşenilor de pretutindeni, la 1 Decembrie putem să câştigăm. E o şansă imensă. Mizez foarte mult pe voturile făgărăşenilor care s-au stabilit în străinătate. Acum putem demonstra că Făgăraşul nostru este o familie adevărată. Făgărăşenii de acasă, cei stabiliţi în ţară sau în alte ţări din Europa şi peste Ocean pot hotărî soarta Cetăţii Făgăraşului », ne-a spus Sorin Mănduc, primarul Făgăraşului.

Cetăţenii municipiului, dar şi cei din diaspora au aflat şi ei cu bucurie despre accederea în finală. ,,Am votat şi eu , cu familia, pentru restaurarea cetăţii. Sper că vom câştiga”, ,,Am aflat cu întârziere despre concurs. Totuşi, am apucat să votez. Îmi pare rău că nu am apucat să anunţ şi eu mai multă lume”, ,,E foarte bine că am câştigat, dar acţiunea a fost slab şi tardiv mediatizată. Trebuia ca autorităţile să se implice mai mult”, ,,Mă bucură nespus că făgărăşenii mei au făcut ceva pentru cetate; de aici, de peste mări şi ţări, le ţin pumnii în finală! Totuşi, aş vrea să stim unde putem contribui financiar la restaurare. Mai multă informaţie n-ar strica », ne-au spus câţiva făgărăşeni, întâlniţi pe stradă sau în spaţiul virtual.

Finala-câştigătorul ia tot
Emisiunea ,,Restaurare» este un format TV internaţional, ce aparţine grupului olandez Endemol, proprietară printre altele, şi a mărcii de emisiune ,,Big Brother’’. E o emisiune ce-şi propune să încurajeze comunităţile locale în păstrarea şi conservarea vestigiilor istorice. Serialul cuprinde o serie de 10 emisiuni, în fiecare emisiune prezentându-se câte 3 monumente alese şi propuse spre restaurare de Direcţia Monumentelor Istorice. Telespectatorii pot vota prin SMS sau prin apel telefonic pentru monumentul dorit. Cele 10 câştigătoare ale ,,seriilor”se califică în finala de pe 1 decembrie, ce se va disputa la Bucureşti, în studiourile Televiziunii Naţionale. Acolo va avea loc un televoting pentru departajare. Acesta se va desfăşura într-o perioadă de timp limitată (foarte probabil câteva ore, dacă nu chiar mai puţin) şi va începe de la zero, fără a se lua în considerare voturile primite anterior. Televotingul va fi urmat de un teledon ce urmăreşte strângerea de fonduri pentru monumentul desemnat câştigător. Este important de ştiut că şi banii depuşi deja în contul deschis la bancă vor merge, în final, tot la câştigător. Acesta ia astfel tot, inclusiv banii depuşi pentru orice alt monument participant la concurs. Nu va exista niciun premiu II sau III.

Aşa că, până la 1 decembrie, anunţaţi-vă rudele, prietenii, cunoscuţii, făgărăşeni sau nu, mobilizaţi-i pe toţi cei pentru care măreaţa Cetate a Făgăraşului reprezintă ceva. Iar atunci când se va da ,,Start!», votaţi ! E şansa nostră ! Să n-o ratăm !
Dan CIOCOIU

Imparte stirea cu prietenii tai!

0 Comentarii

  1. Biju Onea spune:

    Votati fratilor! Votati! Baietii destepti de abia asteapta voturile voastre si restaurarea cetatii. Hotel, restaurant si alte “nimicuri” scrie pe ea! Impotant e sa o restaurati. Pentru restul.. exista grupurile de “interese” din Fagaras. Avocatule tritrandafiriu esti pe receptie? Pacat ca nu se vinde ca si stadionul. Mama ce comision gras ar fi iesit! Da’ nu-i nimic! De concesionat tot se concesioneaza!

Lasa un comentariu

VREMEA IN FAGARAS
Partial innorat
-12 °C real -12 °C

Vant: 17 km/h, bate dinspre S-SV
Presiunea atmosferica: 773 mmHg
Vizibilitate: 1 Km
Umiditate: 30 %
Temperatura de roua: -19 °C

CURS VALUTAR 11/02/2012