A început sezonul virozelor
Primii fulgi de nea au adus cu ei şi un val de viroze. De câteva zile, mulţi dintre făgărăşeni s-au plâns de simptome de răceală. Astfel, cabinetele sunt pline de pacienţi, iar medicii de familie din oraş ştiu că îi aşteaptă o perioadă în care vor avea mai multe consultaţii decât de obicei. „Într-adevăr, începe să se confirme această zicală, că, odată cu sosirea iernii, apar primele semne de înmulţire a numărului de viroze şi complicaţiile lor, care pot duce la afecţiuni pulmonare, pneumopatii” ne-a spus medicul de familie Vichente Ghircoiaş.
Chiar dacă au răcit, mulţi dintre făgărăşeni nu se duc la medic, ci preferă să se trateze după ureche. „Beau un ceai fierbinte, iau vitamina C, mă duc la medic eventual pentru concediu medical”, „Sunt deja răcit şi fac o baie fierbinte la picioare, am luat nişte medicamente pentru răceală şi gripă din farmacie şi sper să îmi treacă”, „ Beau ceai, iau paracetamol şi trece”, ne-au spus câţiva făgărăşeni.
Cum întotdeauna e mai bine să previi decât să tratezi, grijă mare la spaţiile aglomerate şi la persoanele cu care intraţi în contact! Predispuşi la viroze sunt mai ales copiii. „Având în vedere faptul că urmează o mică vacanţă pentru copii, ar fi bine să se evite contactele în grupuri mai mari de persoane, deplasările în afara localităţilor, iar în situaţia în care apar primele simptome de răceală, să încerce să rămână în casă şi să se prezinte la medicul de familie” a mai spus medicul Vichente Ghircoiaş.
Lavinia GHEORGHE
























