Sport
Bilanţ C.S.S. Făgăraş
Un an cu rezultate meritorii
Într-un an de criză, lucru care s-a repercutat şi asupra sportului, pentru clubul Sportiv Şcolar Făgăraş, bilanţul pe 2009 este unul pozitiv.
Prin cele patru secţii componente (handbal, judo, karate şi tenis de câmp) şi cei 236 elevi-sportivi, s-a reuşit ca în panoplia de trofee ale clubului să se aducă câteva rezultate notabile.
Secţia de handbal s-a remarcat cu precădere prin juniorii III, care au devenit vicecampioni naţionali şi au obţinut medaliile de argint, performanţă ce nu a mai fost atinsă de foarte mulţi ani.
Şi celelalte grupe de juniori au avut comportări meritorii: juniorii I s-au calificat la turneul final unde s-au clasat pe locul IV, iar Juniori II au participat la turneul semifinal pe ţară.
Pe lângă aceste rezultate, trei tineri handbalişti făgărăşeni, Emanuel Ramba, Klaus Ungar şi Radu Lungu au fost selecţionaţi la Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă de la Sighişoara, iar Alexandru Mateaş şi Daniel Bera au devenit componenţii echipei de seniori H.C.M. Făgăraş.
Judoka Valentin Vâja a reuşit cel mai bun rezultat pentru secţia de judo, prin clasarea pe treapta a treia a podiumului la Campionatele Naţionale.
Cu o panoplie plină de medalii, secţia de karate este una din cele mai productive.
La participarea internaţională s-a remarcat Ioana Bucur, care s-a clasat pe locul 6 la Campionatul Mondial, iar la aceeaşi competiţie Silviu Streza a obţinut locul 8.
Pe plan intern au fost obţinute 8 locuri I la Campionatele naţionale prin Ioana Bucur (2) Maria Călin (1), Sorina Stîngu (1), Marius Matei (1), Silviu Streza (1) şi echipa de kata alcătuită din Marius Bucur, Silviu Streza şi Marius Matei.
Alte 10 clasări pe locul II au fost reuşite de aceiaşi sportivi, plus Alexandru Vântoiu şi Radu Condrea, precum şi 11 locuri locuri III, printre medaliaţi aflându-se şi Claudiu Drăguţ. Ca urmare a acestor rezultate, cinci judoka făgărăşeni – Ioana Bucur, Silviu Streza, Matei Marius, Marius Bucur şi Sorina Stîngu – fac parte din Lotul Naţional S.K.I.
„A fost un an pe care, prin prisma rezultatelor, îl considerăm destul de reuşit. Faptul că avem sportivi în loturile naţionale, campioni naţionali, rezultate bune la toate ramurile de sport, este un lucru remarcabil şi ne dă satisfacţia că munca noastră a antrenorilor şi a copiilor s-a făcut bine“, a concluzionat activitatea clubului din anul precedent directorul instituţiei, Dumitru Opriş.
Handbal
Pregătiri pentru retur
Aflată în plină perioadă de pregătire, echipa masculină de handbal H.C.M. Făgăraş a susţinut pe parcursul săptămânii trecute două jocuri de verificare cu H.C. II Odorhei. Prima partidă a avut loc la Făgăraş, iar victoria a revenit elevilor lui Mitică cu 32-26 (16-15). Chiar dacă rezultatul a fost mai puţin important, făgărăşenii nu au avut probleme în a se impune. În acest joc, H.C.M. Făgăraş a început în următoarea alcătuire: Şuteică – Dincă, Bera, Balea, Jeler, Marinescu, Mateiaş. Au mai jucat: Şofronici – Lazea, Mînea, Mateoniu, Mândroc, Dumitrache, Câmpean.
Meciul retur s-a disputat la Odorhei unde formaţia harghiteană s-a revanşat şi a învins cu 40-38. Aceeaşi formulă a echipei a jucat şi în această partidă, mai puţin Dincă şi Lazea, dar cu Dobrin, care a revenit la echipă de la Potaisa Turda. Printre noutăţi se numără şi jucătorul Jeler Ciprian transferat de la Rom Cri Braşov şi Marinescu revenit la echipă.
Nu mai fac parte din lot Lişiţă şi Cristoloveanu, transferaţi la Rom Cri Braşov, Soci, plecat în Portugalia şi Scalco, plecat la Turda
„Nu pot să spun că echipa nu s-a mişcat bine în cele două partide, dar din cauza modificărilor apărute în lot, suferim la capitolul relaţiilor de joc. Mai avem două săptămâni la dispoziţie până la primul joc oficial şi sperăm să îmbunătăţim acest aspect“, ne-a declarat antrenorul echipei Dumitru Opriş.
Primul joc oficial din acest an va avea loc duminică, 7 februarie, când H.C.M. Făgăraş va întâlni acasă pe H.C. II Odorhei. Până atunci echipa îşi continuă antrenamentele zilnice şi va mai susţine o partidă amicală cu Rom Cri Braşov.







