Centru de afaceri la Făgăraş
Din unitate militară în centru de afaceri. Clădirea fostei unităţi de chimişti care aparţine acum administraţiei locale va primi în curând o nouă destinaţie. Nu va găzdui aparatul primarului aşa cum se presupunea iniţial ci va fi un centru destinat agenţilor economici şi investitorilor.
Înainte ca Făgăraşul să se bucure de un centru de afaceri, clădirea trebuie reabilitată, iar reparaţiile costă. Aşa că e nevoie de fonduri europene. Autorităţile locale au angajat o firmă de consultanţă pentru obţinerea banilor necesari, adică 2o de milioane de euro. De la acest pas şi până la terminarea lucrărilor mai e însă drum lung. ,,Primăria trebuie să facă un studiu de fezabilitate, urmând ca apoi firma de consultanţă să introducă proiectul pentru accesarea de fonduri , abia apoi, dacă vom obţine aceste fonduri, se vor putea demara lucrările. Pentru acest proiect pot fi accesaţi până la 20 de milioane de euro, ceea ce include renovarea, logistica, precum şi zona din jurul centrului de afaceri”, a declarat consilierul local Traian Duţă.
Ce presupune însă acest centru de afaceri? ,,Este foarte important pentru dezvoltarea economiei întregii zone.În primul rând, crează infrastructură, în aşa fel încât să adune toţi agenţii economici din zonă pentru a vedea care sunt modalităţile de dezvoltare şi de accesare a fondurilor europene. Odată creată această infrastructură şi dotată cu logistica necesară desfăşurării acestor activităţi, vor exista şi colaborări internaţionale”, a declarat consilierul local Traian Duţă.
Odată ce clădirea va fi reabilitată, pe lângă centrul de afaceri, aici se vor muta şi unele compartimente ale Primăriei.
Lavinia GHEORGHE
























