Băsescu a câştigat şi la ţară
Şi locuitorii satelor din Ţara Făgăraşului s-au prezentat la vot, într-un număr mai mare în comparaţie cu primul tur. Dacă la primele ore prea puţini s-au dus să-şi exercite dreptul, după orele amiezii numărul celor prezenţi la urne a crescut simţitor. În majoritatea comunelor făgărăşene candidatul Partidului Democrat Liberal a fost preferatul electoratului.
La vot, după slujba de la biserică
La fel că şi în urmă cu două săptămâni-ca la toate scrutinele electorale de după 1989-participarea la vot a sătenilor a fost mai ridicată decât în mediul urban. Totuşi nu s-a înregistrat o afluenţă prea mare la vot chiar de la primele ore ale dimineţii. Deşi secţiile de votare s-au deschis de la orele 7.00, cei mai mulţi oameni au început să sosească la vot în jurul prânzului, după terminarea slujbei de la biserică. Prezenţa la vot a crescut constant la orele după-amiezii, când cei hotărâţi să voteze au ţinut săo facă. Odată cu lăsarea serii şi căderea întunericului, prezenţele la vot au fost cu totul răzleţe, secţiile de vot fiind aproape pustii.
Băsescu, victorii zdrobitoare
Traian Băsescu l-a învins pe Mircea Geoană, obţinând reuşite mai strânse sau chiar victorii detaşate. Victoriile cel mai nete au fost obţinute în comunele Drăguş, Recea, Sâmbăta de Sus, Şinca Veche, Părău, Şoarş şi în oraşul Victoria. Adică în comunităţile cu primari PDL. Dar şi la Lisa, comună ce are primar liberal. Scorurile au fost de peste 60% voturi favorabile.
Recordul de supremaţie la vot l-a obţinut preşedintele în exerciţiu în comuna Drăguş, unde acesta a fost votat de 80% din săteni. Candidatul Partidului Social Democrat a obţinut doar 20%. În această localitate, prezenţa la vot a oamenilor a fost extrem de mare.
La Părău, Traian Băsescu a fost votat 73,35% din alegători, în comparaţie cu contracandidatul său Mircea Geoană, care a obţinut 26,65%.
La Recea, Traian Băsescu a obţinut 70,23% dintre voturi au fost pentru candidatul PD-L. Mircea Geoană a obţinut aici doar 29,77%
Şi la Viştea, 70% dintre alegători l-au preferat pe Traian Băsescu, iar pe Mircea Geoană, 30%.
Şinca Veche l-a preferat tot pe candidatul Partidului Democrat Liberal. 68,96 % dintre cei prezenţi la vot au pus ştampila pe acesta. Mircea Geoană a obţinut doar 31,04% din voturi.
Şi la Sâmbăta de Sus, Traian Băsescu a obţinut 64,9% dintre voturi. Mircea Geoană a obţinut aici 35,1%.
Locuitorii din Şoarş au pus în procent de 64,67 % ştampila pe Traian Băsescu. Aici Mircea Geoană a obţinut un procent de 35,33%.
Şi locuitorii din Hârseni au pus ştampila pe Traian Băsescu. 63,86% dintre votanţi îl vor în fruntea statului pe candidatul PD-lului. Mircea Geoană a obţinut aici 36,14%.
În comuna Lisa, Traian Băsescu a obţinut majoritatea voturilor. 61,52% dintre alegători au pus ştampila pe acesta, în timp ce Geoană a obţinut doar 38,48%.
Oamenii din oraşul Victoria l-au preferat şi ei pe Traian Băsescu. 61,63% dintre voturi s-au îndreptat către acest candidat. Mircea Geoană a obţinut doar 38, 27 la sută.
Băsescu, victorii mai strânse
Băsescu nu a ,,defilat” la vot în toate satele Ţării Făgăraşului. Relativ echilibrată s-a dovedit lupta electorală în Ucea şi Comăna, comune cu primari PNL. De asemenea, o victorie mai strânsă a obţinut Traian Băsescu în comuna Voila, comună cu primar PSD.
În preferinţele electoratului din comuna Ucea a fost tot Traian Băsescu. 57% au votat cu acesta, iar 43% cu Mircea Geoană.
La Comăna, Traian Băsescu a fost votat de 52% dintre localnici, iar Mircea Geoană a obţinut doar 48%.
Şi în comuna Voila, Traian Băsescu a obţinut 52,5 % din voturi, în timp ce cu Mircea Geoană au votat 47,5%.
Geoană, 5 victorii la limită
Spre deosebire de contracandidatul său, Mircea Geoană nu a obţinut victorii detaşate. Diferenţa de voturi în favoarea lui s-a înregistrat la Beclean, Şercaia, Şinca Nouă, comune cu primari liberali, dar şi la Mândra şi Cincu, cominităţi cu primari aparţinând PSD.
În comuna Şercaia scorul a fost foarte strâns: 50,83% dintre alegători au votat cu Mircea Geoană, în timp ce 49,17% au votat cu Traian Băsescu.
Şi în comuna Cincu candidatul Partidului Social Democrat s-a situat pe primul loc. 51,1% dintre cei prezenţi la vot au pus ştampila pe Mircea Geoană. La mică distanţă s-a situat şi Traian Băsescu, cu un procent de 48,9%.
Sătenii din comuna Beclean l-au preferat pe Mircea Geoană. 52, 45% dintre alegători au pus ştampila pe acest candidat. Traian Băsescu a obţinut aici 47,55%.
La fel stau lucrurile şi în Şinca Nouă, unde 55,37% dintre votanţi l-au preferat pe Mircea Geoană, iar 44,63% pe Traian Băsescu.
Mai ,,relaxată” a fost victoria lui Mircea Geoană şi la Mândra, unde liderul social-democrat a fost preferatul a 58% dintre oameni. Pe Traian Băsescu l-au votat 42% din localnici.
Fără incidente
Spre deosebire de alte localităţi rurale din ţară, în satele şi comunele din Ţarta Făgăraşului nu s-au înregistrat incidente. Nu s-au semnalat cazuri de vot multiplu, turism electoral şi nici propagandă electorală în centrele de votare. Sătenii au votat civilizaţi şi disciplinaţi, ascultând sau nu îndemnurile primarului. La fel ca şi cetăţenii municipiului Făgăraş, locuitorii satelor din zona noastră l-au preferat pe Traian Băsescu.
MihaelaBĂRGĂOANU, Laura RAMBA
Comuna/oraş T.Băsescu M.Geoană
Drăguş 80% 20%
Părău 73,35% 26,65%
Recea 70,23% 29,77%
Viştea 70% 30%
Şinca Veche 68,96% 31,04%
Sâmbăta de Sus 64,9% 35,1%
Şoarş 64,67% 35,33%
Hârseni 63,86% 36,14%
Lisa 61,52% 38,48%
Ucea 57% 43%
Comăna 52% 48%
Voila 58,5% 47,5%
Şercaia 49,17% 50,83%
Cincu 48,9% 51,1%
Beclean 47,55% 52,45%
Şinca Nouă 44,63% 55,37%
Mândra 42% 58%
Victoria 61,63% 38,27%
























